Scotia – A treia zi

Buna dimineata din Oban… Nu imi amintesc la ce ora ne-am trezit, insa imi amintesc cum am pornit sa colind pe stradute pustii in cautare de cafea. Cu toate ca erau cateva deschise la ora aia “tanara”, nu am gasit niciuna care sa puna cafeaua in pahare de plastic. M-am intors invins la cazare. Ma rog, o mica victorie, am facut cateva poze.
Intre timp s-a trezit si sotia si am pornit impreuna in aceiasi misiune. Unde is doi puterea creste se zice… Cafea tot nu am baut. Am dat o roata orasului, pana s-a apropiat ora la care serveau astia de la vila micul dejun si ne-am intors. Am mancat binisor si dupa ce am intrebat frumos daca putem sa terminam cafelele afara, ne-am luat portia de cate doua, trei tigari pe masuta de afara. A trebuit sa “share-uim” scrumiera cu alti oaspeti ai vilei. Ma tot gandeam, pare mica vila asta, unde dracu au inghesuit astia atatea persoane? Multi se mai fofilau inauntru si afara…

Gatat fiind sirul de tigari, am hotarat sa incepem impachetarea. Doua drumuri din camera pana la mobra… Multe bagaje mai avuram. Etajul doi, parca, lift nu, treaba buna. Geaca statea trantita in mijlocul parcarii, casca se odihnea pe geaca, tigara imi fumega in coltul gurii, iar eu parca nu aveam chef de plecat… Am reusit sa lipesc pe topcase stickerul cu Scotia. Pardon, am reusit sa imi amintesc sa il lipsesc. Aici, in parcare statau la odihna doua BMW-uri R 1200 GS. M-am uitat cu jind la ele, foarte fain cred ca se duc flacaii aia pe drum cu gropi. Spatiu de depozitare, putere… Dar sa ne intoarcem la oile noastre, pardon vaci, mere dovilu, nu ne trebe altceva. Soarele era pe cer, ardea deja destul de puternic si ne-am hotarat sa: Hai! Am incalecat, am dat un ocol de la revedere Obanului, am facut un mic ocol pana la cetatea inverzita din colt de Oban, iar apoi ne-am intins la drum.

Soare, caldura, cer senin. Peisaj minunat, dealuri, munti, lacuri. Ce poti cere mai mult de la viata? Fain si foarte fain de-a dreptul. Am ajuns prin Fort William, cautam ceva mancatorie parca. Ne-am multumit cu cafea si tigari pe un mini… whatever ce era ala de lemn construit pe lac.

Am repornit la drum si peisajul s-a schimbat din bine in mai bine. Munti. Indragitul meu, muntele, se ridica in fata, apoi in stanga, apoi in dreapta, lac, minicascada, umbra bradului in drum. Vai, cat frumos dom’le. Asta da calatorie. Am mai poposit ici colea la cate o binemeritata tigara, am mai udat gaturile cu apa din termos. Cateva poze, rasete, moralul la cer. Iar cerul albastru.
Am ajuns apoi la castelul Eilean Donan. O gramada de populatie acolo. O alta gramada de baicari. In haite si haitulete. Apoi cand is in haite, nu prea mai discuta cu alti baicari, asa ca am fost ignorati. Nu am fost prea deranjat de asta, nu prea imi place mie sa schimb cuvinte cu straini, asa m-a invatat mama mea, sa nu vorbesc cu straini, nici daca imi dau bomboane.

Aici… am rediscutat vizitarea castelului. Eram in timp, teoretic… Planul zilei era cam asa: Sa ajungem la un orele trei in bratele regelui (la hotel), apoi sa fugim la Fairy Pools, iar apoi sa dam tura insulei lui Skye. Ceasul indica ceva in jurul orei doua. Nu am putut refuza iarasi vizita castelului, cu toate ca aveam o impresia cam ce gasim inauntru, asa ca… hai si om lua bilete. Dupa ce indesam si securizam casti, bagaje si toate celelalte rahaturi necesare vietii pe doua roti.

Luat-am bilete si ne-am avantat pe poarta. Un batranel in fusta ne-o urat ceva, insa la cat inteleg eu ce zic scotienii, inca nu stiu ce. Probabil vreun bine ati venit. Uite-ne apoi in prima sala si uite o prea-amabila angajata cum ne spune sa ne lasam gecile si rucsacul. I-am explicat ca nu as vrea sa o stiu ca sta acolo sa imi pazeasca bunurile. A raspuns ca ea acolo sta, deci nu e niciun nimic. Am zis sarumana frumos, cum am stiut eu mai bine si… pa geci, pa rucsac! Ohoo, dar cata libertate de miscare. Dar cat de usor sunt. Dar cat de minunat nu mai transpir. Sarut-mana doamna! Ne-am plimbat prin camarute, am pozat, am citit informatii de pe pereti (jumatate le-am uitat cand am iesit din castel, cealalta jumatate, cand m-am urcat pe motor), ne-am distrat cu glume, am facut iarasi poze, iar pe cand am parasit castelul, parca nu imi parea atat de rau ca l-am vizitat. Fie primit, hai si om cauta ceva de mancare.

Era acolo, la intrare o mancatorie si am purces intru cautare de haleala. Apoi ce sa vezi: ne urmareste ceva ghinion, ne urmareste ceva flamanzeala. Aia strangeau oalele si mai serveau doar prajituri. Am scarsnit un fie primit si am cerut patru prajituri de alea… Gretoase si dezgustatoare bucatarie au englezii astia. Cu toate ca de foame poti manca si pietre… prajiturile alea nu le-am mancat. Am mancat din ele, insa atat. Hai si om merge mai departe…

Podul ce te duce in Skye, destul de lung, destul de inalt. Apoi mobra in cric la usa de din dos a bratelor regelui. Ora cinci cred ca era pe cand am ajuns in Kyleakin, primul oras din Skye. Am lasat soata sa pazeascas mobra si m-am indreptat inspre cautarea receptiei. Ideea era sa ne cazam, sa lasam tot calabacul nenecesar turei insulei, sa pornim mai light asa.
Am gasit receptia obosita, cu receptionera si mai obosita. Nici nu stiu cine sau ce era mai obosit in hotelul asta. M-am proptit in fata biroului si am asteptat sa termine aia de discutat cu colega ei. Discutia fiind terminata, atentia i-a fost atrasa de calculator. Am facut un pas mai aproape, insa nici chiar aproape. Aveam un iz nu chiar placut, in urma coacerii in echipament de pana atunci si nu vroiam a oripila angajata asta cu fata de prapastie.

De nicaieri mai apar niscai clienti, trei la numar. Ba cred ca erau mai multi… Ei, neavand complexe de mirosuri putitoare ca mine, s-au plasat cumva mai in fata mea. Isi termina receptionera treaba, intreaba “ca cine” urmeaza si un pseudo italian din grupul asta se apropie victorios de birou. Gandesc un crucea ma-tii dar nu zic nimic, ma incrunt si atat. Trec doua minute si unul din grupul lor, pare ca ma observa si ma intreaba daca nu cumva eram la rand. Ii raspund pe ton nu chiar vesel ca… ba da, insa mno, nu ma grabesc foarte tare. A inteles omul ideea si mi-a cerut scuze in numele colegului lui. Am adaugat un.. e ok, is de multe ore pe motor, am faccut baie in propria transpiratie, vreau doar sa fac un dus, e ok, cazati-va odata…

A dat Sfanta Treime si s-au cazat, greu, ca mult mai imparteau platile, mult s-au decis in ce moneda sa plateasca, cine cu cine sta in camera, cine sfoarie mai tare, cine doarme mai greu… Mars!

