Asa nu! De departe

Postare?

Am incuiat usile in urma consumatorilor si m-am trantit pe scaunul biroului. Mi-a placut foarte mult sa povestesc tura de Italia. Acum as scrie. Ma opresc. Nu am idei, habar nu am despre ce as putea scrie. Pe vremea cand lucram in tara, faceam naveta. Vreo 50 de kiometri dus-intors. Nu aveam cum sa nu dau peste un idiot pe drum depsre care sa povestesc aici. In cazul in care nu mergeam munca, ieseam totusi la o tura de oras. Sau nu stiu, ma plictiseam in asa hal incat ma apucam sa scriu poezii. Sa nu uitam, lucram la birou si aveam timp de scris pana la Dumnezeu. Acum…
Dupa un program de lucru de minim 10 ore si maxim 12… cand ajung in camaruta mea, asa as zace… Si apoi duminica, in ziua mea libera. Ies cu motorul. Soc si groaza: am avut parte de muuulte ore de motocilcit in Anglia in urma carora, nu a fost decesar sa bomban nici macar un participant la trafic. Bine, exceptie facand observatiile mele asupra vitezei de deplasare. A lor. Asta pana cand aruncam un ochi asupra vitezometrului si realizam ca de fapt eu fur curent. Traficul aici nu te frustreaza, atunci cand gasesti timp liber si frumos. Cam greu pica astea doua in aceeasi zi din pacate. Timp liber si timp frumos.

Sa scriu despre munca? Ce? Prosti si idioti is peste tot. In afara de un trei la suta din populatia care ne paseste in carciuma, toti is relativ ok. Trecand peste modul de a fi al englezului care e crescut sa aibe si sa primeasca tot si trecand peste imposibilitatea lui de a pricepe intelesului lui “nu”… is ok…
Exemple?
Vin si cer o anumita masa. Pana mea, avem o masa langa un semnieu si se bat pe ea ca stiucile la rame. Din cand in cand avem clienti care ne suna si ne cer in mod expres masa in discutie. Le-o promitem. Apoi, vin alti vantura lume de astia si ar vrea sa sada acolo. Pana sa deschizi gura sa le zici ca e rezervata, is deja pe scaune. Poi stai bre ca nu ai inteles, e rezervata! Se cacaie ei, dar se ridica de pe scaune. Amu, cu asta le-ai frecat seara si nici ca le mai convine ceva.
Alt exemplu ar putea fi o convorbire telefonica. Intotdeauna salut si adaug numele pub-ului – The Gate, hello.
Sa incepem
– Poarta, ziua buna.
– Ziua buna, este asta Poarta?
– (nu, e ma-ta) Da, este.
– Pot sa rezerv o masa?
– (daca imi zici si pe ce data, vedem) Da, desigur.
– Pentru patru persoane
– (daca imi zici si pe ce data, ti-o si rezerv…) Ok, pe ce data?
– Duminica x a naspea.
– (tzeapa) Imi pare rau, suntem inchisi duminica.
– La ora sapte
– (imediat…) Imi pare rau, nu cred ca m-ati inteles, suntem, inchisi duminica.
– Ah, da? De ce?
– (pentru ca ma-ta) E ziua noastra libera, imi pare rau.
– Ce pacat, e ziua mamei mele.
– (ma doaaaaaaareeeeeeeeennnn…) Imi pare rau.
…. inchide telefonul.

Asta ar fi una din multele convorbiri relativ asemanatoare. Ar mai fi una de scris… Vroia sa rezerve o tu.. pardon, doamna, o masa pe o data in care noi ne aflam in vacanta. Si atat de urat a facut cand i-am spus ca suntem in vacanta si ca pub-ul este inchis incat nu mi-a ramas de facut altceva decat sa o intreb glumind (umplandu-i frigidere) daca nu cumva vrea sa ne anulam toti biletele de avion si sa deschidem pentru petrecerea ei. Nu stiu cat sau ce a inteles…

Ma rog… Cand am aproximativ aceleasi discutii cu aproximativ aceeasi oameni, ca si astia is pentru mine la fel cum sunt vitnamejii, koreeni si japonezi pentru europeni: chinezi, ce sa tot postez? Ce intamplare merita intr-adevar postata? Cum si-o uitat un tilica proteza in pahar? Sau viteza astora de deplasare de la usa la masa? Ca au aproape toti cinci la suta viata. Bine is mare majoritate dezgropati recent, le mai da drumu’ din cand in cand din cimitir, sa isi dezmorteasca oasele. Vin sa soarba cate-o supa sau sa soraba cate un orez. Dinti de altceva nu au oricum. Si-s numa nemti toti, nush cum dracu’… Parkinson, Alzheimer si Schizer. Asta din urma s-a dus la buda… urmeaza continut explicit… si dupa ce s-a tarat pana acolo douazeci de minute, si-a dat seama ca trebuia sa plece spre buda cu zece minute mai devreme. O strigat disperat dupa ceilalti comeseni. Fica-sa o sters-o repede acasa sa ii aduca pantaloni de schimb… o umplut cu maro nadragii. Bagi ceva. Putea in tot pub-ul a cha…momile (iasomie), desigur. O mizerie. O mizerie.

Hmmm, poate ar iesi totusi ceva interesant din postarea rutinei mele…

Revin, sau nu…

Asa nu!

Pietoanta şi scuteristu'

Acesta este un post de aducere aminte a vremurilor în care mă dădeam pe Piaggio şi cădeam mereu. Din vina mea sau a altora. Trosneala povestită mai jos a devenit posibilă din cauza unei doamne care a trecut strada prin loc nepermis.

Se făcea că era o zi de decembrie. Un 5 decembrie 2008. Scuterul fusese lăsat la hotel pentru iernare. Mă hotărâsem cu câteva săptămâni înainte să nu îl mai scot fiindcă era destul de frig şi, totuşi, era sfârşit de an. În acea zi însă parcă nu aveam stare. De mult nu mai urcasem în şaua mititelului plastic. Simţeam nevoia să dau o tură. S-a întâmplat să am nevoie de niscaiva hârtie pe care nu o găseam în Predeal aşa că am hotărât să cobor la Braşov.

Echipamentul îl lăsasem acasă; în cazul în care o să fiu tentat să scot scuterul în frig, lipsa echipamentului să mă împiedice să fac asta. Nu a fost să fie. Am împrumutat o cască, mi-am luat geaca, mănuşile şi am plecat spre Braşov. La ieşire din Predeal, mi-am amintit că asigurarea mea e întocmită cu mult timp în urmă. Am descălecat să văd ce mai scrie pe ea, să vad cât de valabilă e. Ce să vezi, expirase pe data de 4 Decembrie, adică cu o zi înainte. Am oftat şi am încălecat din nou. Ştiind că nu prea am treabă cu nimeni, am ales să îmi continui drumul chiar aşa, în ilegalitate.

Până la Braşov totul a fost un vis. Atât de frumos mergea plasticul. Mă înclinam aşa frumos pe curbe, asfaltul era uscat, iar gumele erau noi. Ce mult îmi lipsise să mă bucur de cele două roţi…

Ajung în Braşov şi, la o intersecţie, după ce plec eu în “trombă”, observ cum o tanti trecea strada pe unde se trezise. Am presupus că are timp să treacă şi nu am redus, în schimb am claxonat ca să o atenţionez. Ea a observat şi a început să alerge. Apoi s-a oprit. Apoi iar a făcut paşi. Nu am înţeles până în ziua de azi ce a vrut să facă. Şi până în ziua de azi m-am tot întrebat cum de am reuşit să o iau în plin. Chiar dacă am frânat violent şi chiar dacă amândoi eram mici, nu am înţeles cum dracu’ nu am reuşit să o evit.

Cert e că m-am trezit aruncat de pe scuter, simţind o durere nemaipomenită la piciorul drept. Am sărit în picioare şi cu greu am reuşit să mă menţin drept. Tremuram din toate încheieturile şi nu înţelegeam de ce tanti îşi cerea scuze când totuşi eu am trosnit-o. Un nene care trecea pe acolo pe un moped şi-a făcut milă de mine, a oprit şi m-a ajutat să scot plasticul din şosea.

