De departe Impresiile zilei Plimbari

Enter title here

Buna seara!
S-au dus fomeile alea obosite. Ah, astazi, luni. Luni, cand, cum zice vorba aia din batrani si poate intelepti: nici iarba nu creste… avuram o masa de fandosite. Si s-au intins alea extrem de mult. Pentru o zi de luni. In sfarsit. Se dusera. Fie primit. Am incuiat tot si uite-ma in fata monitorului cu destele adanc infipte in taste, gata pregatit pentru rezumatele zilelor nerezumate.

Fost-a vineri amu ceva timp. Zi bolnava si plina. Doar e vineri. Si ies toti la carciumi. Stiam asta deja. Altceva nu stiam. Cum ba sa rezervi masa de amu’ pana hat in august? Am ramas socat. Nu ca ar fi neintalnit. Avem rezervari si pentru Craciun deja. Alt fapt m-a socat. Numarul persoanelor rezervate. Doua! Fucking doua! Imi venea sa o intreb: da… esti sigura, sigura ca vii tocmai atunci hat in august? Tu si cu maimutoiu’ ala al tau? Adeca mno… Si eu incerc sa fiu organizat si mno, sa rezerv pentru minunata vacanta ce urmeaza a veni. Insa camere! Nu mese. Bag picioarele…
In rest, vineri si sambata… se stie! Fara numar! Ada-i doamne! doamne cu d mic. Tastez din Anglia si astia nu is asa credinciosi. Deci nu crez ca ma trazneste hal de sus daca ii pocesc numele. Pe cand oi tasta din tara, promit sa scriu cu d mare si sa fac cate trei cruci si o matanie la fiecare paragraf. Amin.

Duminica.
Apoi ca m-am trezit devreme si cu chef de duca. Si m-am dus dupa ce m-am scaipuit cu soata. Scaipuirea, sau scaipuitul, este o activitate ce implica participarea a cel putin doua persoane, fiecare dotate cu cate un dispozitiv pe care sa fie instalata aplicatia sau programul Skype.
Si dus am fost. Pana hat in periferie de Londra. Aveam pofta de cozonaci. Dupa ce am gugaluit eu :”cozonaci lonra” si gugal o zis: “did you mean: cozonaci londra“, am hotarat sa dau o fuga pana la magazinul ala dracula nush cum. Ah, scuze… Gugaluirea este acea activitate care implica deschiderea unui browser pe un dispozitiv ce are conexiune activa la internet si tastarea in motorul de cautare google diferite chestii. Ca cum ar fi: cozonac londra.

Bun. Pe cand mai aruncam o ultima privire traseului pana la cozonacii aia din Londra, mi-am amintit ca se afla aici in Anglia o fosta colega de clasa si ca vazusem la ea pe feisbuc ceva posturi cu cozonaci. Hmm, am cautat-o repede si i-am trimis mesaj, intreband daca are pe stoc. Cozonaci.
Apai ca nu avu, insa avea alte dulceturi de astea prajituroase asa ca am schimbat repede destinatia si am incalecat pe motor de tip motor cu picioarele mele mari si necracanate apucand cu mainile mele mari si nenoduroase (inca), ghidoanle cele neinoxate si fara capete ale Dovilului. Fara capete pentru ca le-am pierdut. Iar! O sa saracesc tot cumparand capete de ghidon. Urmatoarele pe care le cumpar le poxipolesc. Oare are sens sa explic ce am vrut sa spun?

2016-04-10 10.51.16

Iteme necesare unei ture pe doua roti

Dupa juma de ora de pregateala a bunurilor necesare unei ture cu motorul… A mai fost necesara o juma de ora pentru imbracarea echipamentului, descuiarea garajului si incalzirea motorului.

Autostrada si iar autostrada, ajuns, barfit juma de ora. Achizitionat prajituri si am sters-o spre inapoi. Treaba buna si drumul inapoi. La sosire insa, mai aveam un pic si meream la buda cu casca in cap. Asa tare ma taia. Cred ca ma cam luase cu friguri. Pam, pam, pe cand am deschis top-case-ul, dupa ce m-a izbit miros decilios de prajituri, am observat ca se cam aruncase dobosu’ pe savarine. Mars ba! Lasa savarina ca te manc!

