De departe Plimbari

Irlanda

Aproape trei luni au trecut de la road tripul sub numele Irlanda. Nu am gasit timpul si cheful necesar sa ma apuc de editarea clipului pana aseara. De fapt, timp am gasit, insa intamplarile din aceasta calatorie m-au blocat cumva, nu am stiut daca ar trebui sa il pun si pe al treilea acolo sau sa uit de el.

Dar sa incep istorisirea, zic! Am discutat cu noul meu prieten, daca ii pot spune asa celui care acum imi e director, la un moment dat, despre o calatorie mai lunga pe vreun meleag apropiat. Am hotarat ca am putea merge in Irlanda, el nu fusese acolo pe mobra, eu vroiam doar o tura mai lunguta. Ne-am pus de acord asupra datei, asupra trasului, apoi… soc si groaza. O cunostinta comuna a decis ca ar vrea sa se alature grupului. Iar nu oricum, cu noi date, o noua ruta, un nou tot. Pai asta e un pic nepoliticos, nu?

Tipul, e un englez veritabil, care isi petrece aproape fiecare moment liber in carciuma. Stiam ca o sa planuiasca sa faca la fel si acolo… iar eu aveam alte planuri, sa ard gazul pe coclauri, nu sa ard bere in mat cat e ziua de lunga…

Zis si intamplat, am plecat eu cu aceasta cunostinta, Trevor, ramand ca prietenul si directorul meu, Rob sa ne ajunga din urma la hotelul unde aveam prima cazare.

Aproape toata ziua a fost ok, cu exceptia pauzelor nu chiar suficiente pentru poze, adeca vreau sa raman cu ceva din calatorie, si cu ultima faza pe ziua in curs. Am spus inainte sa pornim ca eu doresc a trece prin Snowdonia si sa imi dau check in in Luhudgfurtdlalspodjfde, o localitate undeva prin Tara Galilor. Localitate care se afla in drumul nostru, ma rog, trebuia oleaca cotit din autostrada, schimbat doua viteze, tras de trei ori de frana, mobra-n cric, poza, check in pe feisbuc si inapoi la drum. Abatere de vreo cincisprezece minute? Poate?

Mno, cunostinta asta comuna, nu mai avea nici un chef de nimic, da nu o zis, ba eu nu am chef, o continuat sa mearga inainte cand am semnalizat iesirea din autostrada. Apoi eu i-am zis sa se duca si m-am intors din drum. Fapta consumata, i-am gasit pe amandoi la hotel si dupa o cina relativ buna, am supt o bere si somn de voie.

A doua zi am luat bacul si am traversat in Irlanda. Dupa traversare, cunostinta da-i inainte pe autostrada. Dupa vreo ora m-am plictisit. Apoi ce facem flacai, care e planul? Poi merem spre destinatie. Hmm, tot pe autostrada? Da, da. Mno trageti pe dreapta in prima benzinarie ca eu rerutez. Bine. Dar in prima benzinarie nu o oprit nimeni. Mno! v-am salutat frumos, eu ma duc pe drumul meu curbos si plin de copaci. Si tirat pe usa cea din dos am fost.

Apoi cand am ajuns seara la hotel, erau amandoi “veseli”. Rob, directorul, m-a cam luat la tri pazeste, ca de ce m-am tirat palmat. Se pare ca el nu intelesese convorbirea de pe autostrada, prea mult zgomot in casca. I-am explicat eu ce si cum, o inteles, toate bune. S-a ofticat saracul ca o ramas cu astalalt si o trebuit sa bea, ar fi vrut si el sa vine cu mine.

A doua zi insa, Trevor, cunostinta asta comuna, chiar dupa ce ne-am intins la durm, s-a dat jos din sa si ne-a tinut, pardon, mi-a tinut teorie. Ca s-a saturat de figurile mele, si ca el se duce pe drumul lui tingurel, ca de nu, nu stie ce o sa se intample.

Si dus o fo! Apoi eu am ramas cu Rob uitand-ne in gol spre orizon si scarpinandu-ne in ceafa… dar dupa ce o trecut socul momentului, ne-am distrat copios si ne-am refacut ruta si cazarile si plecarea si tot.

Bine o facut ca s-a dus, rau am facut noi ca l-am luat. Macar am invatat ceva si data viitoare, fuck off mate! de fapt nici nu cred ca mai are curajul sa intrebe. Mi-a luat aproape trei luni de zile sa scriu si sa editez video-ul. Motivul? Nu stiam de sa ii pun si pe bulangiu in clip sau nu. Trecand olecutica de timp, m-am mai calmat si l-am pus. In vreo doua poze si vreo trei cadre. I’m a generous god!
Multe altele nu ar mai fi de adaugat, a fost fain, mult mai fain dupa ce am ramas cum o planuisem, eu cu safu. Mobreala ziua, vreo doua, trei, sapte, mai ho mai baieti ca e bai!, beri seara. Super fuckin awsome! Am hotarat ca la anul de upgradam calutii si ne pierdem in Norvegia. Zic si eu cum zice tovarasul GXG: Doamne ajuta!

Clip si publish! Until the next one!

 

 

De departe Foto Impresiile zilei Plimbari

Mai multa fotografie

Duminica, zi de frecat menta, stat pe infamul iutub sau de privit la filme. Numai ca nu si astazi! Adica duminica. M-am hotarat sa incep ziua cu o cafea care s-au facut doua si cu o tigara care s-au facut patru.

Fuga fuguta am dat navala la pub si am purces la spalarea masinii. Nu mai vazuse detergent si aspirator de vreo luna buna. Venise momentul sa o mai dezinfectez, sincer, m-a convins duhoarea.

Dupa ce m-am invartit vreo ora, o ora jumate pe langa conserva cu furtunul sau buretele in mana, am multamit frumos pentru apa si curent si m-am carat spre casa.

Ajuns aici, am sarit direct in echipament de mobra, am scos casca de la incarcat, am aruncat camera pe umar si tira afara. Am facut vreo doua cruci si am inganat un tatal nostru in gand, imi era ca nu mai pleaca Dovilu’, nu il mai bagasem in seama de ceva vreme si mno, poate nu mai dorea sa coopereze. Ba nu! Dovilu’ tot de nadejdie se pare a fi, cum am bagat cheia in el, cum s-a scuturat fioros: gata mi-s, sa mergem!

Am pornit pe drumuri tocite, unde nu ma mai incanta nimic, insa cautam ceva, un altceva, sa pot indrepta obiectivul camerei, sa imi mai imbogatesc spatiul din calculator cu ceva poze.

M-am plimbat, am oprit, am pozat, nimic impresionat. Apoi m-o contactat Vasile, aka Vasi. Cica: nu iesi cu mobra? Ui ce fain e afara. Apoi ca is flacau! O ramas ca ma gaseste el pe unde sunt si m-am intors la poze. A ajuns Vasi la un moment dat si in plictiseala maxima am purces inspre o biserica aflata intr-un sat din apropiere. Greu sa stai pe drum cand de fapt nu ai chef. Ma vedeam in pat privind la un film. Ajunsi la biserica vietii, am pozat una alta, am povestit, l-am pozat si pe el, ca doar mno, si ne-am tirat.

Am facut popas la copacul vietii. Copacul Linistii adica.

Copacul Linistii

Poza mai de sus a fost facuta de Vasi, iar eu, amintidu-mi de tutoriale, de idei, de sfaturi si asa mai departe, am lasat artistul din mine sa faca o poza. Amu, nu zic ca moama cata mai arta facusi, manca-ti-as. Nu. Sunt un pic mandru de mine, ca am avut ideea sa ma dau mai in spate si sa profit de tot ce era acolo. Sunt un pic mandru, pentru ca poza finala arata mult mai bine decat ce era acolo, ma rog cel putin in ochii mei. De fapt dooh, normal ca imi place mai mult ce am facut eu…

RestNu sunt fan alb-negru, ma chiar intrebam cand am vazut atatea presetari in Lightroom alb-negru, da cui nu ii trebe dom’le culori? Insa pe cand ma jucam cu presetarile, cand am aplicat alb-negru… fucking wow. Ma rog, mie imi place, cam prea mult…

Cam atat in aceasta postare, peace out!

De departe Plimbari

Scotia – 2 in 1 – A sasea si a saptea zi

La un an si de la incheierea minunatei vacante, reusesc sa inchei povestea aici pe blog… oare?

Ziua a sasea… incerc sa imi amintesc, Inverness, mobra parcata intr-un loc dubios de central, camera veche si tocita, micul dejun contintental, atat de continental incat toti oaspetii casei de oaspeti aveau priviri continentale, pardon, priviri: wtf iz dis? Am trecut cazarea cu pricina in dosarul cu titlul Never Again si am purces la drum. Imi amintesc acum, seara ne hotarasem sa mergem pe lac, nu pe orice lac, ci sa facem cale-ntoarsa la Fort Wiliam, cica puteai vedea foci pe lacul ala. Am pornit spre.

Ne-am oprit pe la Loch Ness sa tragem o poza cu Nessie, nu s-a putut, a fo timida si nu s-a aratat. Conditiile meteorologice au fost minunate in prima jumatate a zilei, adica cam pana cand am iesit cu barca pe lac. Apoi o inceput sa picure. Macar am avut parte de cinci zile de soare, in Scotia! Am fost binecuvantati. Revenind la barca, eram singurii pe punte, restul focilor erau ascunsi sub acoperis, ce sa faci? Nu toata lumea e baicar, nu toata lumea cara impermeabilul in buzunar…

Am vazut apa, si ceva pui de ceva inrudit cu delfinul, am mai vazut pescarusi si o epava. Ceva ruine de case cu povestile lor si o movila ce trebuia sa gazduiasca foci. Se pare ca tocmai le ratasem, probabil le tocmai ratasem de vreo luna, insa fiind cea mai interesanta atractie pa lacul respectiv, probabil nu s-a deranjat nimeni sa updateze treaba asta…

Am pus punct navigarii si ne-am infipt intr-o mancatorie standard de pe marginea drumului. Cand am ajuns la casa cu doua tavi cu etaj, am linistit casierita care parea a se uita la doi reintorsi din Cast Away cu o scurta explicatie: am servit astazi doar un mic dejun continental. In cazul in care se necesita o explicatie, acest mic dejun este compus din: paine prajita, unt, gem, miere, cafea, ceai. Pofta fucking buna! Croissantele se terminasera cu o ora in urma. Sau o zi, o saptamana, dracu’ mai stie.

Am mancat si ne-am carat. Prin ploaie, prin peisaj fain si iar plin ploaie. Multa ploaie, insa nu atat de multa cat ne astepta in ziua urmatoare. Ne-am oprit in Dalkeith si am mancat la un italian serviti de o romanca. Am innoptat in cel mai comunist hotel din Anglia si l-am trecut si pe ala in dosarul cu NA…

A saptea zi… Nu stiu de aveam mic dejun la hotelul comunist sau nu, insa stiu ca nu am mancat acolo. Am cautat ceva prin “centru”, am urcat mobra romaneste pe un trotuar britanic si am comandat ceva la un indian cu accent scotian. M-a intrebat el ceva, am zabit si am raspuns ca da. M-am rugat apoi sa nu imi puna pe farfurie ce stiu eu ce lighioana. A fost ok.

Si vremea a tinut cu noi, pentru primele doua ore cel putin… Apoi s-a last cu averse de ploaie si olecutica de grindina. Mi-am imaginat ca plange Scotia, la fel ca mine, pentru ca o parasim. Am iesit din prea minunata Scotie, cu gandul ca ne v-om intoarce.
Hai si-om cauta zidul lui Hadrian. Nu l-am gasit. Si l-am cautat o perioada. Adica am vazut indicatoare de genul: pe aici a fost zidul, buda casei acesteia este facuta din caramizile zidului, insa nici urma de zid. Bagu-ti destu’-n ploapa.

Am vizitat mai apoi un vechi prieten in New Castle si sincer nicci ca nu m-as fi mai pus pe drum la ce Cristos era afara… insa ne-am pornit oricum si a fost film horor. Am ajuns tarziu in noapte inapoi, dupa pauze multe si dese, nu mai puteam vedea drumul, insa treburie astea miniore si neinteresante le trecem cu vederea. Nu pot umbri minunatia salbatica a Scotiei, peisajele curate si stralucitoare ale insulei lui Skye.

Scotia, iti mulumim ca ne-ai primit, promitem sa ne intoarcem…

De departe Plimbari

Scotia – A cincea zi

Ne trezim cu greu acolo departe. In Farr. Camera e calduroasa si ne imbie sa mai dormim. La micul dejun eram programati in jurul orei opt jumatate, ne-a imbarligat gazda noastra simpatica sa mancam mai tarziu. Am pregatit o cafea la plic cu ajutorul filtrului din camera si am iesit afara. Mai intai eu, flacaii se fac mai repede gata pentru lume…

In timp ce paseam inspre curte, am fost intampinat de simpatica gazda. Foarte de treaba batranica asta. Amabilitati marunte: cum ati dormit? Cum sunteti? Pregatiti pentru mic dejun? Mai dureaza un pic.
Am iesit sa fumez si sa imi sorb cafeaua in ceata gri a Farr-ului. Mii de gazulite nesimtite au inceput sa imi dea tarcoale. Midges parca le zice. Te mananca de viu. Gazda m-a scapat si de atacul lor. S-a oferit sa imi dea niscai crema de maini si fata, apoi a precizat sa trimit si sotia la cremuit cand coboara. Ceea ce s-a si intamplat in scurt timp.

