De departe Plimbari

Vacanta Italia August 2015 – completare – Partea a doua

Ziua a treia
Ca doua blani am zacut in patul cald al mamei mele. Pana cand soarele era de doua suliti deasupra orizontului. Doua falangi, ca sa fiu mai exact, in jurul orei unu am facut ochisori. Lungul drum si oboseala ne-a rapus asa cum un cosas priceput rapunde o brazda grasa de fan. Dar sa zambim si sa ne pogoram din pat. Italia, suntem aici! Sa ne bucuram de vremea asta buna, sa dam o tura pe drum muntean, drum din vremuri stravechi, drum serpuitor.
Mai intai insa: colazione. Ori eram prea praf, ori nu a fost. Colazione. Mic dejun. Cert e ca nu imi amintesc ce am servit la micul dejun italienesc. Sunt absolut sigur, ca nu am mancat fructe de mare, prietenii stiu de ce.

Dimi.. pardon, pranzul, in cauza… e cam in ceata. Stiu insa ca la o anumita ora, nu si care, am pornit in urma mamei si a partenerului ei spre munte. (Stiti cand un motor se afla in urma unui scuter? Atunci cand pilotul motorului nu stie ruta aleasa de birjarul scuterului. Sau daca a ramas motorul fara benzina. Poate si daca a facut pana.) Al carui nume, cred ca imi scapa. Fumicino? Poate. Dupa ce am inceput ascensiunea, am facut popas la ceva intitulat: Isola Santa. Parca. Sa ce pana mea padure era acolo, sub apa. Da, au facut italienii baraj si au inecat un oras, cu tot cu biserica. Si cu padure, sau ce pana mea era acolo. Sub apa. Din cand in cand, povestea locului spune, ca mai poti vedea fantoma clopotului cum se misca printre valuri. Apoi cred ca trebuie sa fie ceva aliniere de planete pentru treaba asta, am vazut eu ceva prin apa aia verde, niste ziduri, insa am presupus ca era ceva piropopilcanita de aia, sau ma rog, ce altceva mai poate fii un zid sub apa? Un cap de pod, sau un cap de pana mea, tara. Adevarul e ca am vazut si ceva copaci prin apa aia, sau pana mea padure ce era acolo. Sub apa. Treaba buna, facut poze, hai sa mergem spre munte.


Vrum, vrum, si eu in urma scuterului, iar. Pana cand m-am prins ca nu mai sunt alte intersectii, deci nu ne puteam ratacii. Andiamo! Ciao Bella! Arde-o pe godmother, si infige pintenu’ in armasar! Daca nu stiti cam cat de repede trece un motor pe langa un alt motor, dar de tip scuter, am un prieten care poate impartasii, de isi mai aminteste, desigur. Ce stiu eu… amintiri reprimate… visuri urate….
Spre varf de munte! Fain si foarte fain. Peisaj, timp, curbe, oh da, curbe. Asfalt relativ bun, spre foarte bun chiar. Cu exceptie in cateva tuneluri. Unde era si bezna si ploaie. Si gropi. Aveam si vizera neagra, 10 puncte pentru mobrichior. Ca mno, vezi cam nimic pe inserat prin viziera neagra. Bine, nu era pe inserat, dar in tunel, parea a fi pe inserat.
Uite-ne in varf de munte, ma rog, in… popas in undeva sus in munte. Nu eram chiar in varf. Eram, langa varf.

Si fain se vedea imprejur… Nu in spate, de unde venisem. Era tunel, mie imi e frica de tuneluri sincer sa fiu. Nu pot vedea si ma tem de intuneric. Mai ales cand am viziera neagra.

Poze sa facem si sa ii dam cu pinteni. Am coborat drumul serpuitor si am oprit in primul sat, sau comuna sau peisantes de aia, ca io no parlo italiano, sa cumparam niscai: pane fresca. Muolto buona. Ma si. Tutto fresca, tutto buona. Si-am luat. paine, proaspata, buuuuna, foarte buna. Asa ziceau. Am oprit mai apoi pe la Carrefour, da bre, au si ei de ala acolo… Nu mai stiu de am luat ceva, insa sunt aproape sigur ca am plecat de acolo. Cam nouazeci la suta. Sigur.

Intorsi la vila, ca era vila, am mai servit niste Involtini da verza, muolto bono, ma si… Si ne-am jucat cu Olmo, cainele mamei. Dove pitu Olmo? Prea multa italiana? Mno haidati in Anglia atunci, ca o sa fie mai putina.
Bere, ceva inghetata, nu au fost probleme, somn.tura in munte

Ziua a patra
Buuuuunaaaa dimineata.
Tare mi-a placut pe munte acolo. Am convins soata sa mai dam o tura. Sau ea pe mine? oare a trebuit cineva sa convinga pe altcineva? Nu mai stiu. Am plecat! Doar noi doi de data asta. Cum a fost mai fain. Noi doi, mobra si drumul. Asta e cea mai treaba buna: Sa ai timp bun si compania perfecta. Poti merge pana la capatul lumii.

Ne-am bucurat inca odata de peisaj, am facut poze, am fumat, si ne-am racorit cu apa din inima muntelui. Era un inscris acolo: apa, din inima. cel putin asa am tradus eu din italienescul: ma vaffanculo.
Am dat peste o ceva putuc de ala de curgea apa. Nici nu cred ca am poza cu el.
Apoi iar prin tunel. Acolo nu ne-am bucurat de priveliste. Stiti, eu vizera neagra, ea pinlock negru. Well…

Iar popas in varf de munte, iar oprit la Carrefur. De data asta nu am intrat. I-am dat punct de intalnire, acolo, nepotului meu, adica… fiului surorii cumnatului meu. Nepot, prin alianta. Casatoria e o alianta, nu? Adica sora mea e casatorita. Sotul surorii mele, e cumnatul meu. Cumnatul meu, are si el o sora, care imi e cumnata. Cumnata mea are un fiu si el imi e nepot. Nu? Pai si eu ce ziceam? I-am dat punct de intalnire la Carrefur din Massa. Cum care Massa? Massa Carara. Din punctul de intalnire, am pornit toti trei spre… Scaldaaaaa. La rau. Ca in povestirile lui Creanga. Bine, exceptand costumul lui Adam.
Ne-am balacit acolo vreo juma de ora o ora, in timp ce soata ne poza de pe mal(ea se cam teme de apa) si pe cand am obosit, am si plecat val vartej. De ce? Pentru ca eram deja in intarziere. Unde? Cum unde? Nu ati auzit ca toate drumurile duc la Roma? Am auzit si eu, vroiam sa testez zicala. Asa ca… dupa ce am ajuns la mama, am papat ceva si am durmit vreo juma de ora, am setat pe gps, pardon, telefon, destinatia Roma si am dat din bascheti. Pardon, pinteni.

Vrum vrum, din nou. Si cine se trezeste de dimineata, dar pleaca la sapte jumatatea seara, la drum de 400 de kilometri, tarziu ajunge. Asta e o vorba din batrani, nu am inventat-o eu. Cel mai ciudat pe drumul inspre Roma, mi s-a parut a fi caldura. Cum hal de sus sa alergi cu 150 la ora, in blugi si tricou si sa iti fie cald? Asta e ceva ce inca nu am mai pomenit. Muuult si foarte muuult am mers inca o data. Pauze scurte de cate o tigara, cred ca am si alimentat o data sau doua ori, vantul nu era destul de puternic pentru panzele noastre si motorul necesita si putin combustibil.

In jurul orei unu, unu si jumatate dimineata, am ajuns si la Roma. Aici o vizitam pe sora viitoarei mele sotii. Adica pe cumnata mea, pe viitoare mea cumnata. Viitoarea mea cumnata are o fata. Ok, ok, nu incep iarasi.
Privirea viitoarei cumnate care ne intampina in jurul orei unu dimineata, in situatia in care ea se trezea sa isi deschida barul pe la sapte, sau sase dimineata… avea ceva din sclipirea apei aleia din inima muntelui. Daca stii cum zic. Pupici scurti, parcat motor la loc sigur, fumat o tigara, noapte buna, basti la somn.

rome

Eh rahat cu perje, iar e ora unu, punct si aici, se pare ca vine si partea a treia…

De departe Plimbari

Vacanta Italia August 2015 – completare – Partea Intai

Am aruncat aici in scarba un link cu un video, acum cinci luni. In gandul meu, urma sa adaug informatii privind vacanta petrecuta pe drumul spre si in Italia. Gandul prinde viata, astazi.
Toate au un inceput, in cazul de fata, calatoria pe doua roti a luat nastere spre o alta destinatie: Scotia. I-am povestit in nenumarate randuri, viitoarei mele sotii (da bre, devin si eu om cu scaun la cap, stiu… cine ar fi crezut?) despre calatoria mea din Scotia si a ramas incantata. S-a intrevazut apoi o vacanta de la mine de la munca, prin august, anul trecut si cum ne doream amandoi o calatorie pe doua roti, am decis ca aceasta sa fie in Scotia. Frumos acolo, salbatic si virgin.

Am ajuns pana la creionarea traseului in primele doua zile cand m-a lovit zgarcenia. Am venit cu o alta idee ce parea mai putin costisitoare. Daca ne-ar fi fost necesare sase nopti de cazare in Scotia, inspre Italia, aveam nevoie doar de doua. Mergeam sa o vizitam pe mama mea si, puteam dormi linistiti la ea. Zis si facut, am convins soata si cand data de 9 august a aparut pe ecranul telefonului, am incalecat pe mare sa, si-am pornit spre taramuri latine. Din Anglia, desigur.

to italy

Traseul la dus

Greseala. Mare greseala. Eu am experienta mersului fara oprire, fara mancare, fara bautura, fara tigara, fara pauza…. mmmmmmmmbrrrrreaaaaaammmm. Arde-o, dai sa zaca! NU!
Am putut merge, e drept,de unul singur, in urma cu doi ani, inspre Romania. Am plecat duminica dimineata din Anglia, am alergat motorul vreo 900 de km, pana noaptea la 10, in Germania. Am dormit, m-am trezit, am luat micul dejun si am pornit spre tara. 22 de ore mai tarziu eram in Brasov. 1600 de km. Eu am experienta mersului mult si fara oprire. Greseala, mare greseala.

Dar sa revenim, Anglia, 10 august 2015. 7 dimineata. Cafeaua am baut-o, bagajul e facut, sandwichiurile sigur le-a pus ea in rucsac, salutam sora si cumnatul, si da-i bice, ne asteapta mama! Pornim incetisor inspre Dover sa luam bac-ul. Nu BAC-ul, ala eu l-am luat din a doua, ca prima oara nu au vrut sa mi-l dea. Nu facem nici 20 de mile caaaaaand… Intreb eu:
– Ai luat sandwichurile?
– Faci misto, nu?
– Nu, te intreb, am lasat rucsacul pe masa, langa frigider, sa iti iei sandwichiurile, sa vezi tu cu ochisorii tai cand le pui in rucsac.
– Am crezut ca le-ai pus tu, am luat rucsacul si am plecat…

Mno treaba buna, lasa ca o sa cumparam.
Treaba asta cu sandwichiurile isi are radacinile tot in comportamentul meu idiotic. Obisnuiesc sa opresc sa mananc, aici in UK, doar in lanturi, in general in fast-food-uri. De ce? M-am oripilat de cateva ori de aspectul interiorului unui pub, iar de alte ori m-a oripilat pretul. Inteleg sa platesc o suma considerabila pe o halca de carne, dar sa platesc o suma exorbitanta pe o… ceva nu mai mare decat un pui de gaina, dupa care astept o ora si mai are si gust de ceva branza de aia nesuferita cu mucegai… e peste puterea mea de acceptare. Datorita acestei… idiotenii, in alta calatorie pe doua roti, mi-am cam tinut soata nemancata… vreo cateva ore bune. Amu s-a speriat si si-a pregatit sandwichuri, pe care le-am lasat in frigider. God f..it , god damnit, shit.

Am ajuns la Dover, pardon Folkestone, am uitat, cand am plecat din Anglia am luat trenul, iar cand ne-am intors am venit cu bac-ul. Iata-ne in Folkestone.

2015-08-09 09.37.17

In Folkenstone

Mno hai sa cautam sandwich-uri… Sa innebunesc, nu am luat! Nu imi amintesc de ce. Ori erau prea in pana mea scumpe, ori nu erau de fel. Nu imi pot amintii. Om manca in Franta…
Ne-am imbarcat in tren… Stai! E corect spus? Imbarcat in tren? Daca te urci cu mobra in tren, si apoi mergi pe sub apa? Cu trenul… II zici la tren submarin?Ne-am inmobrizat in tren? Ca doar nu ne puteam intreniza in mobra. Oricum, am urcat in tren si tuu tuu, haida in Franta.

De data asta am avut noroc. Ultima oara cand iesisem cu mobra in Franta, era taifunul Scaraoschi pe acolo, m-o udat de la picioare pana la …prancene. Acum era bine. Soare puternic, coafura rezista.
Am parasit statia de tren, si am urmat ruta indicata de telefon. Pe drum am oprit la o carciuma si ne-am indopat amandoi, eram lesinati. Greseala. Mare greseala! Cate un burger si o portie de ceva, gen chiftele. Aratau dar nu gustau, a chiftele. Le-am mancat in mare parte eu.
Nu m-am lasat pana nu am infulecat tot si dulcea mea colega de drum, a mai adaugat si un desert, probabil ca se gandea cu groaza ca asta e mic dejun, pranz si cina. Bine nu i-a picat ceva, insa asta aveam sa aflam mai pe seara… Am pornit iar la drum mult, dar fara spor am mers. Parca stateam pe loc. Autostrada si iar autostrada, pana s-a facut noapte. Burgarii aia chiar au fost mic dejun pranz si cina. Noapte, autostrada, si ca sa fie totul bine, se observau fulgere la orizont. Mai aveam de mers vreo 100 de kilometri pana in Strasbourg, daca imi amintesc bine. Problema era urmatoarea: fulgere si tunete, cazare pe nicaieri.
Oprim intr-o benzinarie si incepem sa cautam cazare. Pe telefon, desigur, cu ajutorul mariei sale internetul. Gasim ceva preturi rezonabile si sunam. Rahat cu perje! Duminica seara! Plin, sau inchis. Arza-v-ar cosmeliile ba! Intram in benzinarie, la recomandarea copilotului si intrebam benzinarul, de nu care-cumva stie vreun hotel in apropiere. Mais non, je ne parle pas anglais. Ca mutu’ cu surdu’ ne-am inteles, dar am inteles pana la urma, mai mult soata, de drum si viata, cam ce si pe unde. Sa mergem zic. Dar sa ne punem echipamentele de ploaie mai intai, ca uite, vine!

2015-08-09 23.48.34

Echipamente de ploaie

Fac o paranteza… Ea purta un combinezon impermeabil de culoare verde fosforescent, bine completata de culoarea neagra. Intru-un constrast impecabil si impermeabil. El purta un echipament impermeabil de santier pe care orice Dorel il primeste moca de la firma, dar in zgarcenia lui coclita nu a vrut sa isi deschida mainile lui mari si puternice, sa elibereze o suma relativ mica, in schimbul unui combinezon fucking profesional, acest fapt ducand la luarea in deradere in cateva randuri de frantuzi, si bineinteles a dus la descalecarea la destinatie in balta. In chiloti. Balta in chiloti. Nu de la franarea de urgenta! De la ploaie! Inchid paranteza.

Si a venit… Mai incet, mai iute ne-o batut ploaia in casti binisor pana am gasit le douzieme sortie, sau quatre vingt dix de madulare de romani in guri de frantuzi, ce tin hotelurile inchise in sfanta zi de duminica… Cum ba? Vedem ditai indicatorul luminos, chiar de cum am iesit de pe autostrada si descalecand… am incalecat la loc. Era in-pana mea-chis de tat, inchis da tot. Mereti dracu. Si vai ce ploua… parca numa in ciuda. Am mai incercat apoi la unul, inchis si ala, iar a treia incercare a fost incununata de succes. Ceva bed and breakfast nush cum.. an franse. Alte peripetii si pe acolo. Nu stiam de hoteluri fara receptioneri… Nu stiam ca ajuns acolo, interactionezi cu un bancomat si iti da ala codul camerei si orice alte alea mai ai nevoie. Si-am sunat la serviciul clienti, si m-au luat aia la vrajeala. Ma rog, pe la ora doua, franti, uzi, nemancati, nervosi, eram in camera. Sa dormim dara, ca mult drum mai avem si maine de parcurs…

Eu am dormit ca un butuc. Soata mea… Nu chiar, nu i-a cazut prea bine mic dejunul/pranz cina…
Am fost trezit de alarma in jurul orei 7, insa i-am dat cu amanare pentru inca doua ore. Cinci la suta viata, cum ar zice colegul JX. Am coborat pe la noua la mic dejun, si dupa cate o tigara, am apucat iar drumul lung spre Italia. Inca jumatate mai aveam de parcurs, chef insa nu era. Nenorcitii aia de burgeri si piftelele alea obosite, nu mi-au lasat soata de drum sa se bucure de traseu. Oricum, intre noi fie vroba… cand tragi ca dementu de manson pe autostrada si singurul peisaj care ti se desfasoara in fata ochiilor este compus din masini si camioane, nu prea ai de ce sa te bucuri.

Opriri dese si pauze prelungite. A fost o zi grea si nu am prea stiut cum sa o fac mai usoara. Stilul meu: trage de gaz si hai sa mergem, nu se putea aplica in situatia data. Am mai facut poze prin parcari. Stiti voi, poza la o masina, o banca, inca o banca, alta masina, chestii de astea.

Ajunsi in Elvetia, am luat cea mai mare Teapa like in ever. Pentru ca mi-a trebuit sa trec prin Elvetia, cum sa coste un rahat de taxa de drum 40 de euro bai elvetienilor? Pentru simplu fapt ca fac un rahat de cateva sute de kilometri pe la voi prin tara, tre sa scot 40 de euro? Sincer sa fiu, peisajul a fost fain, nu de 40 de euro fain, dar fain.

Am reusit sa ajungem in Italia, iar mai apoi, mult mai apoi, sa poposim la mama mea, in jurul orei 2 noaptea. Uzi, obositi, flamanzi si flamanzi. Cu sarmale am fost asteptati. Sarmalele din Italia de la ora 2 noaptea, cele mai bune sarmale ever!

2015-08-11 00.23.19

Olmo cu Pitu. Dove Pitu? :))

Moama cat am scrijelit aici, pun punct si o transform in partea intai. Partea a doua? Probabil la anu’.

PS Pe care o voi adauga la anu’ (Special pentru cunoscatori).

Uet raidar, ovar end aut!

De departe Plimbari

Copacul linistii

Cu toate ca intitulez postul: Copacul linistii, personajul principal in acest post nu este un copac si nici linistea. Ar putea fi despre un copac, eu.

Scriu acum pentru ca un fost coleg de munca mi-a atras atentia asupra unui fapt: ba… in sase ani ai zece posturi. I-am promis ca mai scriu doua, sa se faca 2 pe an. Incerc sa ma tin de promisiune.

M-am trezit in noapte transpirat, de parca fusesm iar spre Romania pe motor si m-a surprins iar taifunul prin Germania. Am aruncat bluza de pe mine, bluza ce o puteam stoarce, atat de imbibata era cu suc de cel ce se da mare baicar. Dubios fapt, am in camera o temperatura constanta de 18 grade.
Am readormit si m-a trezit alarma. Noua jumatate, in mod normal trebuia sa ma cobor din pat si sa o sterg spre baie. Azi nu e o zi normala, e ziua mea libera, pardon, pranzul meu liber. Am ales sa mai dorm si asta am si facut. Ora zece in punct, telefonul imi vibreaza si ma readuce la viata. Mesajele ma dispun pe moment si ma pogor din pat.
Baie si baie, ah, toaleta nu se afla in camera de baie aici. Probabil ca englezu nu suporta tronul langa cada, din ce stiu eu ce motive… De aia: baie si apoi baie.

Ma cobor in pub si imi fac o cafea, aceeasi cafea de sase ani de zile… Am invatat reteta ca pe rugaciunea impinsa pe gatul creierului de preacredinciosul preot. Nici nu trebuie sa ma mai gandesc la ce am de facut. O masura si jumatate de cafea, presare scurta, doua lingurite si jumatate de zahar in cana, apas butonul de start, amestec incet sa se dizolve zaharul, e gata.

Ies afara si imi rulez o tigara. E mai ieftin si mai sanatos. Bine, mai sanatos si mult mai ieftin ar fi fara. Dar astea sunt detalii, cum as mai avea eu un cinci minute la aproximativ o ora?

Verific e-mailuri, arunc un ochi pe minunatul facebook, si nu citesc cele 243 de mesaje de pe grupul focilor. Mai trag un fum, mai sorb o inghititura de cafea, cafea ce incepe sa se raceasca. Racoare aici in Anglia cea veche.

Ma scufund in Candy Crush, am auzit ca e un bun medicament pentru gandurile mai putin albe. Incerc sa trec nivelul asta blestemat. Nu imi prea iese. Observ ca ai mei colegi au inceput sa descarce masina, iar cu toate ca sunt liber, ma simt marinimos astazi si dau o mana de ajutor. Gatam treaba, imi sorb ultima picatura de cafea, trag ultimul fum de tigara si ma duc in bar.
Imi prepar cele doua vitamine si beau cu scarba aproape juma’ de litru de solutie urat mirositoare.

In camera, ce sa fac in camera? Filme? Jocuri? Nu, nu am dispozitie. Atunci sa incerc medicamentul ce intotdeauna a functionat. Medicamentul japonez, medicamentul negru. Imi pun izmenele, caut camera foto si ma asigur ca am bricheta. Cobor din camera si ma indrept inspre ceea ce ii spunem noi: Ultima Camera. Pentru ca e ultima, cred. A devenit un fel de magazie, unde se tin toate, se calca, sau se priveste la televizor. In functie de dispozitie si timpul liber. Pana una-alta, aici imi tine eu echipamentul.
Nadragi, cizme, geaca, cagula, casca, manusi. Ordinea este si o sa fie intodeauna aceeasi. Deschid garajul, arunc camera in topcase si fixez gps-ul. Pornesc preacredinciosul utilaj si arunc o privire indicatorului de benzina. Hmm, prea departe nu pot merge.

Pornesc. Ma pierd in traficul micului oras, trafic ce devine tot mai agitat odata cu trecerea anilor. Mi-am setat ca si prima destinatie: Copacul Linistii. Copac la al carui umbre obisnuiam sa fug, dupa ce aspiram si mopam…mopuiam? mopuizam? mopaream?… dadeam cu mopul in pub, in fiecare zi. Ma refugiam acolo pentru cinci minute si fumam o tigara, in liniste. Drumul de maxim doi kilometri si tigara fumata acolo, ma curata de ganduri si ma pregatea de ziua de lucru. Activitatea aceasta nu a mai fost posibila de la un punct, dar astazi, fiind liber, fumez o tigara acolo, in liniste.
Parasesc localitatea, iar preacredinciosul armasar ma intreaba curios. Cum vrei sa te duc baicar singuratic? Ca vantul? Sau ca gandul? Mai repede ca gandul du-ma armasare, ii soptesc in timp ce rotesc mansonul. Mai repede ca orice gand, depaseste-le pe toate, m-au marcat si vor sa imi traga un gang-bang mental, alearga tu Dovica, sa le lasam in urma.

Alearga Dovica al meu, insa la prima curba cu nisip/noroi ma vad fortat sa trag de haturi. Mai bine gang-bang mental decat in coma la spital…

Ajung la destinatie, pun mobra in cric intr-un fucking maxinamol si imi aprind o tigara. Privesc dezgustat privelistea si imi dau seama ca ditai gramada aia de rahat aburind, ar fi ca o manusa pe facebook la mine, de cover photo. Fac doua poze si parasesc mocirla.

Ma mir, la ce Cristos se abureste viziera asta, in halul asta? Oare s-a miscat pinlock-ul sau e al dracului de frig? Imi propun sa verific temperatura cu ocazia urmatoarei opriri. Care nu s-a lasat asteptat prea mult. Am gasit un fel de parcare, de data asta asfaltata, nu ma mai umplu eu si Dovica, de maxi mazga. Aprind inca o tigara, ca sa vezi, ultima si mai fac vreo doua poze. Soarele o scos capul din nori si parca nu mai musca la fel de aprig frigul. Imi amintesc, verific temperatura, 4 grade, ce se simt ca 2 grade. Ah da, iar cand mai esti pe mobra, se simte si mai rece, de asta se aburea viziera in mare stil…

Gata sesiunea foto, gata tigara, gata plimbarea, ma pornesc spre casa.

Cu aceleasi ganduri prea putin albe. Intr-adevar, la viteze mai mari, capul se spala, insa se murdareste la loc pe cand incetinesc. Atunci cand drumul nu mai necesita atentie sporita. Nu doar mobra era medicamentul suprem… Gasca, grupul meu, iesirile cu scuteristii erau medicamentul suprem. Glumele si mistorurile “rautacioase”… Cola de la Belvedere, siriul parcurs cu 50 la ora. Pauzele de tigara ce transformau orice copac intr-un copac al linistii, orice piatra si orice indicator, chiar si un cacat aburind pe marginea drumului devenea al linistii.

The Lonely Rider, over and out…

De departe

Cand rezistent la apa nu inseamna rezistent la apa? – preluare

Cautand pe site-uri de profil, niscai chingi de prins o protectie de rezervor, am dat peste un post foarte interesant.

