Iata-ma, acum, la o ora trecuta peste miezul noptii, video-ul e gata, acum se urca in eter, iar eu scormon in memorii putin zombificat de ziua asta hada. Unde eram? Ah da, in Hawkshead. In Hawkshad la Yha. Yha nu de la IIIIIIHAAAA ci de la Youth Hostel Association. Cea mai ieftina cazare pe concediul asta. La butoi. Conditii de butoi, dar sincer, as fi ales conditiile de butoi daca as fi stiut ce ne asteapta la urmatoarele cazari. Nu stiu daca si soata, nu am discutat pe subiectul asta chiar asa.

Hawkshead… De la ce dracu l-au botezat si astia asa? Cap de ceva? Da, cap de soim. Ma rog. Capul la soim… 

Setasem alarama la ora sase dimineata. M-am trezit la primul sunet al telefonului. Sau cel putin cred ca ala a fost primul lui sunet. M-am imbracat in ceea ce cred eu ca a fost cea mai mare liniste, si am parasit butoiul. Am plecat sa imi dau rimmelul de pe ochi si alte treburi de astea de infrumusetare matinala. Odata treaba infaptuita, ma rog, conglomeratul de “trebi”, am purces intru cautare de cafea. Niet! Davai lacat pana la orele sapte. Pe usa. Mno, sa va pupe soarele, de stiam mai dormeam o juma’ de ora. Am hotarat sa fac ce nu fac in fiecare zi, sau saptamana, sau luna. Nici in fiecare an. Sa o iau la picior prin zona. Am iesit in drum si mi-am dezmortit oasele asa fara nicio directie. Soarele incepusa sa apara de undeva din lac. Sau deal. Sau ce pana mea era acolo in spatele cetei (cetzei, mi-e prea lene sa scriu cu diacritice, scuze). Apoi si puscam eu soarele cu camera, apare pe drum un pedalagiu. Cica: – Good morning. …Ba pe-a matii, ca nu mi-am dat cafeaua in creier ca sa imi dezmortesc amabilitatile sociale. Am gangurit un: – Morning si am schinomosit un zambet, insa la cum s-a schimbat biciclistu’ la fata creca nu mi-a iesit zambet, sau citea gandurile.

Proaspat intors in butoi am asistat la trezirea soatei. Cred ca si ajutat, insa sa nu ii ziceti, nu prea stie ce se intampla dimineata. Asa cum ziceam, am asistat la trezirea soatei, si dupa ce o vizitat si ea baile comune, ne-am pornit la cersit de cafea. Eh, nu chiar cersit ca am platit-o. Insa as fi fost in stare sa o platesc dublu. Bin’ ca n-au stiut aia. Am luat doua vadre (vadra e un alt cuvant pentru galeata, asta pentru cei ce nu vorbesc ciumerniceanca bine) bune de cafea si am sters-o afara sa pufaim ca doua locomotive. Cred ca ne-am uitat peste ruta si ne-am cam uitat lung, peste ruta… cel putin eu. Planuite erau inca 400 de mile, mint, am verificat notitele, 390 de mile, adica 627 de kilometri… sa dea dracu daca ma simteam in stare sa ma iau in piept cu ei…

Hai si-om manca… Uite-ne cinspe minute mai tarziu uitandu-ne lung. Ma rog, mai mult sotia. Lung, da lung la ce ii pusese ala in farfurie. Apoi domnuca draga, Inglish brecfast asta iz. hai cu pofta mare. Btw… Nu iti recomand carnatul ala, nici treaba aia neagra, nu stiu exact ce e. Si uite asa m-am distrat. Da sa nu ii ziceti nici asta.
Am mancat, am impachetat, am pus ce era de pus in mobra si am dat cu praf de mers.

