Postare?

Am incuiat usile in urma consumatorilor si m-am trantit pe scaunul biroului. Mi-a placut foarte mult sa povestesc tura de Italia. Acum as scrie. Ma opresc. Nu am idei, habar nu am despre ce as putea scrie. Pe vremea cand lucram in tara, faceam naveta. Vreo 50 de kiometri dus-intors. Nu aveam cum sa nu dau peste un idiot pe drum depsre care sa povestesc aici. In cazul in care nu mergeam munca, ieseam totusi la o tura de oras. Sau nu stiu, ma plictiseam in asa hal incat ma apucam sa scriu poezii. Sa nu uitam, lucram la birou si aveam timp de scris pana la Dumnezeu. Acum…
Dupa un program de lucru de minim 10 ore si maxim 12… cand ajung in camaruta mea, asa as zace… Si apoi duminica, in ziua mea libera. Ies cu motorul. Soc si groaza: am avut parte de muuulte ore de motocilcit in Anglia in urma carora, nu a fost decesar sa bomban nici macar un participant la trafic. Bine, exceptie facand observatiile mele asupra vitezei de deplasare. A lor. Asta pana cand aruncam un ochi asupra vitezometrului si realizam ca de fapt eu fur curent. Traficul aici nu te frustreaza, atunci cand gasesti timp liber si frumos. Cam greu pica astea doua in aceeasi zi din pacate. Timp liber si timp frumos.

Sa scriu despre munca? Ce? Prosti si idioti is peste tot. In afara de un trei la suta din populatia care ne paseste in carciuma, toti is relativ ok. Trecand peste modul de a fi al englezului care e crescut sa aibe si sa primeasca tot si trecand peste imposibilitatea lui de a pricepe intelesului lui “nu”… is ok…
Exemple?
Vin si cer o anumita masa. Pana mea, avem o masa langa un semnieu si se bat pe ea ca stiucile la rame. Din cand in cand avem clienti care ne suna si ne cer in mod expres masa in discutie. Le-o promitem. Apoi, vin alti vantura lume de astia si ar vrea sa sada acolo. Pana sa deschizi gura sa le zici ca e rezervata, is deja pe scaune. Poi stai bre ca nu ai inteles, e rezervata! Se cacaie ei, dar se ridica de pe scaune. Amu, cu asta le-ai frecat seara si nici ca le mai convine ceva.
Alt exemplu ar putea fi o convorbire telefonica. Intotdeauna salut si adaug numele pub-ului – The Gate, hello.
Sa incepem
– Poarta, ziua buna.
– Ziua buna, este asta Poarta?
– (nu, e ma-ta) Da, este.
– Pot sa rezerv o masa?
– (daca imi zici si pe ce data, vedem) Da, desigur.
– Pentru patru persoane
– (daca imi zici si pe ce data, ti-o si rezerv…) Ok, pe ce data?
– Duminica x a naspea.
– (tzeapa) Imi pare rau, suntem inchisi duminica.
– La ora sapte
– (imediat…) Imi pare rau, nu cred ca m-ati inteles, suntem, inchisi duminica.
– Ah, da? De ce?
– (pentru ca ma-ta) E ziua noastra libera, imi pare rau.
– Ce pacat, e ziua mamei mele.
– (ma doaaaaaaareeeeeeeeennnn…) Imi pare rau.
…. inchide telefonul.

Asta ar fi una din multele convorbiri relativ asemanatoare. Ar mai fi una de scris… Vroia sa rezerve o tu.. pardon, doamna, o masa pe o data in care noi ne aflam in vacanta. Si atat de urat a facut cand i-am spus ca suntem in vacanta si ca pub-ul este inchis incat nu mi-a ramas de facut altceva decat sa o intreb glumind (umplandu-i frigidere) daca nu cumva vrea sa ne anulam toti biletele de avion si sa deschidem pentru petrecerea ei. Nu stiu cat sau ce a inteles…

Ma rog… Cand am aproximativ aceleasi discutii cu aproximativ aceeasi oameni, ca si astia is pentru mine la fel cum sunt vitnamejii, koreeni si japonezi pentru europeni: chinezi, ce sa tot postez? Ce intamplare merita intr-adevar postata? Cum si-o uitat un tilica proteza in pahar? Sau viteza astora de deplasare de la usa la masa? Ca au aproape toti cinci la suta viata. Bine is mare majoritate dezgropati recent, le mai da drumu’ din cand in cand din cimitir, sa isi dezmorteasca oasele. Vin sa soarba cate-o supa sau sa soraba cate un orez. Dinti de altceva nu au oricum. Si-s numa nemti toti, nush cum dracu’… Parkinson, Alzheimer si Schizer. Asta din urma s-a dus la buda… urmeaza continut explicit… si dupa ce s-a tarat pana acolo douazeci de minute, si-a dat seama ca trebuia sa plece spre buda cu zece minute mai devreme. O strigat disperat dupa ceilalti comeseni. Fica-sa o sters-o repede acasa sa ii aduca pantaloni de schimb… o umplut cu maro nadragii. Bagi ceva. Putea in tot pub-ul a cha…momile (iasomie), desigur. O mizerie. O mizerie.

Hmmm, poate ar iesi totusi ceva interesant din postarea rutinei mele…

Revin, sau nu…

This entry was posted in Asa nu!, De departe. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *