Buna dimineata… Suntem treji, aici la poale de Insula lui Skye, am facut ochi intr-un final si ne-am pregatit de contactul cu lumea. Hai si-om bea o cafea in hotelul asta obosit… Cafea din parti, iar. Am intrebat la receptia minunatului hotel, de unde putem cumpara doua cafele. Receptionera se schimbase (cu alta receptionera, nu de haine), nu si cheful de a ajuta populatia… O rapsuns acru, ca putem lua cafea numai de la micul dejun, in vreo douazeci de minute, cand incepe servirea. Am vrut sa imi cer scuze ca am indraznit sa ma trezesc atat de devreme, insa nu cred ca prindea mesajul oricum.

Hai sa iesim in strada, langa lac sau rau, sau ce pana mea, padure era acolo. Iesit-am si ne-am trantit pe o banca ce strajuia malul. Ne-am mai incruntat mental si verbal la adresa minunatului hotel, am mesangeruit pe grupul focilor, trimitandu-le salutari si selfiuri din capat de insula a lui Skye iar mai apoi ne-am intors in minunatul hotel. Hai si-om mic dejunii…

Apoi fiv-ar micul dejun de ras. Am avut impresia pentru moment (unul mai indelugat) ca tot ce tinea de hotelul asta era facut la misto.

Cele doua mese unde ar fi trebuit sa sada grandios bufetul rece, zaceau, infricosate parca, doua farfurii golase batute de vant. Pe una se odihnea o felie de sunca, iar pe cealalta se odihnea amintirea a ceva.

Ne-am asezat, ba nu, am asteptat sa fim asezati la o masa, iar apoi ni s-a luat comanda. Cafea sa fie si ceva de mancat. Ceva, orice, sa mai spele regretul a rezerva si platii o innoptare in scarba asta de hotel.
Am mancat si ne-am luat cestile de cafea sa le terminam afara, la tigara, desigur.
Fain sa stai sa fumezi la masa, cu priveliste la dovil….

Am imbagajuit apoi, am indesat iarasi in motor tot calabacul si ne-am pornit la tura de insula (imprejur cu mobra), nu inainte de a saluta frumos hotelul ce nu o sa mai primeasca vreodata banii nostrii.

Frumos in Skye. Drum serpuitor printre stanci si dealuri. Alte stanci involburate, iesind din mare, parca. Cer senin, iarba verde, sau galbena, sau…rosie!?
Am oprit ici colea, nu cat am fi vrut, nu cat ar fi meritat maretia peisajului. Tura pe ziua aceasta, era programata pe ziua ce tocmai trecuse, iar astazi, adunam la cele doua sute de mile ce trebuiau parcurse, inca vreo suta douzeci. Ca de obicei, eram putin stresati si inghesuiti de timp.
Frumos Skye-ul, insa eu nu sunt maestru al descrierilor. Soata ocupa locul acesta.

Am reusit in ziua asta sa si mancam! La pizzerie unde nu m-am inteles eu cu ospatarita in seara trecuta. Vai ce bine o prins o pizza acolo. La ce foame aveam tind sa zic ca a fost cea mai buna pizza ever! Cum s-a desfatat papila gustativa in urma contactactului cu textura ce compunea pizza aia diavoleasca. Asa da!
Hai sa plecam, hai ca mai aveam inca doua sute de mile….
Ne-am propus, de fapt planuiam ca in jurul orei unu, o sa parasim insula. La ora trei noi abia plecam de la pizzerie. Cred ca in jurul orei trei si jumatate sau patru, traversam podul ce leaga insula de Scotia, in sens invers.

Peisajul s-a schimbat pentru a nu stiu cata oara. Ne-a placut. Ce nu ne-a placut, mai mult mie… frica de a face pana prostului. Am uitat bineinteles sa alimentez, iar undeva, in mijloc de nicaieri, a rasarit in colt de gps un indicator de benzina. Am aruncat un ochi indicatorului din bord si… mai aveam un sfert de rezerevor. Au inceput calculele… Daca cu un plin fac aproximativ doua sute de mile, cu un sfert, parcurgem vreo cincizeci… Pana la benzinarie, gps-ul zicea ca mai avem de parcurs… saizeci si cinci de mile… Fucking fuck!