Eram în stare de şoc şi nu reuşeam să devin conştient de stare. Am întrebat-o pe tanti dacă e ok şi ea a răspuns că da. I-am spus că nu are de ce să stea să mă păzească pentru că o să îmi revin şi eu şi o să plec. Fiind nou în branşa trosnelilor, nu am ştiut că trebuia să o duc oricum la spital, să mă asigur că e totul în regulă. Deci nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu pietoanta pe urmă. Ce ştiu sigur e că m-a ajutat să îmi fac praf blugii cumpăraţi cu două zile înainte şi să şchiopătez cam două săptămâni.

Cert e că de atunci, fără genunchiere sau echipament, rar mă vezi la drumuri mai lungi. Am devenit conştient de duritatea asfaltului şi de urmările pe care le ai în urma unui contact cu acest dur asfalt.

Am şi o teorie referitoare la troscăneală. Se pare că există un termen în motociclism. Aceste se cheamă point fixation. Definiţia acestuia sună cam aşa: Dacă te uiţi la un obstacol apărut în faţa ta, ai toate şansele să îl loveşti. Deci trebuie să te uiţi pe lângă obstacol, nu la el. E posibil ca eu să mă fi uitat la tanti şi din acest motiv să nu pot să o evit.

Sper că vreun scuterist mai nou în ale celor două roţi, după ce va arunca un ochi pe acilea, o să şi rămână cu ceva “învăţături”. Echipamentul face diferenţa! Da, dacă aş fi renunţat la scuter în momentul în care am văzut asigurarea expirată, nimic din cele povestite mai sus nu ar fi avut loc.

Asfalt uscat şi fie ca povestirile astea să nu mai existe.

Asa nu! Rahat in versuri

Balada boului conservar

Mno, ce urmează e ceva ce s-a întâmplat cu ceva timp în urmă. Do not panic! Mi s-a întâmplat în trecut, ca, după ce am postat amintire de troscăneală, să fiu asaltat cu întrebări de genul: Bă, eşti bine? Am citit că te-ai trosnit! So, îs bine, lectură plăcută! Sau nu :))

Bună ziua, dragii mei
Ştiţi că nu mai am idei?
Azi vă zic de un mic bou
Ce întorcea ca un erou

Vine Shark pe scuter vechi
Cască are pe urechi
Echipament el are mult
Siguranţa e un cult

Merge încet şi liniştit
În Braşov uite-a sosit
Şi-nainte de Ramada
Îi ocupă unu’ banda

Vine Golfu’ de tip nou
Condus de un mare bou
Şi întoarce hăl limbist
Ia faţa la scuterist

Scuteristul se blochează
Pune frână, derapează
Merge ţeavă spre maşină
Face poc, roata suspină

Iese boul din cel Golf
Şi se-nfoaie ca un scrof
Însă Shark când se ridică
Conservarului… îi e frică

Conservarul cel micuţ
Credea că eu îs un drăguţ
Că sunt mic, că beau lăptic
Că în cască n-am nimic

Dur a coborât la mine
Duritatea nu o menţine
Observase că-i jumate
Shark era mai mare-n spate…

Shark se-ncruntă la şofer
Şi apoi zice aşa lejer
Tu, din cuşca-ţi ruginită
Ce conduci ca o tâmpită?

Cum poţi să întorci ca vaca?
Vrei să-ţi dau la ochi cu casca?
Las-o dracului de treabă
Mă-nervezi şi-ţi mut o labă…

Domnu’ Shark, nu te văzui
Dar la poliţai să spui
Că eu n-am întors aci pă linie
Că mă lasă fără pâine

Fir-ar el de conservar
S-a transformat în fugar
M-am întors un pic, frăţie
Când mă uit, conserva nu e!

A sărit la volan iute
I-a şoptit la cuşcă: du-te
S-au pierdut rapid în zare
Shark se scarpină a jale

A rămas atunci cu bubă
Aripioara aia lungă
S-a spart când am făcut buf
În cuşcuţa ălui ştrumf

Pfoai, cum a plecat haiducul
Las’ că-l prind eu… cu papucul
O să-i dau oglinda jos
Să nu se mai dea cocoş

M-am supărat pe mine tare
Fiindcă n-am privit în zare
După Golful bavarez
Numărul să-l memorez

De atunci am boală mare
Pe toţi conservarii care
Nu se-asigură şi parcă
În manevre ei se joacă

Vă zic acum atenţi să fiţi
Voi ce pe mobre vă daţi
Conservarii nu vi-s fraţi
Pe stradă, trebuie feriţi

Că unii din ei s-atât de proşti
Atât de chiori şi de cereşti
Parcă le-ai da şut după şut
Să nu mai şofeze aşa urât!

