Asa nu!

Cum nu se conduce un scuter

Acesta e al doilea post din categoria “Aşa nu”. O categorie ce ar putea fi denumită şi “Tehnici testate de împrăştiere”. Împrăştierea nu e o tehnică prin care te faci praştie… e acţiunea care apare după buf. Dar gata cu gramatica, hai să purcedem la povestire.

Cică era odată un proaspăt scuterist. Foarte speriat de cele două roţi pe care se ţinea destul de greu dacă apăreau în trafic şi alte vehicule. Scuteristul, fiind foarte simţit şi nedorind să încurce pe cineva în deplasările lui pe drumeagurile patriei, circula cât mai pe dreapta, chiar pe linia şanţului. Doar pentru a nu incomoda conservarii ăia graşi şi slinoşi din jipane.

Se face că, la un moment dat, al nostru scuterist se plictisea pe acasă pe la el şi, chiar dacă avea un mic şi urât scuter, a plecat spre Belvedere ca să se plimbe. A plecat spre Belvedere, însă nu a şi mers până acolo, s-a oprit pe drum. Atunci era singurel, nu se plimba cu alţi scuterişti ca el fiindcă nu îi întâlnise încă pe cei ce au format un an mai târziu CSBv. Fiind singur, s-a oprit lângă o bancă şi a fumat o ţigară. Apoi a întors ghidonul preaurâtului scuter spre Braşov. A plecat încetişor, însă începuse să îi placă viteza şi a tras de manşon tot mai tare. Şi ce viteză prinsese el… cel mult 60, mai mult nu mergea urâţenia.

Cum cobora el vârtos spre Braşov, observă un far în oglindă, aude un vruuuuuum şi vede stopul motorului care trecuse ca vântul pe lângă el. Se sperie şi trage dreapta destul de mult. Apoi mai vede un far în oglindă. Se gândeşte repede că mai vin vreo câţiva Valentino şi Stoner şi nu ar vrea să stea în calea cursei lor. Se orientează repede, vede un drum în dreapta şi hotărăşte să oprească acolo. Începe să frâneze şi semnalizează dreapta. Iese în acel drum, însă cu prea multă viteză. Încă frâna când a fost ridicat de o denivelare de la sol. În momentul în care se trezeşte deasupra solului, scuteristul nostru se sperie şi eliberează din strânsoare manetele de frână. Ajunge pe sol, dar, nemaifiind acţionate frânele, scuterul nu se opreşte unde voia scuteristul, ieşind din drumul acela în şanţ, unde se răstoarnă.

Scuteristul sare repede în picioare şi, cu toate că nu simte nimic, se controlează de răni. Nu are nimic şi începe să verifice plasticul cel urât. În afară de ghidon strâmb, nici scuterul nu are nimic. Se purcede la îndreptarea ghidonului prin clasice metode. Apoi încalecă pe scuter şi îşi continuă drumul spre casă. Are grijă să treacă repede pe lângă Livadă. Nu ar vrea să audă râsetele bikerilor, pardon, reisărilor care l-au văzut 10 minute mai devreme întins în şanţ.

Un an mai târziu, scuteristul nostru încă se întreabă cum mama sfântului a ajuns în şanţ şi, cu toate că era îmbrăcat doar în pantaloni scurţi şi o bluză, nu a păţit nimic…
De la acea trântă, m-am hotărât să nu mai fiu atât de prost să ies în şanţ ca să nu îi încurc pe alţii. Strada e un “bun” public. Si dacă cineva crede că 100 de cai putere au mai multe drepturi pe o stradă decât 4 căluţi, poate să se ducă drept dracului.

Atât.

Asa nu!

O nouă categorie

Aşa cum ziceam într-un post acum ceva vreme, fac o nouă categorie: “Aşa nu”. Ea o să cuprindă evenimentele mai puţin plăcute ale activităţii motorizate pe două rotiţe. Adică poveşti ale împrăştierii mele de pe scutăr. Am avut ceva activităţi din astea, care m-au întors cu faţa la cer, nefigurat vorbind. Din vina mea sau nu, am căzut şi, chiar de m-am lovit sau nu, mândria mi-a fost atinsă. Însă o să scriu aici cum şi de ce s-a întâmplat, poate vor mai citi şi alţi scuterişti şi vor şti de ce să se ferească şi ce să nu facă.

Aşa că să înceapă istorisirea.
Aveam primul scuter, un scuter urât, dar nervos. Şi eram în Predeal, prin vara anului 2008. Am plecat cu al meu scuter să achiziţionez ceva de baut parcă, o cola şi niscaiva napolitane sau biscuiţi. M-am întors la hotel, mi-am dat mănuşile jos şi am mai pierdut un pic de timp. Pe urmă, m-am gândit să mă mai plimb un pic pe străduţele Predealului. Am luat iar plasticul între craci şi dă-i gaz. În plimbare, m-am mai întâlnit cu doi scuterişi, dintre care unul îmi era chiar coleg. Am hotărât să ne continuăm plimbarea împreună.

La un moment dat, trebuia să ne întoarcem ca să nu ajungem în DN 1. Eu nu aveam pe vremea aia numere sau carnet, mă dadeam cam ilegal. Şi când voiam eu sa întorc, am observat o conservă care s-ar fi intersectat cu drumul meu. Aşa că am tras de gaz mai tare ca să nu încurc conserva. Ei bine, dragii scuteristului începător, să nu trageţi niciodată de gaz când întoarceţi scutărul. Pentru că se întâmplă lucruri nedorite. Cum ar fi:
– Bordura se apropie cu viteză din ce în ce mai mare, te panichezi şi tragi frâna faţă, dar uiţi să decelerezi.
– Bordura se apropie mai încet, dar se apropie. Ai realizat deja că o să cazi, acum doar te gândeşti la cât de tare o să doare impactul şi ce bucăţi din carenă vei pierde.
– Ai căzut, eşti jos, te ridici de urgenţă, simţi că eşti lovit, dar auzi şi râsetele gherţoilor bucureşteni, care râd cu pofta văzându-te împrăştiat. Şi sari în picioare, ai putea să le dai câte o cască în cap la bucureşteni, să îi înveţi că nu e frumos să râdă de ghinionul şi de lipsa de cunoştinţe ale unora. Însă vrei, în acelaşi timp, să pleci cât mai repede, să nu te mai vadă nimeni, să nu mai vezi pe nimeni… Nici nu te mai scuturi de praf, sari pe scuter, pleci departe de râsul acela, de bordura care te-a răpus, de piatra care ţi-a julit mâna (acum ai început să simţi). Te opreşti după un kilometru, descaleci, ridici plasticul pe cric şi faci inventarul stricăciunilor: far spart, carenă spartă, aripă plesnită. Pe urma faci inventarul stricăciunilor propriei persoane: palma julită, piciorul lovit, mândria tăvălită.Crezi că nu vei mai încăleca pe plasticul acela niciodată, că asta a fost prima şi ultima dată când guşti asfaltul.

Acum, privind în urmă, realizez că e bine că nu m-am lovit mai rău. Plasticul se lipeşte. Mândria se repară încetişor. Juliturile se vindecă în timp. Am realizat că trebuie să fii stăpân pe tine şi că trebuie să nu îţi pierzi concentrarea. În modul acesta vei putea să eviţi astfel de incidente. Totuşi, se pare că am avut nevoie de 6 bubuieli cu primul scuter şi de o ieşire în decor cu al doilea ca să fiu mai atent şi mai calculat.
Sper să reuşesc să îmi păstrez calmul şi de acum înainte şi sper să nu mai am parte de contact cu asfaltul.
Va urma…

P.S. Sunt o focă. Trebuia să fiu la muncă astăzi, însă se pare că nu prea mai sunt atent la ce se întâmplă în jurul meu, îmi pierd concentrarea sau interesul şi am cam uitat sau nu am înţeles că astăzi muncesc. Mno, scuze, colejii 😀