Crema minunata nu le alunga insa, ajuta altfel, conform spuselor gazdei noastre, avea un strat gros si gazele alea scarboase nu mai puteau infige acele in noi. Cert e ca in scurt timp, aveam fiecare cateva lesuri de muste pe fete.&amp;amp;amp;nbsp;</p>
Cam racoare era acolo in Farr, iar gandul ca in curand trebuia sa ne asternem la drum nu prea ma bucura.
Gatand cafelele si setul de tigari, am fost invitati la mic dejun. Un pic altfel. Peste cu bacon la cuptor. Stiu cum suna, insa a fost de-a dreptul minunat. Ne-a tinut companie gazda noastra si ceilalti oaspeti ai pensiunii pe care o gestiona. Am povestit multe acolo in cinci. De unde suntem, ce parere avem despre Scotia, istorie, obiceiuri si altele.

Am multumit frumos pentru bunatatile pregatite si am purces intru imbagajuire. Jumatate de ora mai tarziu coboram cu topcase-ul si sidebagurile in curte. Am scos husa de pe motor cu grija, o pasare se adopostise peste noapte sub husa.

Am pornit la drum intr-un final. Fara chef, ceata nu se ridicase, nu am putut observa privelistea minunata pe care o laudase Leslie, batranica cea simpatica de acolo din Farr. Am plecat salutand si multumind, am plecat fara tragere de inima…

Privelistea se schimba tot mai mult, nu in bine. Crestele ascutite erau inlocuite de movile mici, tot mai mici, iar ceata inca nu se ridicase. Ne-am oprit intr-un oras, sa bem o cafea, poate ni se intoarce cheful. Am cumparat iarasi prajituri, patru la numar, bineinteles ca nu le-am mancat, gretoase erau si de tura asta.
Am pornit iar la drum dupa pauza asta. Ne-am indreptat inspre Dunnet Head. Cel mai nordic punct, dupa spusele placii de acolo. Nimic foarte impresionant, parca nimic nu mai era frumos. Sau poate era doar o parere..
Am pornit spre John O’Groats apoi. The World’s End, asta era scris acolo pe indicator. Vreo doua poze, cautare de suveniruri, abandonare de cautate de suveniruri, preturile erau putin cam peste buget si am incalecat cu destinatia Inverness.

Pesajul… Peisajul ramasese in urma, campii, movile si marea in dreapta. Asta am cam vazut tot restul drumului. Am presarat drumul cu pauze de tigara din loc in loc. Cateva poze in locurile mai “rasarite”, tot inainte pana la destinatie…
Am ajuns in Inverness intr-un final, relativ devreme daca e sa compar cu celelalte zile. Am gasit si “minunatul” Guest House si apoi m-am lalait in cautare de parcare. Nu prea imi venea sa urc mobra pe trotuar. Amenzile is destul de usturatoare in Anglia.
Dupa cautari seculare, am realizat ca pe straduta hotelului era parcare speciala pentru mobre… Ca sa vezi… Am pus utilajul in cric, am scos pentru a multa oara bagajele, am aruncat husa peste, am trecut lantul prin roata si hai in camera. Nu am stat prea mult in camera, aveam foame… Norocul nostru in aceasi cladire se afla un restaurant chinezesc. Chinezarii sa mancam dara! Putin cam prea picante pentru gustul sotiei. Am stins arsura cu cate o bere… Mare greseala, la sfarsitul mesei eram amandoi terminati de somn.
Am pus punct mesei cu cate o tigara, iar apoi ne-am inapoiat in ceea ce numeau astia camera… Eu am picat mort in varf de pat, noapte buna…

De departe Fun Plimbari

Scotia – A patra zi

Buna dimineata… Suntem treji, aici la poale de Insula lui Skye, am facut ochi intr-un final si ne-am pregatit de contactul cu lumea. Hai si-om bea o cafea in hotelul asta obosit… Cafea din parti, iar. Am intrebat la receptia minunatului hotel, de unde putem cumpara doua cafele. Receptionera se schimbase (cu alta receptionera, nu de haine), nu si cheful de a ajuta populatia… O rapsuns acru, ca putem lua cafea numai de la micul dejun, in vreo douazeci de minute, cand incepe servirea. Am vrut sa imi cer scuze ca am indraznit sa ma trezesc atat de devreme, insa nu cred ca prindea mesajul oricum.

Hai sa iesim in strada, langa lac sau rau, sau ce pana mea, padure era acolo. Iesit-am si ne-am trantit pe o banca ce strajuia malul. Ne-am mai incruntat mental si verbal la adresa minunatului hotel, am mesangeruit pe grupul focilor, trimitandu-le salutari si selfiuri din capat de insula a lui Skye iar mai apoi ne-am intors in minunatul hotel. Hai si-om mic dejunii…

Apoi fiv-ar micul dejun de ras. Am avut impresia pentru moment (unul mai indelugat) ca tot ce tinea de hotelul asta era facut la misto.

Cele doua mese unde ar fi trebuit sa sada grandios bufetul rece, zaceau, infricosate parca, doua farfurii golase batute de vant. Pe una se odihnea o felie de sunca, iar pe cealalta se odihnea amintirea a ceva.

Ne-am asezat, ba nu, am asteptat sa fim asezati la o masa, iar apoi ni s-a luat comanda. Cafea sa fie si ceva de mancat. Ceva, orice, sa mai spele regretul a rezerva si platii o innoptare in scarba asta de hotel.
Am mancat si ne-am luat cestile de cafea sa le terminam afara, la tigara, desigur.
Fain sa stai sa fumezi la masa, cu priveliste la dovil….

Am imbagajuit apoi, am indesat iarasi in motor tot calabacul si ne-am pornit la tura de insula (imprejur cu mobra), nu inainte de a saluta frumos hotelul ce nu o sa mai primeasca vreodata banii nostrii.

Frumos in Skye. Drum serpuitor printre stanci si dealuri. Alte stanci involburate, iesind din mare, parca. Cer senin, iarba verde, sau galbena, sau…rosie!?
Am oprit ici colea, nu cat am fi vrut, nu cat ar fi meritat maretia peisajului. Tura pe ziua aceasta, era programata pe ziua ce tocmai trecuse, iar astazi, adunam la cele doua sute de mile ce trebuiau parcurse, inca vreo suta douzeci. Ca de obicei, eram putin stresati si inghesuiti de timp.
Frumos Skye-ul, insa eu nu sunt maestru al descrierilor. Soata ocupa locul acesta.

Am reusit in ziua asta sa si mancam! La pizzerie unde nu m-am inteles eu cu ospatarita in seara trecuta. Vai ce bine o prins o pizza acolo. La ce foame aveam tind sa zic ca a fost cea mai buna pizza ever! Cum s-a desfatat papila gustativa in urma contactactului cu textura ce compunea pizza aia diavoleasca. Asa da!
Hai sa plecam, hai ca mai aveam inca doua sute de mile….
Ne-am propus, de fapt planuiam ca in jurul orei unu, o sa parasim insula. La ora trei noi abia plecam de la pizzerie. Cred ca in jurul orei trei si jumatate sau patru, traversam podul ce leaga insula de Scotia, in sens invers.

Peisajul s-a schimbat pentru a nu stiu cata oara. Ne-a placut. Ce nu ne-a placut, mai mult mie… frica de a face pana prostului. Am uitat bineinteles sa alimentez, iar undeva, in mijloc de nicaieri, a rasarit in colt de gps un indicator de benzina. Am aruncat un ochi indicatorului din bord si… mai aveam un sfert de rezerevor. Au inceput calculele… Daca cu un plin fac aproximativ doua sute de mile, cu un sfert, parcurgem vreo cincizeci… Pana la benzinarie, gps-ul zicea ca mai avem de parcurs… saizeci si cinci de mile… Fucking fuck!

Nu imi mai ardea de rasete sau de privit la peisaj. Am adoptat viteza de consum, adica incet si pe alocuri foarte incet si greu imi dezlipeam ochii de pe acul indicatorului de “petrol”. Poate poate nu mai sta dracului acolo, mort pe cui. Oare de ma inclin se ridica putintel? Nu prea si fucking nu prea… Apoi hai si om merge, da’ incetisor. De se poate in coborarea asta sa opresc motorul nu m-as supara deloc… Nu se putea nici asa. Placutele de frana erau cam prea incarcare si… ne incetineau chiar si la coborare. Mno, mama ei de treaba…
Cu Dumnezeu inainte. Si de-o fi sa ramanem agatati pe undeva, ne-om descurca noi. Chiar de mai avem inca vreo suta cinzeci de mile pana la cazare.
Ca de obicei, m-am perpelit degeaba. Am ajuns la benzinarie si am facut plinul. Mai aveam inca un litru de bezina in rezervor, deci mai puteam merge cativa metri bunicei… Note to self: Stop fucking worrying so fucking much…