“Cand rezistent la apa, nu inseamna rezistent la apa?”. Asa se intitula, iar eu am purces la citirea lui.

Sa vedem:

“Cand rezistent la apa, nu inseamna rezistent la apa?
Atunci cand termenul este aplicat echipamentului moto!

Bineinteles ca am fost un pic rai, insa exista un pic mai mult adevar in ceea ce am spus aici.
Adevarul e ca subiectul rezistent la apa, este probabil cea mai dificila si complexa problema in lumea echipamentului moto.

Primim mai multe intrebari, comentarii si plangeri privind rezistenta la apa, decat orice alte aspecte in ceea ce priveste imbracamintea motociclistului.
Este si a fost, ne temem, o prea mare asteptare cand vine vorba de geci, nadragi, manusi si ghete, ca acestea sa tina motocilcistul uscat.
Poate fara intentie am jucat un rol in ascesta supra-asteptare dar, fara indoiala, producatorii, pentru a crea ceea ce poate fi descris ca un avantaj competitiv, au sustinut termeni ce sunt, cel putin inducatori in eroare.

In acest scurt articol, o sa incercam sa lamurim avest aspect. Nu vom putea sa raspundem intrebariilor tuturor, dar vom arunca un pic de lumina asupra subiectului.
Pentru inceput, dorim sa spunem ca daca doriti sa calatoriti din punctul A in punctul B si sa ramaneti complet uscati, ar trebui sa cumparati o masina.
Daca sunteti pe motor in ploaia ce cade, pentru mult timp sau in multa cantitate, va veti uda, fara indoiala.
Apa se scurge de pe casca inspre gat. Va fi aruncata de pe drum inspre geaca. Va lovi manusile si se va infiltra in maneci. Sau se va ridica din gheata pe picior.
Isi va gasii calea trecand prin fermoare si prin buzunare.
Daca ploua torential, sau daca durata calatoriei este mai lunga, nu exista echipament pe piata care sa garanteze ca veti ajunge uscati la destinatie.

Orice producator ce sustine altceva minte. Insa producatorii nu tind sa minta (bine, unii din ei o fac!). Cei mai multi folosesc cuvinte destepte, care cand sunt neintelese, promit ceva mult mai putin decat motocilcistul mediu a inteles.
Cea mai comuna reclama e ca materialul e dublat de o membrana, ca Gore-Tex, care trebuie sa fie suta la suta rezistent la apa. Acest lucru fiind spus, producatorii vor lasa sa se inteleaga uneori sau chiar sa sugereze ca pantalonii sau gecile lor sunt complet rezistente la apa.

Realitatea este insa alta, acestea nefiind, datorita tuturor motivelor discutate mai sus.
Si oricum, testul standard ce este in comun aplicat pentru a certifica un anumit material sau membrana ca si rezistenta la apa, este depasita de douazeci de ori cand un echipament moto atinge ploaia la 100 km/h!

Dar chiar si cea mai buna membrana rezistenta la apa este fara sens daca cusaturiile acelei geci nu sunt lipite cu banda rezistenta la apa, sau daca buzunarele nu sunt rezistente la apa. Si apoi vin fermoarele, aerisirile, gulerul, maneciile si tot asa.

Deci? Unde ajungem?
Pai, cum am spus, nu exista asa ceva, o geaca sau pantalon, o manusa sau geaca ce va poate tine suta la suta uscat.
Dar sansele voastre de a sta uscat mai mult timp, cresc foarte mult daca va cumparati echipamentul de la unul din cei mai buni producatori.
Ca si consumatori, trebuie sa admitem ca nu este cel mai usor lucru sa stii care din produse is bune si care nu. Si asta pentru ca, unele produse ieftine is tot mai des copii ca si stil sau design dupa alte produse de calitate.

Nu suntem in pozitia de a spune in cine sa aveti incredere si in cine nu. Trebuie sa va faceti voi research-ul. Vizitati site-urile producatorilor. Vizitati forumuri de profil. Vorbiti cu vanzatorii.
Dar tineti cont, cel mai scump echipament nu e intotdeauna cel mai bun. Producatori ca Halvarssons, de exemplu, produc echipament ce e mult mai tehnic decat ar sugera pretul.
Dar atentie, ar trebui sa spunem, de tot ce e prea ieftin. Daca produsul in discutie nu mai este fabricat, sau daca este recomandat de orice Gica sau de orice vanzatori de taraba, puteti fi destul de siguri ca nu o sa primiti cel mai tehnic si de incredere echipament.

E un cliseu, stim, insa daca oferta arata prea bine ca sa fie buna, probabil asa este. Nu exista pana la urma calitate gratuita.
Ajungem acum la alt punct. Rezistenta la apa nu este totul.

Ca si multe alte lucruri in viata, echipamentul moto este un compromis. Cel mai rezistent la apa echipament nu ar putea avea o membrana respiranta. Ar tine apa afara cu o cusatura impenetrabila, insa ati transpira teribil. De fapt, transpiratul pe motor, poate fi mult mai inconfortabil, in special cand se racoreste.

Alta problema ar fi ca majoritatea dintre noi doresc o geaca si pantaloni care pot fi purtati tot timpul anului. Un echipament care functioneaza intr-o mizerabila si rece dimineata, dar si intr-o fuga glorioasa prin Franta, Spania sau Italia in mijlocul verii.

Pentru ture de genul acesta, aveti nevoie de ventilatii cu fermoar.
Ca sa pastrati miscarea aerului de-a lungul corpului, deschideti ventilatiile. E vital sa stati calmi si racoriti. Dar in iarna, aceste ventilatii sunt inevitabile puncte slabe, intrucat apa gaseste o cale.

Deci, cand cumparati echipament moto, ganditi-va la ce doriti sa il folositi. Sa stam uscati este ceva ce cu totii dorim, insa ne simtim cel mai bine cand soarele e pe cer si in aceste zile, aveti nevoie de ventilatie.

Multe nu ar mai fi de spus

Daca cel mai important lucru este sa stati uscati, trebuie desigur sa evitati pielea.

O geaca de piele poate fi ceva foarte cool de purtat. Cred ca detin cel putin sase geci de piele si le iubesc pe toate, dar sunt acolo pentru a fi purtate in zilele frumoasa, cand nu ma aventurez prea departe de casa.

O sa inchid cu cateva cuvinte despre ghete si manusi.

In mare, povestea e aceeasi, ba chiar mai mult. Intr-o pereche de ghete, apa o sa curga de pe picor. O sa isi gaseasca loc printre fermoar sau siret. Si eventual in plaoie torentiala, pielea sau orice altceva , o sa se impregneze atat de tare incat pana la urma o sa ajunga la picior. Pana la urma, jos acolo, langa drum, e probabil cel mai ud loc din toate.

Manusile si ele isi primesc portia de ploaie din greu, cu toate ca depinde de motor, daca e sau nu dotat cu parbriz de exemplu. Manusile de piele vor lasa apa cel mai usor. Cu orice ar fi captusite. Deci cumparati manusile textile, daca sa fiti uscati e important. Dar nu va lasati pacaliti, orice ati pune pe maini, pana la urma degetele va vor fi ude.

Ceea ce ma duce la un alt fapt despre manusi ce se poate ca nu ati realizat. Sigur eu nu, pana acum recent.

Daca porniti incalzirea la manere cand ploua, aerul cald o sa traga apa in manusi, facandu-le si mai putin rezistente la apa. Ganditi-va, are logica. Eu personal, prefer uneori sa am maini care sunt calde si ude decat uscate si reci, insa asta e o preferinta personala, m-am gandit ca vreti sa stiti.

Sper ca nu am creat confuzie si am facut ceata si mai mare in subiectul care e deja cetos. Dar “udatul” este un drum de trecere al motociclistilor. Cateva din calatoriile cele mai reamintite si cele mai discutate sunt acelea in care m-am innecat in ploaie si am ajuns la destinatie, rece, ud si mizerabil. Sincer, face ca mancarea sa fie mai calda si berea de la sfarsit de zi mult mai binevenita.

Daca nu era nicio durere si niciun disconfort, nu ar fi motocilcism. Si nicidecum nu mi-as fi schimbat modul de transport in nicuna din calatoriile alea reci, ude si mizerabile. Oricat de cald si uscat as fi ramas.

Nu vreau sa va asteptati sa fiti tot timpul uzi pe motor. Si nu creez scuze pentru echipamentul prost, care nu functioneaza. Dar cand esti pe motor, esti expus elementelor intr-un mod in care nu esti expus cand esti intr-o masina. Fie cald, rece sau umed, cand esti pe motor o sa simtiti la maxim. De asta, pana la urma iubim motoarele.”