P.S. La sfârşit de post, dar nu în cele din urmă, ţin să îi urez un călduros “La mulţi ani” fostei colege de clasă. La mulţi ani, Florina!

Asa nu!

Trânta de după miezul nopţii

Ce frumos sună, aproape romantic. Însă nu a fost nici măcar frumos. Ăsta este un nou post din ciclul “Aşa nu!”

Se făcea că eram la muncă, în vremurile bune, când aveam treabă şi când nu aveam atât de mult timp liber. Într-o sâmbătă frumoasă, aveam nuntă la muncă. Eu fiind ditamai Controllerul, trebuia să stau pe acolo să supervizez pe unu’-altu’… cică. Şi se face că dă o ploaie sau deja ploua, nici măcar nu mai ştiu. Ştiu că am plecat după ora 00:00 din Predeal. Mai ştiu că, vară fiind, mi-a fost lene să mai iau şi pantalonii de la costum peste blugi. Şi am plecat spre casă liniştit.

Era beznă, aveam un far puţin mai puternic ca o lumânare, iar din cauza ploii, prin vizorul meu de-abia mai puteam vedea ceva. Se creează un efect tâmpit dacă ai vizorul plin de picături de apă, iar dacă în faţa ta apare o lumină puternică, respectiv un far de maşină, nu mai vezi nimic în faţă. Dar asta nu are legătură cu păţania mea din acea seară…

Plec din Predeal şi, după ce îndur ploaia multă dar călduroasă, ajung în Braşov. Străzile sunt ude, totul e ud în jur. Mă apropii tot mai mult de casă. Obosit fiind, devin tot mai neatent. Mai am două curbe, sunt în penultima, urâtă curbă. Cum s-au găsit oficialităţile astea să facă trecere de pietoni exact prin mijlocul curbei ăsteia de 90 de grade. Mă înclin puţin cam prea mult, însă luasem curba aia de zeci de ori, cu viteză mult mai mare. Accelerez un pic şi pur şi simplu mă trezesc în cap 20 de metri mai încolo. Genunchiul drept mă doare, cotul mă doare. Sunt ameţit, am luat curba asta punând capul în curbă.

Mă verific, nu am nimic grav, cu toate că ştiu că am dat cu freza de asfalt. Trec la verificarea agregatului. Oglinda, singura lui oglindă, nu mai stătea la locul ei. Încerc să o îndrept, însă se rupe. Aripa faţă a mai suferit un şoc, dar încă rezistă.

Nu sunt foarte sigur de ce am picat, însă cel mai probabil picajul s-a materializat fiindcă am fost înclinat pe trecere. Dacă aveam roata spate pe una dintre benzile albe, alea alunecoase ale trecerii şi am accelerat, se explică foarte uşor de ce am picat. Ceea ce mă miră din nou e că nu m-a durut nimic. Cu toate că mă vărsasem ca o focă în mijlocul şoselei. Oricum, dacă nu aveam geaca mea moto pe mine, cred că sufeream mai mult. Un cot dat cu sete în asfalt creează ceva durere. Nu mai zic de importanţa căştii. Am verificat a doua zi casca şi era zgâriată în zona tâmplei. Presupun că în lipsa ei, puteam fi mai puţin viu.

Astea fiind relatate, doresc tuturor scuteriştilor şi motocicliştilor cel mai uscat asfalt.

Asa nu!

Baba şi semaforul

Sau semaforul şi baba. Acest post face parte din categoria “Aşa nu!”, categoria în care eu povestesc trântele pe care le-am colecţionat de-a lungul carierei mele de scuterist profesionist în speranţa că vor da de ele scuteriştii mai proaspeţi şi că vor evita întâmplări de genul ăsta.