Uite-ne in camera. Frumusica camera, insa nu aveam timp sa stam in ea. Bagaje aruncate, dus scurt, echipament aruncat, luat blugi si papuci, casca, camere, hai la Fairy Pools.
E fucking wow insula lui Skye… Nu din primele cinci minute, insa dupa vreo douazeci, treizeci de kiometri… Fuking wow! Creste ascutite, lacuri, raulete si drumul asta cotind iscusit. Mult frumos. Hai la Fairy Pools. Si fost-am… S-a gatat drumul pe doua benzi si am continuat pe o banda, oprind din cand in cand, ca sa nu ne facem una cu idiotii ce veneau din contra-sens. Drumul e gandit pentru cei cu bun simt, din loc in loc is portiuni de asteptare, iar regula bunului simt e sa opreasca acolo cel ce e mai aproape de acest…passing point. Ei bine… mergeau prea tare si cu prea putin bun simt. A trebuit de multe ori sa franez brusc pentru ca mergeau aia ca pe autostrada, in sfarsit. Ne-am tarat pe drumeagul asta si am ajuns intr-o parcare. Am securizat castile, am apucata camerele si am luat-o la picior spre Fairy fucking Pools. Is pe Google niste poze foarte imbietoare a acestor minicascade. Te cam indeamna la: hai sa ne vizitezi, suntem uimitoare!

Merita o vizita, nu zic nu, insa nu e nimic atat de… moama cata frumosul. urlatoartea sau ma rog, pisatoarea din zona Vama Buzaului, am impresia ca e mult mai… cel putin mai zgomotoasa..
Mers la pas o perioada destul de lunga, dracu stie, in jur de un kilometru cred. Am facut poze, am “admirat”, ne-am crucit la copchii aia de se imbaiau in unul din ochiurile de apa, ne-am tras un selfie si am pornit inapoi spre mobra parcata.

Bineinteles soarele se cam dadea disparut… Deja! Iar noi aveam in cap sa dam roata insula, adica inca vreo suta de mile… Am incalecat mobra si ne-am pus la drum. Apus, soarele. Mai aparea timid de dupa cate un delusor, insa stiam ca se v-a duce. Am discutat cu sotia, ce e de facut? Roata insula? Sau o intidem la hotel. Sincer, as fi dat roata insula, eram la trezeci de mile de hotel, parca nu as fi mers atata inapoi ca sa ne intoarcem a doua zi. Bine am facut ca i-am ascultat si urmat sfatul.
A zis ca nu e bine sa dam roata acum, pe seara, e periculos si oricum nu vedem nimic. Spre hotel dara, si nu ar strica sa gasim ceva de mancare…
Am gasit o pizzerie in drum si am intrat sa intreb ce si cum. Ceasul indica deja ora noua si jumatate si astia nu mai gatesc dupa noua. Am intrat agitat si am intrebat o ospatarita: Are we to late for food? A raspuns: Yes, one hour. Am multumit si am dat valma inspre afara, sa caut altceva… Mi-a iesit in fata de undeva aceeasi ospatarita si a zis: sorry one hour wait, sorry. Nu am inteles pe moment, in graba momentului… Ne-ar fi servit insa aveam de asteptat. Am plecat sa cautam altceva, am oprit la o benzinarie zece minute mai tarziu si supa ce am alimentat ne-am pornit in cautare de mancatorii in online. Pana mea, toate inchideau la noua, noua jumate. Ne-am hotarat sa luam ceva din benzinarie, insa blestemul infometarii nu ne-a dat pace nici in ziua aia… inchideau si aia, ne-au alungat, da-va dracu ca murim de foame…

Ne-am intors plostiti la hotel, am deschis o bere, era sa adorm in cada. Da! In cada! M-am mutat in pat si am luat inca odata somn fara sa imi amintesc cand m-am intins in pat…

Adaug ca de obicei clipul. In exclusivitate! Doar aici, pe everydayshit. A cam devenit… everyyearshit… Vizionare placuta!

This entry was posted in De departe, Fun, Plimbari. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.