Innoire

Draga jurnalule, bine te-am regasit. Imi cer scuze fata de tine, m-am lenevit si nu ti-am povestit marile schimbari ce au avut loc in ultimele sase luni.

Slujba noua. Da! Eu, eu ce greu ma urnesc intr-o directie noua, de ce? Mnezo stie, frica de necunoscut? Zona de confort? Probabil.

Plater. Alias placanjiu, electro-placator, inca nu stiu cum se traduce meseria ce o practic de juma de an. Daca imi place? Da! Nu mai am de a face cu oamenii, cu figuri si doleante absurde. Fabrica, uniforma, colegialitate, aprecierea efortului depus, program fix cu posibilitate de ore suplimentare, draga jurnalule: sunt in extaz.

Totul a inceput in intai mai a anului douamiisaptisprezece de la venirea Mantuitorului nostru Iisus Hrisos. Intr-o zi senina si plina de emotie. Fabrica a rasarit la capat de drum, iar dupa sase ani si jumatate de Anglia, am aflat si eu de existenta ei. Cica e de vreo patruzeci de ani in acelasi loc. Nu am stiut.

Interviu. Interviu cu un englez, in engleza. Eram terminat, balbait, nesigur, engleza mea de balta dadea rateuri si ma tot scuzam pentru asta. Emotii? Putin spus, spaima, frica de a nu fi acceptat, teama de a nu rata ocazia aceasta ce parea a fi un vechi vis de al meu.

A trecut interviul, mi s-a facut turul fabricii si am plecat spre casa. Au urmat cateva zile chinuitoare insa raspunsul a sosit. Eram acceptat, puteam incepe in doua saptamani.

Derulam scurt cele doua saptamani si uite-ma pe data de cinsprezece mai a aceiluasi an de la Hristos. Ora zece si jumatate, la ora asta incep noobii in prima lor zi. Seful mi-a povestit despre pauzele de ceai, doua la numar, despre pauza de masa si despre orele de lucru. Mi s-a indicat inspre o masa de lucru, inspre cateva componente si mi s-a explicat ce aveam de facut. Hai baiatu’ joc de incheieturi. Fiind vorba de electro-placare, componentele trebuiesc a fi insirate frumos pe sarma de cupru si atasate de un cadru de metal. Curentul electric ce trece prin bara care suporta acest cadru, trece prin sarma in componente, creeaza un camp magnetic si atrage particulele metalice din bazine.

Roman fiind, sarma e duct tape-ul autohton si experienta de lucru cu sarma am de numai vreo treizeci de anisori. Poate si mai bine, in comunism, stim bine, de ne trebuiau jucarii, le fabricam noi, din sarma.

Prima zi de munca… lunga si plictisitoare. Nu a fost plictisitoare, sincer sa fiu, insa cand nu stii cum sa legi o componenta si mai ai inca trei sute de legat… te cam uiti la ceas… mai e mult pana la cinci?

Cele trei sute de componente au fost legate, au mai urmat alte sute de componente de alt fel, iar ziua s-a terminat.

Ajuns acasa, putin dupa ora cinci, mi-am luat alta tinuta, m-am uitat la ceas si m-am intrebat: acum ce?

Obisnuit sa lucrez pana la ore tarzii in noapte, schimbarea m-a socat. Eram multumit. Bucuros. Aveam sa mai fiu inca multe zile, vreo sase luni mai exact. Sunt sigur ca bucuria o sa mai dureze insa.

Zile libere, adica sarbatori legale, stau acasa. Diferit, nu? Concediu douazeci de zile pe an, iar in plus de la Craciun pana dupa de revelion pot freca menta si sunt platit. Ce sa mai? Numai de bine.

Ce m-a marcat… nu tocmai placut, a fost plecarea in pensie a unei tanti de acolo. Toata… intamplarea, a fost… dubioasa. Toata suflarea firmei a fost prezenta in cantina, am fost serviti cu ceva prajiturele, o venit directorul si a tinut un discurs… dezamagitor. Multumim pentru servicii, succes in continuare, pensie placuta si multumim pentru servicii. Ah, tine felicitarea asta si voucher-ul asta. Bine, tinand cont ca directorul si citez spusele unui coleg: “are abilitatile sociale ale unui lopeti”, probabil a danunat bucuriei zilei. Douazeci si patru de ani, plus vreo cateva luni de continua angajare. Dezamagitor… dar probabil asa e la ei. La noi sigur nu stiu cum e. Nu am participat la nicio pensionare in tara…

S-a tirat tanti acasa, probabil cu ochi zemosi, nu am fost foarte atent, aveam alte cateva sute de componente de aliniat pe sarma.

Derulez inca vreo doua saptamani. Sunt laudat, lucru nou in viata mea, cineva chiar imi observa si aprecieaza implicarea si invatarea rapida. Urmeaza la trei luni si o binevenita marire de salariu, cu promisiunea ca mai e una pe drum, daca imi continui implicarea.

Colegi nasoli, avem si de aia, insa dam pe ignor, nu prea avem de a face cu ei. Eu si colegul Bill, un grasut de douazeci si cinci de ani. Lucreaza in firma de la saptispe, insa pleaca in decembrie… se pare ca s-a saturat, e de inteles.

Pun punct paginii, ne mai auzim jurnal parasit. Sper sa nu se puna prea gros stratul de praf pe tine. See you soon!

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *