De departe Plimbari

Scotia – 2 in 1 – A sasea si a saptea zi

La un an si de la incheierea minunatei vacante, reusesc sa inchei povestea aici pe blog… oare?

Ziua a sasea… incerc sa imi amintesc, Inverness, mobra parcata intr-un loc dubios de central, camera veche si tocita, micul dejun contintental, atat de continental incat toti oaspetii casei de oaspeti aveau priviri continentale, pardon, priviri: wtf iz dis? Am trecut cazarea cu pricina in dosarul cu titlul Never Again si am purces la drum. Imi amintesc acum, seara ne hotarasem sa mergem pe lac, nu pe orice lac, ci sa facem cale-ntoarsa la Fort Wiliam, cica puteai vedea foci pe lacul ala. Am pornit spre.

Ne-am oprit pe la Loch Ness sa tragem o poza cu Nessie, nu s-a putut, a fo timida si nu s-a aratat. Conditiile meteorologice au fost minunate in prima jumatate a zilei, adica cam pana cand am iesit cu barca pe lac. Apoi o inceput sa picure. Macar am avut parte de cinci zile de soare, in Scotia! Am fost binecuvantati. Revenind la barca, eram singurii pe punte, restul focilor erau ascunsi sub acoperis, ce sa faci? Nu toata lumea e baicar, nu toata lumea cara impermeabilul in buzunar…

Am vazut apa, si ceva pui de ceva inrudit cu delfinul, am mai vazut pescarusi si o epava. Ceva ruine de case cu povestile lor si o movila ce trebuia sa gazduiasca foci. Se pare ca tocmai le ratasem, probabil le tocmai ratasem de vreo luna, insa fiind cea mai interesanta atractie pa lacul respectiv, probabil nu s-a deranjat nimeni sa updateze treaba asta…

Am pus punct navigarii si ne-am infipt intr-o mancatorie standard de pe marginea drumului. Cand am ajuns la casa cu doua tavi cu etaj, am linistit casierita care parea a se uita la doi reintorsi din Cast Away cu o scurta explicatie: am servit astazi doar un mic dejun continental. In cazul in care se necesita o explicatie, acest mic dejun este compus din: paine prajita, unt, gem, miere, cafea, ceai. Pofta fucking buna! Croissantele se terminasera cu o ora in urma. Sau o zi, o saptamana, dracu’ mai stie.

Am mancat si ne-am carat. Prin ploaie, prin peisaj fain si iar plin ploaie. Multa ploaie, insa nu atat de multa cat ne astepta in ziua urmatoare. Ne-am oprit in Dalkeith si am mancat la un italian serviti de o romanca. Am innoptat in cel mai comunist hotel din Anglia si l-am trecut si pe ala in dosarul cu NA…

A saptea zi… Nu stiu de aveam mic dejun la hotelul comunist sau nu, insa stiu ca nu am mancat acolo. Am cautat ceva prin “centru”, am urcat mobra romaneste pe un trotuar britanic si am comandat ceva la un indian cu accent scotian. M-a intrebat el ceva, am zabit si am raspuns ca da. M-am rugat apoi sa nu imi puna pe farfurie ce stiu eu ce lighioana. A fost ok.

Si vremea a tinut cu noi, pentru primele doua ore cel putin… Apoi s-a last cu averse de ploaie si olecutica de grindina. Mi-am imaginat ca plange Scotia, la fel ca mine, pentru ca o parasim. Am iesit din prea minunata Scotie, cu gandul ca ne v-om intoarce.
Hai si-om cauta zidul lui Hadrian. Nu l-am gasit. Si l-am cautat o perioada. Adica am vazut indicatoare de genul: pe aici a fost zidul, buda casei acesteia este facuta din caramizile zidului, insa nici urma de zid. Bagu-ti destu’-n ploapa.

Am vizitat mai apoi un vechi prieten in New Castle si sincer nicci ca nu m-as fi mai pus pe drum la ce Cristos era afara… insa ne-am pornit oricum si a fost film horor. Am ajuns tarziu in noapte inapoi, dupa pauze multe si dese, nu mai puteam vedea drumul, insa treburie astea miniore si neinteresante le trecem cu vederea. Nu pot umbri minunatia salbatica a Scotiei, peisajele curate si stralucitoare ale insulei lui Skye.

Scotia, iti mulumim ca ne-ai primit, promitem sa ne intoarcem…