Scotia – Prima zi

A dat Hal de sus, cu puterea Lui divina, clipe putin mai linistite la noi aici la poarta. S-a mai rarit roiul de lacuste iar eu, mai putin obosit fiind, m-am pus cu burta pe tastatura si cu ochiu-n monitor. Am reusit sa editez prima zi de vacanta, pfoai mare realizare… Dupa aproape trei saptamani de la intoarcerea din concediu, am reusit sa pun pe youtube filmul cu prima zi de concediu…

Treaba buna, cum ar zice flacaii de la Bistrita. Inainte de a-l posta aici, in exclusivitate, desigur, tin sa intind pe backgroundul alb cativa purici negrii, cu care sa povestesc intamplarile primei zile de concediu, duminica, paisprezece august, din anul douamisaisprezece de la Cristos.

Sa purcedem dara…

Ziua de duminica, a inceput bineinteles cu sambata. Sambata in care am fugit in pauza de pranz sa mai cumparam una alta. Cam cum ar fi, un termos si niscai cutii de plastic in care sa punem sandwichiuri. Gasit, cumparat. Ditai termosul, ca doar plecam cu Navara, Nissan that is, nu cu motor, Deauville. Mi-am cam blestemat zilele, in amurg de sambata… Nimic parca nu mai incapea in uriasul loc de stocare al superbului motociclu de culoare neagra. Pai cum dracu’ cand vrei sa inghesui acolo tot felul de cacaturi “ca cum ar” fi: doua camere de fotografiat, doua trepiede (care nu au fost folosite), lant de securizat mobra in miez de noapte, husa, costume de ploaie, o juma’ de metru de termos, minitable (in cazul in care avem timp de o bere intr-o seara), doua cutii de plastic (pentru sandwischuri, in care nu am pus sandwischuri), spray de pana, chingi, surubelnite, banda de izolat, baterie externa, cabluri de incarcare cu tot cu kit de incarcare, manusi de ploaie, haine de schimb, un prosop (nu era prosop la prima cazare), ustensile de igiena si inca doua perechi de papuci.

Mno, sigur am mai trecut cu vederea cate ceva, insa: indeasa toate astea pe unde poti. Ah, mai adauga si sanwichiurile. Grea treaba, care s-a rezolvat pana la urma. Ne-am pus la somn dupa ce am umplut termosul cu cafea, in jurul orei doua dimineata. Trei ore mai tarziu suna alarma. Am oprit-o si am purces intru improspatarea de dimineata, apoi ne-am intins la cafele. Vremea parea a tine cu noi si parca asta ne-a mai trezit un pic din somn… NOT!

Hai cu echiparea, ca melcul asa, dupa doar trei ore de somn, si dupa o saptamana de alergat prin carciuma… abia daca nimeream manecile si cracii echipamentului. Gata suntem, sa mergem!

Am pornit la drum cu numai jumatate de ora intarziere. Ne-am propus sa fim pe mobra la sase, treaba buna, la sase jumatate eram pe drum. Numai vreo sase sute si ceva de kilometri ne desparteau de destinatia primei zile, asa ca… hai sa spargem gps-ul…

Prima dumnezeire notabila a provocat-o acest minunat Garmin Zumo. Bineinteles ca nu are sistem anti prost si cu toate ca am pierdut zile, nu, saptamani sa trasam ruta, o facut figuri. Aveam ruta salvata in el, insa la prima iesire din autostrada ratata, ne-a rerutat. Ah blesteme! Toti sfintii i-am pomenit! Ne-am intors din drum si am pus mobra in cric undeva prin Bedford. Pe acolo trebuia sa ne duca, insa mizeria se incapatana sa nu… Aveam deja idei de material pentru youtube… Eu, cu un topor in mana, Zumo cel minunat asteptand pe taietor, si dupa o introducere frumoasa si pomenirea organelor sexuale ale tuturor mamelor angajatilor de la Garmin, as fi purces la sfaramarea lui, pana nu ar fi mai ramas o molecula de Zumo.
Revenind, mobra in cric in Bedford, o tigara in mana stanga, iar in dreapta telefonul. Priviri grele aruncate din cand in cand Garminului… De la Google a venit scaparea. Solutia era simpla, trebuia umblat in setari. De scos bifa tuturor elementelor ce trebuiau evitate si de schimbat recalcularea rutei de pe automat pe: la cerinta. Am scos toate bifele acolo, am reincarcat ruta si se pare ca si-a revenit mizeria. Oricum eu tind sa numar gresit iesirile de prin sensurile giratorii, si ma cam incurc in orasele mari. De aici o parte din probleme.
A fost bine, pana pe seara, cand pe seara… de fapt, toate la timpul lor.

Fain si foarte fain. Soarele pe cer, caldura cu inceput de transpiratie, si nu aveam loc sa lasam echipamentele, insa toate bune. Mai putin cheful de mers. Vai de mine. Nu m-am tarat atat de incet in viata mea pe motor. Pur si simplu nu puteam sta in sa. Imi amortea imediat cacaul si spatele, parca si mana, hai, pauza de tigara, ca nu mai pot. Pauza, pauza, pauza. Multe pauze… Prea incarcata vara de anul asta se simtea. NU mai puteam de obosit ce eram….

Dar tot mi-a placut. Ne-a placut. Mult, amandoura. Ne aminitm cu drag de tura. Fain. Fain cand incepe sa se schimbe peisajul, cand vezi un brad, cand vezi o stanca, o minicascada… si suntem doar in Peak District… Sa vezi, insula lui Skye!
Curbe, dealuri, campii, iar dealuri si iarasi curbe. Lacuri, unu, doua, zece. Vai cat frumos! Am fost impotriva rutei din prima zi cand am vazut-o pe hartie. Bucle inutile le-am spus. Sa vezi cum buclele inutile s-au transformat in curbe numai bune de polizat animalu’. Am fost impotriva, insa tare m-am bucurat ca nu a cedat sotia presiunii si nu a renuntat la ele. Treaba buna.
Buna, buna, pana cand… uite-ne la final de Snake Pass. Un drumeag serpuit, desigur, printre dealuri. Acolo am facut un calcul rapid. Mai avem vreo suta de mile pana la destinatie, insa ora e cam inaintata. Daca continuam pe ruta trasata s-ar putea sa nu ajungem la destinatie in timp util (check in -ul era pana la ora unsusprezece). Ne-am decis destul de repede sa abandonam restul rutei si sa caut pe gps scurtatura. Treaba buna, am bagat codul postal, am setat cea mai rapida ruta si… sa mergem! Dusi am fost, am alergat pe drumuri nationale, apoi pe autostrada, apoi iar pe nationale. Se cam dusese soarele, iar noi motocicleam pe undeva pe dracu stie unde, pe un drum plin de curbe, in bezna crancena, iar in stanga aproape era ceva lac. Mai aveam vreo patru milisoare, ceasul indica ora zece si vreo zece, am linistit soata, hai ca ajungem imediat, suntem in timp. Trebuia sa tac, trebuia sa imi tin gura… De ce? Pentru cu umblasem in gps la avoidance… si urmarea avea sa se vada imediat… stai putin sa ies din curba asta… Ies din curba si: soc si groaza. Lumina farurilor se opreste pe un indicator: Ferry to Hawkshead. Ce? Cum? Ce? Adica… adica futu-ti… Crisoase! Doamne! Cum? Mda… uite-ne pe mal de lac. In vreo patruzeci de minute inchideau aia usa la cazare, iar noi eram pe mal de lac…

Urgent! Nu e timp de pierdut, setari… AVOID FUCKING FERRY! Calculate… inca doisprezece mile. Mno, hai sa mergem!
Am mers si tot mers. Nu is multe doisprezece mile. Deloc, insa cand ai in spate vreo sase sute de kilometri buni, doar trei ore dormite, si o saptamana, pardon, o luna de alergare la munca… is multe.
Am ajuns, am ajuns cu cinsprecece minute inaintea orei unsprezece. Ne-a dat tanti cheia cabanutei, sau cum rahat ii zice, butoiului si ne-am cazat…
Patul… o treaba de se trage, un fel de sezlong, salteaua, ceva gen un prosop mai gros. Imi faceam griji degeaba, dupa ce am mai fumat o tigara, dupa ce am husat mobra, dupa ce am pus toate gadget-urile la incarcat, dupa ce am setat alarma pentru a doua zi… dupa ce am pus capul pe perna… blank. In secunda aia. Mort, mort pana cand am auzit alarma a doua zi…

Va urma…

P.S. Nu stiu cand… is treizeci de grade Celsius in ploaioasa Anglie, am o presimtire ca o sa reincep alergarea prin carciuma…
P.P.S Video e mai jos. Click acolo. E fain. Do it! Click!

This entry was posted in De departe, Fun, Plimbari. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *