Vacanta Italia August 2015 – completare – Partea a doua

Ziua a treia
Ca doua blani am zacut in patul cald al mamei mele. Pana cand soarele era de doua suliti deasupra orizontului. Doua falangi, ca sa fiu mai exact, in jurul orei unu am facut ochisori. Lungul drum si oboseala ne-a rapus asa cum un cosas priceput rapunde o brazda grasa de fan. Dar sa zambim si sa ne pogoram din pat. Italia, suntem aici! Sa ne bucuram de vremea asta buna, sa dam o tura pe drum muntean, drum din vremuri stravechi, drum serpuitor.
Mai intai insa: colazione. Ori eram prea praf, ori nu a fost. Colazione. Mic dejun. Cert e ca nu imi amintesc ce am servit la micul dejun italienesc. Sunt absolut sigur, ca nu am mancat fructe de mare, prietenii stiu de ce.

Dimi.. pardon, pranzul, in cauza… e cam in ceata. Stiu insa ca la o anumita ora, nu si care, am pornit in urma mamei si a partenerului ei spre munte. (Stiti cand un motor se afla in urma unui scuter? Atunci cand pilotul motorului nu stie ruta aleasa de birjarul scuterului. Sau daca a ramas motorul fara benzina. Poate si daca a facut pana.) Al carui nume, cred ca imi scapa. Fumicino? Poate. Dupa ce am inceput ascensiunea, am facut popas la ceva intitulat: Isola Santa. Parca. Sa ce pana mea padure era acolo, sub apa. Da, au facut italienii baraj si au inecat un oras, cu tot cu biserica. Si cu padure, sau ce pana mea era acolo. Sub apa. Din cand in cand, povestea locului spune, ca mai poti vedea fantoma clopotului cum se misca printre valuri. Apoi cred ca trebuie sa fie ceva aliniere de planete pentru treaba asta, am vazut eu ceva prin apa aia verde, niste ziduri, insa am presupus ca era ceva piropopilcanita de aia, sau ma rog, ce altceva mai poate fii un zid sub apa? Un cap de pod, sau un cap de pana mea, tara. Adevarul e ca am vazut si ceva copaci prin apa aia, sau pana mea padure ce era acolo. Sub apa. Treaba buna, facut poze, hai sa mergem spre munte.


Vrum, vrum, si eu in urma scuterului, iar. Pana cand m-am prins ca nu mai sunt alte intersectii, deci nu ne puteam ratacii. Andiamo! Ciao Bella! Arde-o pe godmother, si infige pintenu’ in armasar! Daca nu stiti cam cat de repede trece un motor pe langa un alt motor, dar de tip scuter, am un prieten care poate impartasii, de isi mai aminteste, desigur. Ce stiu eu… amintiri reprimate… visuri urate….
Spre varf de munte! Fain si foarte fain. Peisaj, timp, curbe, oh da, curbe. Asfalt relativ bun, spre foarte bun chiar. Cu exceptie in cateva tuneluri. Unde era si bezna si ploaie. Si gropi. Aveam si vizera neagra, 10 puncte pentru mobrichior. Ca mno, vezi cam nimic pe inserat prin viziera neagra. Bine, nu era pe inserat, dar in tunel, parea a fi pe inserat.
Uite-ne in varf de munte, ma rog, in… popas in undeva sus in munte. Nu eram chiar in varf. Eram, langa varf.

Si fain se vedea imprejur… Nu in spate, de unde venisem. Era tunel, mie imi e frica de tuneluri sincer sa fiu. Nu pot vedea si ma tem de intuneric. Mai ales cand am viziera neagra.

Poze sa facem si sa ii dam cu pinteni. Am coborat drumul serpuitor si am oprit in primul sat, sau comuna sau peisantes de aia, ca io no parlo italiano, sa cumparam niscai: pane fresca. Muolto buona. Ma si. Tutto fresca, tutto buona. Si-am luat. paine, proaspata, buuuuna, foarte buna. Asa ziceau. Am oprit mai apoi pe la Carrefour, da bre, au si ei de ala acolo… Nu mai stiu de am luat ceva, insa sunt aproape sigur ca am plecat de acolo. Cam nouazeci la suta. Sigur.

Intorsi la vila, ca era vila, am mai servit niste Involtini da verza, muolto bono, ma si… Si ne-am jucat cu Olmo, cainele mamei. Dove pitu Olmo? Prea multa italiana? Mno haidati in Anglia atunci, ca o sa fie mai putina.
Bere, ceva inghetata, nu au fost probleme, somn.tura in munte

Ziua a patra
Buuuuunaaaa dimineata.
Tare mi-a placut pe munte acolo. Am convins soata sa mai dam o tura. Sau ea pe mine? oare a trebuit cineva sa convinga pe altcineva? Nu mai stiu. Am plecat! Doar noi doi de data asta. Cum a fost mai fain. Noi doi, mobra si drumul. Asta e cea mai treaba buna: Sa ai timp bun si compania perfecta. Poti merge pana la capatul lumii.

Ne-am bucurat inca odata de peisaj, am facut poze, am fumat, si ne-am racorit cu apa din inima muntelui. Era un inscris acolo: apa, din inima. cel putin asa am tradus eu din italienescul: ma vaffanculo.
Am dat peste o ceva putuc de ala de curgea apa. Nici nu cred ca am poza cu el.
Apoi iar prin tunel. Acolo nu ne-am bucurat de priveliste. Stiti, eu vizera neagra, ea pinlock negru. Well…

Iar popas in varf de munte, iar oprit la Carrefur. De data asta nu am intrat. I-am dat punct de intalnire, acolo, nepotului meu, adica… fiului surorii cumnatului meu. Nepot, prin alianta. Casatoria e o alianta, nu? Adica sora mea e casatorita. Sotul surorii mele, e cumnatul meu. Cumnatul meu, are si el o sora, care imi e cumnata. Cumnata mea are un fiu si el imi e nepot. Nu? Pai si eu ce ziceam? I-am dat punct de intalnire la Carrefur din Massa. Cum care Massa? Massa Carara. Din punctul de intalnire, am pornit toti trei spre… Scaldaaaaa. La rau. Ca in povestirile lui Creanga. Bine, exceptand costumul lui Adam.
Ne-am balacit acolo vreo juma de ora o ora, in timp ce soata ne poza de pe mal(ea se cam teme de apa) si pe cand am obosit, am si plecat val vartej. De ce? Pentru ca eram deja in intarziere. Unde? Cum unde? Nu ati auzit ca toate drumurile duc la Roma? Am auzit si eu, vroiam sa testez zicala. Asa ca… dupa ce am ajuns la mama, am papat ceva si am durmit vreo juma de ora, am setat pe gps, pardon, telefon, destinatia Roma si am dat din bascheti. Pardon, pinteni.

Vrum vrum, din nou. Si cine se trezeste de dimineata, dar pleaca la sapte jumatatea seara, la drum de 400 de kilometri, tarziu ajunge. Asta e o vorba din batrani, nu am inventat-o eu. Cel mai ciudat pe drumul inspre Roma, mi s-a parut a fi caldura. Cum hal de sus sa alergi cu 150 la ora, in blugi si tricou si sa iti fie cald? Asta e ceva ce inca nu am mai pomenit. Muuult si foarte muuult am mers inca o data. Pauze scurte de cate o tigara, cred ca am si alimentat o data sau doua ori, vantul nu era destul de puternic pentru panzele noastre si motorul necesita si putin combustibil.

In jurul orei unu, unu si jumatate dimineata, am ajuns si la Roma. Aici o vizitam pe sora viitoarei mele sotii. Adica pe cumnata mea, pe viitoare mea cumnata. Viitoarea mea cumnata are o fata. Ok, ok, nu incep iarasi.
Privirea viitoarei cumnate care ne intampina in jurul orei unu dimineata, in situatia in care ea se trezea sa isi deschida barul pe la sapte, sau sase dimineata… avea ceva din sclipirea apei aleia din inima muntelui. Daca stii cum zic. Pupici scurti, parcat motor la loc sigur, fumat o tigara, noapte buna, basti la somn.

rome

Eh rahat cu perje, iar e ora unu, punct si aici, se pare ca vine si partea a treia…

This entry was posted in De departe, Plimbari. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.