Ne-am oprit la ceva castel unguresc… Szi… Szuuu. Stai sa il gugalez. Gasit: Sizergh. Mno aici ne-am cam contrazis. Soata dorea a-l vizita, iar eu, faceam calcule. Mile facute, mile ramase, timp, impartit la mile, din care matrice de tigara, scos radacina patrata de alimentare, totul la puterea pauza de mancare… E clar: Nu avem timp. Asta unu, doi, tre sa caram tot calabacu asta de haine, casti, plus tankbagul. Apoi am plecat cu coada intre picioare. Ea ca nu l-am vizitat, eu ca vroia sa il vada si m-am pus contra.

Haida, da-i pedale sa ajungem la Glasgow. Nici nu mai stiu cand si unde am sarit de pe ruta trasata atent, milimetru cu milimetru, pe ditai autostrada ce ducea la Glasgow… Probabil eram amandoi obositi, plictisiti, nu imi pot amintii. Stiu insa ca am inceput o discutie. Ce zici, luam prima iesire in cautare de carciuma? O zis ca da. Si prima iesire am luat-o. Multe am gasit noi pe acolo, carciuma insa nu. Scotia e un fel de… Da, intrasem in Scotia, am vazut granita cand alergam dovilu pe autostrada… Un fel de… Da. Scotia e un fel de pustiu. Is cinci in pana mea milioane de locuitori. Si da, au si orase mari. Insa noi apucasem inspre orasele mici. Case cate vrei… la fiecare douazeci de kilomteri una , insa carciuma nicaieri. Stiu ca am mers destul de mult pe un drum proaspat pus, atat de ros era de proaspat, dar nu am dat de nimic. Ne-am oprit la o tigara si ne-am aruncat amandoi in iarba pe marginea drumului. Niii ca suntem in Scotia. Ce fain! De baut ce mancam?

Am plecat si de acolo si drumul s-a facut tot mai fain. Dealuri, coline si pe alocuri ceva ce au fost odata munti. Verde, verde viu. Verde turbat. Dar nicio carciuma. Nu imi mai amintesc unde sau ce am mancat. Cel mai probabil ceva la topcase, ca mno, e mai comod. Stiu ca am mers mult. Salbaticie primitoare. La peisaj ma refer, iubesc salbaticia si lipsa omului pe sol. E fain, virgin cum zic englezii. Imi amintesc insa ca am tot schimbat destinatia pana am ajuns – multumescu-ti Doamne- sa evitam Glasgow. Mi-e o groaza infernala de condus prin orasele mari. Ma pierd, ma incurc, ma enervez, ratez iesiri, pfoai, nimic nu mai iese.

Fie primit! Fara Glasgow, spre Oban sa mergem dara! Mers-am si tot mers-am pana ce incepuse iar soarele sa se ascunda pe dupa dealuri. Apoi asa ne-a fost vorba ma hainule? La astia din Oban checkin-ul se gata la zece. Sa dea dracu in capu’ lor, ca tre sa alergi de nebun pe drumuri riscand sa faci accident, numai ca sa nu dormi in ce stiu eu ce sant.
Am ajuns, ne-am cazat, ne-am spalat repede praful de pe drum si am tulit-o sa gasim carcium. Am gasit carciuma, insa nu mai serveau inauntru. Vindeau doar la pachet. Fie primit, era o masuta in fata pensiunii unde eram cazati. Ne-am luat cutiutele si dupa ce le-am carat pana la masuta, le-am carat continutul pe portalurile infometate. Nu au stiut cartofii si pestii aia ce i-au lovit. Bine, la cat de foame imi era, ma mir ca nu am mancat si cutia, ketchup mai era….

Am mai fumat vreo doua tigari, ne-am terminat si sucurile, am aruncat ca romanu’ cutiile de carton in tomberonul in care trebuia pus doar caca de caine si ne-am carat in camera. De aici povestea e binecunoscuta, am mai scris-o in povestirea primei zile… Capul pe perna…

Video dedesupt. Asta parca nu imi place la fel de mult… Puteti sa nu dati clik….


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.