Fie primit, bine ca nu ii mai rau. Le-am transportat inauntru si apoi am purces la degustat. Eu si cu mama care e cam tinutuita la pat. Se reface dupa operatia aia la picior. Treaba buna o facut colega din Londra cu prajiturile. Ne-o placut. Ramane sa comand cozonaci pe data viitoare.

Dupa degustare, am urmat exemplul romanilor. Ala cu o suta de pasi. Insa eu am facut vreo cinspe. Mile. Cu Dovilu, bineinteles. Urmat de flacaul ala cu minidrujba lui. Fu o tura interesanta. Am si filmat. Dar cine mai are chef sa scoata filmele si sa editeze? Eu sigur nu. Poate vreodata…

Ca tot vorbeam de comandat mai devreme… Am reusit intr-un final sa comand costume de ploaie. De ce costume si nu costum? Pentru ca cel al soatei este marimea M. Pe mine ma tine la pieptul meu mare. Nu e ca sunt facut, insa am ceva forme. Iar ea inoata in el. In costum. Drept urmare: comandat doua bucati costume de ploaie. Una S si una L. Sa fie bine. Am comandat si una bucata tankbag. Sa fie setul complet. O sa dureze o vesnicie pana ajunge. Tocmai hat in Francia l-am gasit. Drum bun Bagster Impact. Sa ajungi cu bine la destinatie!

Drum bun imi durez si mie. Inspre patuc. De ma prinde iar doua dimineata la calculator nu e bine.
Sa fie cu somn usor.

P.S. Vand costum de ploie aproape nou. Purtat vreo doua zile si vreo doua mii de kilometri. Super oferta! Marimea M.

De departe

Doua saptamani de liniste

Aici pe blog. Doua saptamani si ceva. Scuza este si o sa fie mereu aceeasi. Timpul. Stiu insa foarte bine, daca as fi ales sa scriu in loc sa joc mizeria aia nou instalata pe telefon, as fi avut timp pentru cate un post la fiecare jumatate de zi. Sim fucking City. Blesetmati fie “developarii” de la EA Games. Nu imi era de ajuns Clash of Clans, mi-a trebuit si asta. In sfarsit, sa revin.

Doua saptamani si ceva de liniste pe blog si aproape doua saptamani de liniste la mine in suflet. M-a vizitat soata. Parca nici pestii nu m-au mai intepat atat de tare pe cand ii curatam vartos. Parca nici fosilele nu se mai miscau atat de incet inspre mese sau inspre iesire. Si parca nici cand au plecat tarziu, nu era atat de tarziu.

Douasprezece zile de liniste, pace si bucurie. E mare lucru sa ai cu cine sa iti bei cafeaua dimineata, mare lucru sa nu te trezesti din somn singur in pat. Au trecut insa cele dousaprezece zile. S-au dus ca vantul. Timpul trece oricum, dar parca atat de rapid fug clipele placute, incat nici nu ai timp sa iti dai seama daca au fost aievea sau nu. S-a dus si sotia la finalul duzinei de zile. Am ramas iar singur sa admir ba tavanul, ba crengile alea ce le-o cules ea din copacul ala aflat pe drumul inspre Haverhill. Pisicei zicea ca sunt? Inca nu au impisicit…

Ma cam balbai, nu a avut cine sa ma bage la somn aseara, am stat ca foca navigand pe interneti. Ca doara ce era sa fac dupa ce am terminat filmul? Nu ma puteam pune la somn la ora unu… era mult prea devreme.

Sa scriu despre micile ture cu mobra? Despre accidentul aifonului si servisarea lui? Despre jucatul Sim fucking City-ului la dublu? (Ai semninte? Nu. Scaune? Da. Da-mi doua.) Despre rutina jobului? Sau poate despre vizitarea nocturna a Londrei? Nu. Nu azi. Poate nici maine. Atat pe moment. Vroiam doar sa fac prezenta aici. Nu am cheful necesar…
Until the next time…
“Blogerul” singuratic out!
Is emo.