Bun, se făcea că eram destul de stăpân pe mine, nu mă mai speria scuterul, dimpotrivă, începusem să trag destul de mult de el şi nu mă mai temeam în trafic de conservari. Chiar dacă îmi tăiau faţa zi de zi, chiar dacă nu îmi dădeau prioritate atunci când aveam şi aşa mai departe.

Era o dimineaţă liniştită, iar eu mă îndreptam vijelios spre muncă. Plec în trombă de la intersecţia de la Spitalul Judeţean şi văd din depărtare că am verde la trecerea de la liceul de informatică. Problema era că trecerea de pietoni de acolo exista de când lumea, însă era prevăzută cu semafor doar de vreo lună la momentul respectiv.

Şi cum mă îndreptam eu aşa vijelios spre muncă, adică cu vreo 60-65 de kilometri pe oră, observ că pe banda din stânga mea se făcuse coadă. Însă observând că toate maşinile erau pe banda doi, eu circulând pe banda unu, mă gândeam că s-au blocat şi pana mea, e proşti.

Ajung la o distanţă de aproximativ 10 metri de trecerea de pietoni proaspăt semaforizată, semaforul prezintă culoarea verde. Menţin viteza, dar şoc! Observ cum o mamaie traversează pe culoarea roşie. Căcat, sunt prea aproape! Nu mai am timp să opresc, blochez totuşi frânele şi roata faţă fuge în lateral după o mică patinare. Eu mă trezesc în picioare, dubios, lângă mamaia de pe trecere. Ea face ochii mari la mine şi nu înţelege de unde am picat. Nu înţelege nimic din ce strig, am casca pe cap. Nu înţelege nici când îi arăt semaforul şi înjur. Se uită nepăsătoare la mine, ridică din umeri şi îşi continuă traversarea.

Cu toate că scuterul meu e la pământ şi cu toate că tocmai am luat trântă, un conservar cu creier de conservar mă claxonează disperat. Am vrut să îl înjur, de mamă, de tată, de fii şi fiice. Oare el chiar credea că eu aşa parchez? Sau credea că am pus plasticul la pământ de şmecher? De aia urăsc conservarii. Pentru că nu au bun simţ, pentru că sunt nesimţiţi şi pentru că au impresia că strada e a lor. Murea dacă nu claxona? Aveam plasticul la pământ, la un moment dat îl ridicam şi plecam. Se pare că el credea că oprisem acolo ca să mă bronzez or shit.

Am încălecat pe plastic şi am urcat spre Predeal. Tot drumul am înjurat, atât pe babă, cât şi pe conservarul ăla cu cap de bujie. Când am ajuns în Predeal, am făcut o verificare a daunelor. Atunci am observat că nu mi se mai bloca ghidonul. Mama ei de babă…

Adaug la sfârşit de relatare postul meu de pe Motociclism.ro de la momentul ăla, 29 Septembrie 2008. Ce amintiri, dom’le…

Salutare !

Azi, frumos afara, soare, caldura toate bune. Incalec “drujba” si plec spre munca. Alimentez si imi vad de drum. Ajung pe Calea Bucuresti, acolo unde a fost montat de curand un semafor la trecerea de pietoni, langa Paraului. Eu pe prima banda, pe a doua banda coloana. Semaforul era verde. Ajung langa trecere si vad cum o mamaie traversa pe rosu bash.gif nu mai puteam face nimic… prea aproape…vedeam cum o troznesc, plase prin aer… in sfarsit. Am franat… am pierdut controlul si m-am varsat la 1 metru de mamaie. Ea se uita la mine cu o fata… nu intelegea nimic. Urlu la ea: E ROSU IN PM! CUM TRECI PE ROSU?! Se uita la mine si isi vede de drum… headscratch.gif Ridic scuteru’… deja ma claxonau “colegii” de trafic, ei credeau ca asa parchez eu… cred… si plec mai departe. Toate bune si frumoase, nu au fost victime… nu ma resimt, dar ghidonul scuterului nu se mai blocheaza. Stiti pe cineva care se pricepe? Dau o bere. beer.gif

P.S Morala?! Atentie la semafoare instalate de curand…multi nu stiu de ele… baldy.gif
Drumuri libere ricky.gif

Hai vară!