Nu imi mai ardea de rasete sau de privit la peisaj. Am adoptat viteza de consum, adica incet si pe alocuri foarte incet si greu imi dezlipeam ochii de pe acul indicatorului de “petrol”. Poate poate nu mai sta dracului acolo, mort pe cui. Oare de ma inclin se ridica putintel? Nu prea si fucking nu prea… Apoi hai si om merge, da’ incetisor. De se poate in coborarea asta sa opresc motorul nu m-as supara deloc… Nu se putea nici asa. Placutele de frana erau cam prea incarcare si… ne incetineau chiar si la coborare. Mno, mama ei de treaba…
Cu Dumnezeu inainte. Si de-o fi sa ramanem agatati pe undeva, ne-om descurca noi. Chiar de mai avem inca vreo suta cinzeci de mile pana la cazare.
Ca de obicei, m-am perpelit degeaba. Am ajuns la benzinarie si am facut plinul. Mai aveam inca un litru de bezina in rezervor, deci mai puteam merge cativa metri bunicei… Note to self: Stop fucking worrying so fucking much…

Plecatam si de la benzinaria din Ulapool, doua tigari fumate in iarba mai tarziu… Nu dupa mult timp, ne-a lovit iar spectacol peisajos in ochi. De unde ‘mnezo’ aparura stancile astea? Numai ce am luat o curba si au sarit asa de nicaieri in fata noastra. Pfoai! Frumos dom’le!
Imi aminteam ca m-am tarat in urma cu trei ani pe drumul asta. Da, tarat, insa erau cateva diferente. Acum era spre inserat, iar turistii se carasera la culcare. Drumul era proaspat asfaltat pe alocuri. Iar cel mai important… Saua de Deauville nu penetreaza partea dorsala la fel de nemernicanos ca si saua de ER 5. Asta a fost cea mai mare dintre probleme in urma cu trei ani. M-am tarat pentru ca am facut multe pauze. Nu mai puteam suporta naibii saua aia sub poponet. M-a invinetit-o-imbasicat… dar… sa incetam a povestii treburi de astea dezgustatoare.
Am parcurs drumul relativ frumos si relativ fara temeri. Exceptand temerea culcatului nemancati, iar, care s-a si adeverit, desigur. Mama ei de Scotie, cu orarul ei de gaina. Dupa ora noua nu mai gasesti carciuma care sa faca mancare…

Ma ingrozea apoi gandul ca poate nu ajungem nici la cazare in timp util, asa ca am sunat la pensiune. Ziua buna, am ingandat eu in engleza mea stricata, avem o cazare la mneavoastra… Si tanti raspunde: yeaaaah?! M-a linistit insa. Avea chef de glume doamna. I-am zis cat mai avem din drum si ca s-ar putea sa ajungem dupa inserat. Apoi sa vezi cum zicea: nu va grabiti si incercati sa mancati undeva! Daca se face prea tarziu, va las bilet langa usa cu cheia de la intrare si ne vedem dimineata. Mno asta da gazda dom’le.

Am inchis convorbirea cu spiritul ridicat. Ne-am amuzat apoi amandoi de discutie. Bucurat mai bine zis. Mno, sa continuam drumul si sa gasim mancatorie. Unde dracu sa gasesti? Pustiu peste tot… Am gasit undeva, la vreo treizeci de mile de pensiunea unde urma sa innoptam. Insa pe cand am intrat eu si am intrebat de mai gatesc… Ei tocmai inchideau, se pare. Nu s-a legat mancatul asta de noi si pace in tura de anul asta. Punct.

Am ajuns dupa apus la cazare. Ca de obicei. Drumul pana acolo a fost cam lung si nu chiar usor. Drum pe o banda, cu puncte de depasire, ici colea. Macar nu a fost aglomerat. Au mai trebuit ferite oi din cand in cand, pasteau animalele chiar si in mijlocul asfaltului. De fapt poate nu pasteau, poate se bronzau, dracu stie, oricum nu prea inteleg… “scotieneste”.
Am ajuns cum spuneam. Ne-a intampinat cea mai prietenoasa tantita din cate am putut sa cunosc vreodata. Pusa mereu pe glume si tot mereu aruncand cate un misto mai mai mult sau mai putin usturatoar inspre concetatenii ei situati mai jos: englezii. Ne-am distrat si ne-am ras. Altfel te urci pe scari scartaitoare cand inca iti hohoteste gandul… Chiar daca tre sa te urci pe scari scartaietoare de mai multe ori, una upa alta… Side-casurile, top-case-ul. Rahat, papucii… Shit, senele de pe casti… Ah mierda, am uitat telefonul in geanta. Catzo, nu am luat nici incarcatorul camerei. Mno da-l dracu, deja ne-am fofilat de prea multe ori si cica aia de langa noi dormeau…

La tantita asta simpatica si primitoare nu am mai luat somn asa nemernicesc. Am mai avut timp sa povestim despre una alta dupa dus. Ori nu eram la fel de obositi dupa cei cincisute si ceva de kilometri, ori nu ne lua somnul pentru ca ne era foame… Una din doua. Cert e ca trecusem de jumatatea vacantei si incepand cu a doua jumatate a lui maine, incepeam coborarea si se facea simtita aparitia melancolia…

Noapte buna din Farr…


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.