Evadati din grajd

Fumigena nevrotică

Bună ziua şi bine v-am găsit. Astăzi o să învăţăm să pregătim o fumigenă nevrotică.

Se ia o tigaie în care se pune niscaiva ulei sau untură. Se pregăteşte căcatul care va satisface şi potoli foametea pregătitorului, a perechii lui şi a cârdului de tovarăşi. Apoi nu se spală tigaia, foarte important, repet: Nu se spală tigaia! Peste câteva zile, se va lua tigaia respectivă şi nu se va arunca acel conţinut, ci se va completa. Cu ulei sau cu untură. În care se va prăji următorul fel de mâncare, obligatoriu niciodată acelaşi. Ca să devină şi nevrotică, trebuie să te agiţi tot timpul în care produci potolul semiinfect, trântind şi buşind fumigena de aragaz.

După 10-15 completări urmate de pregătiri de potol de acest gen, repet, fără a se spăla tigaia şi fără a se schimba untura sau uleiul prin care s-au perindat alimente cum ar fi: slănină, cârnaţi, peşte şi ceva şniţele, bag mâna în foc că la următoarea simplă încălzire a acelui ulei, toate persoanele din vecinătate vor suferi chinuri groaznice şi vor fi profund marcate de mirosul greu asemănător cu gazul aruncat de ruşi în al doilea război mondial. Nu am participat la acel război, însă am citit relatări despre efectele acelui gaz asupra subiecţilor umani, iar efectele semănau.

Metode de combatere a fumigenei nevrotice:

Pentru a putea sta în apropierea acestor focare de infecţie fumigene, trebuie să ai ani grei de viaţă grea complexată în spate. Această viaţă grea te va căli, te va priva de câteva simţuri, începând de la primul, bunul simţ, continuând cu simţul igienic şi ajungând la simţul civic. De fapt, nici nu are rost să mai precizăm acest simţ, e aproape inexistent în ţărişoara noastră.

Închei acest post urând pe toţi tuturor o viaţă lipsită de fumigene şi de cei care le creează.
Bucătării nepoluate!

Evadati din grajd

Regrete

S-a terminat vacanţa, proaspăta pensionară se gândeşte să mai alunge plictiseala acumulată în lunga vacanţă de vară şi se gândeşte să facă acest lucru vizitându-şi foştii elevi, clasa a cărei dirigintă a fost. Îşi pregăteşte de cu seară hainele cele bune, expunându-le pe marginea patului. Astfel ca dimineaţă să nu piardă timp preţios căutându-le prin dulap. Adoarme gândindu-se la surpriza pe care o va face prezenţa sa în rândurile elevilor care acum sunt în clasa a XI-a. Chiar şi visează cum copiii, surprinşi de vizita ei, vor alerga într-un suflet să cumpere flori, pe care pe urmă i le vor înmâna, mulţumindu-i pentru grija pe care le-a purtat-o timp de doi anişori de liceu.

Se trezeşte cu mult înaintea alarmei, nerăbdarea nu a lăsat-o să pună geană pe geană. Se ridică din patul scorojit de timp şi îşi caută ochelarii. Timpul a trecut peste ea, iar ochii nu îi mai erau atât de credincioşi ca la început. Se îmbracă în grabă şi apoi aproape aleargă până în staţie. Chiar dacă a ajuns prea devreme, nu contează, nu se grăbeşte, e doar nerăbdătoare. Încep să apară în staţie foşti colegi de-ai ei, care o salută cu respect. Discută despre copiii ăştia care cu fiecare an devin tot mai neobrăzaţi, tot mai răi şi mai dezinteresaţi. Oare de ce? Se întreabă dacă se năruie totul în urma ei, parcă şi foştii ei colegi sunt mai dezinteresaţi, poate e doar o părere.

Urcă în autobuzul care a purtat-o de mii de ori pe acel traseu. Da, e acelaşi autobuz, doar şoferul e altul. Odată cu şoferul, s-a schimbat şi atmosfera din autobuz. Acum poţi călători ascultând ultimul album al acelor ţigani care cântă pe la nunţi, da, chiar se dărâmă totul, chiar dispar valorile, ea chiar nu are ce face.

Ajunge la liceul unde a pregătit an de an o grămadă de elevi. Nici nu ştie numărul exact al tuturor celor ce i-au trecut prin faţă. Mai e doar un pas, da, l-a făcut, a intrat în liceu şi apoi în clasa unde a fost dirigintă doi ani, dirigenţia fiindu-i întreruptă de ieşirea la pensie. Intră în clasă şi, înainte să salute, regretă că a acceptat pensia. De ce să stea toată ziua acasă când ar putea să predea copiilor ăstora? Ar face ceea ce îi place. E smulsă din gânduri de salutul copiilor, cât de mult i-a lipsit acel salut… Începe să discute cu ei, de când îşi dorea acest lucru… Pune o întrebare, însă înainte de a auzi răspunsul, aude din spate o voce. Vocea avea un timbru atât de rău, atât de răzbunător.
– Bună ziua, stimată doamnă, cred că aţi greşit clădirea… morga e în partea cealaltă, aici e liceul. Aici vin numai persoane vii.

Nu a mai zis nimic, m-a privit, iar ochii ei spuneau totul. Eşti un animal nesimţit! Nu meritam aşa ceva! De ce?
Regret acum fapta, ştiu şi de ce am făcut-o. Dar ştiu şi că, oricât de multe greutăţi mi-a făcut domnia ei, nu merita să îi zic aşa ceva.

Stimată doamnă Zapciroiu Florica, regret că v-am lăsat impresia că aş fi fost un parvenit. Nu eram, eram doar un copil care cunoştea libertatea şi profita de ea. Regret că am fost un elev dificil şi că v-am creat atât de multe neplăceri. Vă doresc o bătrâneţe uşoară şi liniştită, o meritaţi.

“Eroismele” de ieri, regretele de azi… Nesimţitul out!

P.S. Să îmi preumblu eu bâta de lemn masiv de fag printre măselele şoferului de azi dimineaţă. Bă fumătorule! Să te duci drept la mama dracului, cum a mă-tii să fumezi pe geamul autobuzului la -15 grade? Dacă tu ai şubă de aia făcută din lâna mamei tale, crezi că toţi avem? Face-ţi-aş clismă cu hidrantu’.

Evadati din grajd

Mama proştilor…

…e mereu gravidă.

În tinereţile mele, am avut de-a face cu multe specimene. Prieteni sau duşmani, deştepţi sau nu, am cunoscut mulţi indivizi. Astăzi mi-am amintit de un prieten şi de povestirea primei lui partide sexuale.

Aşa că… vorbeam cu amicul meu:
– Bă, zice el, eu nu mai folosesc prezervativ în viaţa mea. Mai bine fără, oricum nu sunt bune de nimic.
– De ce frate, ce s-a întâmplat?
– Păi, în pana mea de gumă ca s-a rupt, fir-ar a dracului să fie.
Eu, ficior experimentat, m-am mirat… Ăsta era virgin totuşi.
– Cum dracu’, mă? Eu nu am reuşit aşa performanţă, ce dracu’ ai folosit? Gume contrafăcute?
– Nu bă, Durex am avut.
– Pfoai, şi nu a ţinut? N-am mai auzit aşa ceva.
– Păi bă, prima oara a ţinut, da’ când am deversat a doua oară, a cedat.
Mno lol, ăla credea că şi-a tras pe cuc un borcan unde ar fi putut să se elibereze de câte ori voia. Şi ne mirăm că suntem înconjuraţi de atât de mulţi proşti. Din aşa ceva nu are cum să iasă ceva cu creier.

Faceţi-vă de cap cu cap!

Evadati din grajd Fun Rahat in versuri

Lustragiul pătimaş

Acum mult timp, cu aproximativ 4-5 anişori în urmă, am avut un invitat la mine, în camera de serviciu primită de la directoarea hotelului. Acţiunea s-a petrecut la fostul loc de muncă, a cărui locaţie era mirifică, mirobolantă chiar. Se făcea că am consumat ceva băuturi spirtoase alături de acest invitat. Fosta mea colegă de cameră a vrut să se delecteze privind, admirând chiar un film X-rated. După vizionare, am mai consumat ceva băuturi şi am mai schimbat ceva replici. Invitatul meu a dorit să se îmbăieze fiindcă tocmai picase de pe un drum lung, fiind obosit şi încălzit. În timp ce era în baie, mi-am dat seama că aveam nevoie de ceva de acolo. Am aruncat o privire pe geam să vad dacă se aruncase în cadă. Dar vai, surpriză! Invitatul meu căzuse în păcatul malahiei, lustruind bastonul, dându-i in cap la mort, agitând copilul mort, zgâlţâind banana, jucându-se cu ursuleţul, agitând sticla de sana. Am rămas mască şi m-am retras oripilat.
După acest incident, nu am mai facut băi in cada întinată de materia cenuşie a invitatului meu.

Frunză verde de nuia
Frate, las-o-n pana mea
Te-ai simţit acilea bine
Ţi-ai uitat fiii la mine

Las-o dracului de treabă
Faci în deplasare la….treabă *
Treabă de aia nasolă
Îndemnat de cel din smoală

Măi frăţie, de mult te ştiu
Dar nu ştiam că lustragiu
Ai să fii la mine-n baie
Că-ţi dădeam un şut în cap *

Sper că nu te mai tragi pe cur
Şi nu mai arunci cu fii în jur
Sper că eşti mai calculat
Si mai des eşti regulat.
Fâs fâs!

Turnătorul out!

Evadati din grajd

Transbus Codreanu, multă… sex oral!

De-a lungul timpului, am adunat câteva sentimente şi câteva gânduri bune la adresa acestei societăţi care se ocupă cu transportul de călători din ăştia navetişti. În câţiva anişori, am interacţionat destul de mult cu această firmă, mă rog, cu serviciile ei deosebite. Şi când mă gândesc la serviciile prestate de angajaţii ei, toată fiinţa mea freamătă, tot corpul meu vrea să strige cel mai mare HUOOO posibil. Pentru că e de huiduit o aşa firmă.

Refuz să cred că un şofer nu ştie că are de parcurs câţiva kilometri şi că nu a ştiut că trebuie să îşi alimenteze căcatul ăla prost încălzit supranumit şi autobuz. Nu ar fi o problemă alimentarea asta dacă nu ar trebui să ocolească. Însă ei nu au probleme sau mustrări de conştiinţă, de parcă noi ar trebui să le mulţumim frumos că ne transportă, ca şi cum nu ar presta aceste servicii pe banii noştri, ai călătorilor. Aşa că te urci la 7:55 în aşa-zisul autobuz, pleacă cu 5 minute întârziere, adică la 8:05, realizezi că trebuie alimentat în momentul în care vireaza la stânga pe Hărmanului în loc să meargă înainte pe Vlahuţă. Mno, cum dracu’ de nu a alimentat înainte? Credea că noi, călătorii, vrem să vedem Triajul la 8 dimineaţa? Ei bine, nu, cel puţin eu nu. Multă sex oral şoferului.

Refuz să cred că orice birjar dobitoc are dreptul să conducă un autobuz plin de oameni. Sau oare la angajarea în această mirobolantă firmă nu e nevoie să deţii prea multă inteligenţă sau prea multă experienţă? Cum pana mea pot să dea ăia ditamai autobuzul unui idiot care habar nu are cum se intră şi cum se iese din sensul giratoriu? Chiar astăzi am văzut o faza extraordinară. Dobitocul a intrat pe prima bandă în sens şi, fiindu-i lene să tragă de căcatul ăla de colac, a fost cât pe ce să urce o maşină în mijlocul sensului. La vară de-al dracu’ o să merg lângă autobuz prin sens. Să dea dracu’ să mă jeneze sau să uite să tragă de volan. La prima staţie, scot şoferul în pumni şi şuturi din autobuz. Again, multă sex oral!

Şi dacă tot înjurăm compania…
Acum ceva vreme, am cumpărat câteva abonamente pentru angajaţii firmei la care activez. Cum-necum, am reuşit să rătăcesc unul dintre abonamente. M-am deplasat la locul de “întocmire” a abonamentelor, am relatat întâmplarea şi am întrebat frumos dacă mi se poate elibera o copie a acestui abonament. Totuşi nu aveam 100 de lei de aruncat. După ce m-au alergat de la un sediu la altul şi de la un angajat la altul, unul mai şmecher şi mai îmbâcsit ca altul (parcă jucam într-un film comunist românesc: Ce vrei, bă? Da’ cum adică bă?! pe tonul ăla infect), au ajuns la concluzia că trebuie să îl caut pe patron, să îi povestesc întâmplarea şi să îi cer lui o copie. Patronul urma să mănânce la ora x în locul y, deci acolo trebuia să merg. Bineînţeles că mi-am bagat picioarele în ea de treabă şi m-am dus la scorpia aia de la abonamente să mai fac unul, pe banii mei. Cea mai tare fază ever a urmat în momentul în care am cerut factură pe al doilea abonament. Scorpia zice că nu poate să îmi dea factură pe abonament fiindcă mai există una pe acelaşi abonament. Am întrebat-o dacă e sigură că trebuie să plătesc pentru acelaşi abonament a doua oară. S-a gândit preţ de o secundă şi început să scrie factura. Din cauza neatenţiei, am scos în jur de 100 lei din propriul buzunar. My bad, sunt un tăntălău şi am pierdut rahatul ăla de hârtie, însă oricine îţi poate da o copie după ceva plătit o dată. Tot multă sex oral.

Mai avem de dat sex oral, eu şi ceilalţi călători, acestei companii deosebite, pentru fiecare cursă anulată din cauza ninsorii. Lol, se putea circula pe traseu, însă erau blocaje şi ei nu circulau, jet! De asemenea, pentru preţul foarte mare (5,5 lei pentru 25 de kilometri e cam mult, însă dacă ai monopol, faci ce vrei) şi pentru toţi soferii ăia care ştiu doar să bruscheze pedalele. Dacă nu eşti ţintuit de scaun înseamnă că eşti pe cale să îţi iei zborul din el. Şi nu în ultimul rând, pentru toate întârzierile.

Călătorul sictirit out.