Plecatam si de la benzinaria din Ulapool, doua tigari fumate in iarba mai tarziu… Nu dupa mult timp, ne-a lovit iar spectacol peisajos in ochi. De unde ‘mnezo’ aparura stancile astea? Numai ce am luat o curba si au sarit asa de nicaieri in fata noastra. Pfoai! Frumos dom’le!
Imi aminteam ca m-am tarat in urma cu trei ani pe drumul asta. Da, tarat, insa erau cateva diferente. Acum era spre inserat, iar turistii se carasera la culcare. Drumul era proaspat asfaltat pe alocuri. Iar cel mai important… Saua de Deauville nu penetreaza partea dorsala la fel de nemernicanos ca si saua de ER 5. Asta a fost cea mai mare dintre probleme in urma cu trei ani. M-am tarat pentru ca am facut multe pauze. Nu mai puteam suporta naibii saua aia sub poponet. M-a invinetit-o-imbasicat… dar… sa incetam a povestii treburi de astea dezgustatoare.
Am parcurs drumul relativ frumos si relativ fara temeri. Exceptand temerea culcatului nemancati, iar, care s-a si adeverit, desigur. Mama ei de Scotie, cu orarul ei de gaina. Dupa ora noua nu mai gasesti carciuma care sa faca mancare…

Ma ingrozea apoi gandul ca poate nu ajungem nici la cazare in timp util, asa ca am sunat la pensiune. Ziua buna, am ingandat eu in engleza mea stricata, avem o cazare la mneavoastra… Si tanti raspunde: yeaaaah?! M-a linistit insa. Avea chef de glume doamna. I-am zis cat mai avem din drum si ca s-ar putea sa ajungem dupa inserat. Apoi sa vezi cum zicea: nu va grabiti si incercati sa mancati undeva! Daca se face prea tarziu, va las bilet langa usa cu cheia de la intrare si ne vedem dimineata. Mno asta da gazda dom’le.

Am inchis convorbirea cu spiritul ridicat. Ne-am amuzat apoi amandoi de discutie. Bucurat mai bine zis. Mno, sa continuam drumul si sa gasim mancatorie. Unde dracu sa gasesti? Pustiu peste tot… Am gasit undeva, la vreo treizeci de mile de pensiunea unde urma sa innoptam. Insa pe cand am intrat eu si am intrebat de mai gatesc… Ei tocmai inchideau, se pare. Nu s-a legat mancatul asta de noi si pace in tura de anul asta. Punct.

Am ajuns dupa apus la cazare. Ca de obicei. Drumul pana acolo a fost cam lung si nu chiar usor. Drum pe o banda, cu puncte de depasire, ici colea. Macar nu a fost aglomerat. Au mai trebuit ferite oi din cand in cand, pasteau animalele chiar si in mijlocul asfaltului. De fapt poate nu pasteau, poate se bronzau, dracu stie, oricum nu prea inteleg… “scotieneste”.
Am ajuns cum spuneam. Ne-a intampinat cea mai prietenoasa tantita din cate am putut sa cunosc vreodata. Pusa mereu pe glume si tot mereu aruncand cate un misto mai mai mult sau mai putin usturatoar inspre concetatenii ei situati mai jos: englezii. Ne-am distrat si ne-am ras. Altfel te urci pe scari scartaitoare cand inca iti hohoteste gandul… Chiar daca tre sa te urci pe scari scartaietoare de mai multe ori, una upa alta… Side-casurile, top-case-ul. Rahat, papucii… Shit, senele de pe casti… Ah mierda, am uitat telefonul in geanta. Catzo, nu am luat nici incarcatorul camerei. Mno da-l dracu, deja ne-am fofilat de prea multe ori si cica aia de langa noi dormeau…

La tantita asta simpatica si primitoare nu am mai luat somn asa nemernicesc. Am mai avut timp sa povestim despre una alta dupa dus. Ori nu eram la fel de obositi dupa cei cincisute si ceva de kilometri, ori nu ne lua somnul pentru ca ne era foame… Una din doua. Cert e ca trecusem de jumatatea vacantei si incepand cu a doua jumatate a lui maine, incepeam coborarea si se facea simtita aparitia melancolia…

Noapte buna din Farr…