Nici macar nu mai caut motive sa scriu. Scriu azi ce am facut ieri. Ma cocosez deasupra telefonului iar tigara imi ingalbeneste incet varfurile degetelor. Astept. Astept sa se umple carciuma, pentru ca mai apoi sa astept sa se goleasca.

Miercuri. Am fost in vizita la mama mea cea suferinda. Am alergat iar ca un salbatec in vasta campie a Angliei. Am reusit sa invat intr-un final drumul spre Cambridge. Nu mai am nevoie de gps, ca sa vezi. 

Mama. A alunecat pe scari, iar in picaj si-a prins piciorul sub ea. Fracturi ale oaselor degetelor, habar nu am cum se numesc. Necesita interventie chirurgicala. O saptamana se implineste astazi de cand sade in spital asteptandu-si randul. Multe a vazut acolo. Urat e sa fi spitalizat. Mult mai urat este sa fi spitalizat in tara straina. Chiar daca sistemul e mult mai bun si totul luceste de curatenie.

Ea nu a avut contact cu englezii prea mult si nu stie prea multa engleza. Greu ii este acolo, cand este intebata de una alta, nu intelege exact, iar daca intelege, nu gaseste intotdeauna cuvintele cu care sa dea un raspuns.  S-a plictisit sa o tot sune pe sora mea ca sa vorbeasca cu asistentele. Pentru chestii mai importante, bineinteles.

Urat e in spital, o spun si eu, eu care am fost doar vizitator. O ora la doua zile. A fost suficient sa ma ingrozesc. Doamne la varsta inmormantarii, vaitandu-se si asteptand vizitatori ce poate nu vor venii nici astazi. Era zi, era forfota, insa le auzeam clar vaietele. Mai clar decat vocea mamei. Imi pot doar imagina cam cum se auzeau aceleasi vaiete in miezul noptii. Mi-a spus mama: cand plec de aici,  dorm o saptamana, nu am reusit sa dorm o ora legata de cand sunt aici. Te cred.

Am lasat-o singura, cu ochii mari, indreptati in directia doctorului ce ii spunea cam pe unde or sa taie si de ce. Ramasese stabilit sa fie operata in dimineata zilei de joi, astazi. Am salutat frumos si m-am indreptat spre iesire. M-a intors o asistenta din drum, sa ii traduc ultimele indicatii mamei. Am pornit apoi spre pub in galop nebun. Ghii armasar negru si turbat. Meri ca vantul, sa nu intarziem la ora deschiderii.
Nu am intarziat. Rutina, rutina. Taclale in miez de noapte cu un prieten. Somn.

Joi dimineata. Astazi. Prea dimineata. M-au trezit cateva mesaje de la mama. Ma anunta ca intra de dimineata in operatie, nu la pranz. I-am urat bafta, i-am spus ca o sa fie bine si am adormit la loc. M-a trezit apoi un telefon. Mama. Nu o mai operau si mi-a dat asistenta la telefon sa imi explice de ce. Din cate am inteles eu, in ora devreme – nu prea aud cu ochii lipiti – a aparut o urgenta si oricum mama nu e in stare grava, ba chiar mai mult, piciorul e inca umflat, nu prea pot intervenii inca. Teoretic putem merge sa o luam ca saptamana asta nu or sa o mai opereze. Poi bine mai fratici… La ce ati tinut-o acolo o saptamana deja? Sa aibe de unde venii? Fie…

Ziua mea libera azi. Pardon, pranzul meu liber. Am readormit dupa apel, m-au trezit cateva mesaje, iar am adormit. M-am trezit intors pe dos in jurul orei zece. Baie, baie, cafea, tigara, tigara, vitamine. Apoi tura scurta cu mobra. Stocul de tutun dadea semne de imputinare, trebuia reimprospatat. Stocul. De tutun. Am alergat apoi un pic armasarul in jurul orasului. L-am pus pe cric langa un pod, am fumat o tigara… M-am intors la pub si nu am mai facut nimic. Absolut. Pana la ora cinci. Cinci fara. Cand am coborat din camera in vederea deschiderii usilor si bineinteles in vederea pornirii activitatilor de servire.

Putine rezervari aveam in agenda. Patru, ca sa fiu mai exact. Patru mese. Cateva ore mai tarziu aveam sa ma intreb daca vazusem bine… Ne cam transpirau consumatorii astia…
Acum… vorba lunga, saracia omului. Sau ma rog, privarea lui de un Skyrim sau poate altceva, ce gasesc la reducere pe Steam.
Sa nu uit, au lasat-o pe mama sa plece. E aici cu noi. Macar acum doarme linistita.

Over and out.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.