De departe Impresiile zilei

Impresiile zilei

Am blog. Carevasazica am blog. Jurnal. Nu de calatorie, everydayshit. Rahatul de toate zilele se intituleaza. Sa mazgalesc, zic!
Orologiul aflat in dreapta-jos a monitorului indica orele 23.00. Nu e foarte rau sa fiu aici intr-o vineri noaptea. Nici cel mai bine, insa mai bine asa decat la miezul noptii. Rutina, rutina ma omoara. Azi, aproape nimic nu a rupt repetitia zilelor. Nici macar mosneagul ala de abia se tara saracu’. O intrat nevasta-sa prima in carciuma. M-a intrebat unde le e masa, si m-a anuntat ca sotul ei vine, insa el se misca mai incet… O lasat usa laaaarg deschisa. E martie mamaie! Is doar sase grade afara. M-am intors spre colegii mei, Ba foci, la ce o lasat asta usa deschisa? Il baga pe ala cu tot cu sicriu in carciuma? Ha, ha. Ne-am distrat. Nu si cand a aparut raposatul. Se ajuta in treaba de aia cu patru picioare. Si pe alea patru picioare le ajutau inca doua persoane. Fie primit.
Douazeci si cinci de minute mai tarziu au reusit sa se aseze la masa. Vesnica pomenire! Ce sarbatoriti? Sa punem lumanari in coliva? Sau o preferati fara?

Dupa ce s-a umplut carciuma si a urmat acelasi dute-vino zgomotos, a inceput sa se goleasca carciuma, evident.

Ma gandeam da fac ceva nou, sa ma uimesc, maine, sau duminica. Mi-am propus sa schimb uleiul mobrei. Eeeh? Bun plan, nu? I-a cam trecut timpul celui vechi si zgarcenia nu m-a lasat sa cumpar altul pana acum. Am auzit, e drept, ca Dovilurile is foarte fiabile si cam joc cartea asta cand vine vorba de consumabile.
Am tot verificat meteo. Mi-e dor de o plimbare mai lunga. Pentru duminica… SOC! Ploaie. Total neasteptat. As fi vrut sa incalec bestia aia neagra, sa ma avant pana la tarm. Nu e departe, vreo suta de kilometri. Am planuri mari pentru tarm, bineinteles.
Scot un sandwich din topcase, il dau pe gat, trag o tigara, fac doua poze si plec inapoi. Asta e farmecul pe doua roti. Sa te duci de dorul de duca. Asa am un dor de ducaaaaa.

O sa reverific meteo. In cazul in care se elibereaza cerul pe duminica, schimb maine uleiul. In cazul in care nu, rup monotonia filmelor vazute si revazute si schimb uleiul duminica! Gata, mi-am facut planul, hai sa treaca si sambata asta blestemata.

Asa nu! De departe

Postare?

Am incuiat usile in urma consumatorilor si m-am trantit pe scaunul biroului. Mi-a placut foarte mult sa povestesc tura de Italia. Acum as scrie. Ma opresc. Nu am idei, habar nu am despre ce as putea scrie. Pe vremea cand lucram in tara, faceam naveta. Vreo 50 de kiometri dus-intors. Nu aveam cum sa nu dau peste un idiot pe drum depsre care sa povestesc aici. In cazul in care nu mergeam munca, ieseam totusi la o tura de oras. Sau nu stiu, ma plictiseam in asa hal incat ma apucam sa scriu poezii. Sa nu uitam, lucram la birou si aveam timp de scris pana la Dumnezeu. Acum…
Dupa un program de lucru de minim 10 ore si maxim 12… cand ajung in camaruta mea, asa as zace… Si apoi duminica, in ziua mea libera. Ies cu motorul. Soc si groaza: am avut parte de muuulte ore de motocilcit in Anglia in urma carora, nu a fost decesar sa bomban nici macar un participant la trafic. Bine, exceptie facand observatiile mele asupra vitezei de deplasare. A lor. Asta pana cand aruncam un ochi asupra vitezometrului si realizam ca de fapt eu fur curent. Traficul aici nu te frustreaza, atunci cand gasesti timp liber si frumos. Cam greu pica astea doua in aceeasi zi din pacate. Timp liber si timp frumos.

Sa scriu despre munca? Ce? Prosti si idioti is peste tot. In afara de un trei la suta din populatia care ne paseste in carciuma, toti is relativ ok. Trecand peste modul de a fi al englezului care e crescut sa aibe si sa primeasca tot si trecand peste imposibilitatea lui de a pricepe intelesului lui “nu”… is ok…
Exemple?
Vin si cer o anumita masa. Pana mea, avem o masa langa un semnieu si se bat pe ea ca stiucile la rame. Din cand in cand avem clienti care ne suna si ne cer in mod expres masa in discutie. Le-o promitem. Apoi, vin alti vantura lume de astia si ar vrea sa sada acolo. Pana sa deschizi gura sa le zici ca e rezervata, is deja pe scaune. Poi stai bre ca nu ai inteles, e rezervata! Se cacaie ei, dar se ridica de pe scaune. Amu, cu asta le-ai frecat seara si nici ca le mai convine ceva.
Alt exemplu ar putea fi o convorbire telefonica. Intotdeauna salut si adaug numele pub-ului – The Gate, hello.
Sa incepem
– Poarta, ziua buna.
– Ziua buna, este asta Poarta?
– (nu, e ma-ta) Da, este.
– Pot sa rezerv o masa?
– (daca imi zici si pe ce data, vedem) Da, desigur.
– Pentru patru persoane
– (daca imi zici si pe ce data, ti-o si rezerv…) Ok, pe ce data?
– Duminica x a naspea.
– (tzeapa) Imi pare rau, suntem inchisi duminica.
– La ora sapte
– (imediat…) Imi pare rau, nu cred ca m-ati inteles, suntem, inchisi duminica.
– Ah, da? De ce?
– (pentru ca ma-ta) E ziua noastra libera, imi pare rau.
– Ce pacat, e ziua mamei mele.
– (ma doaaaaaaareeeeeeeeennnn…) Imi pare rau.
…. inchide telefonul.

Asta ar fi una din multele convorbiri relativ asemanatoare. Ar mai fi una de scris… Vroia sa rezerve o tu.. pardon, doamna, o masa pe o data in care noi ne aflam in vacanta. Si atat de urat a facut cand i-am spus ca suntem in vacanta si ca pub-ul este inchis incat nu mi-a ramas de facut altceva decat sa o intreb glumind (umplandu-i frigidere) daca nu cumva vrea sa ne anulam toti biletele de avion si sa deschidem pentru petrecerea ei. Nu stiu cat sau ce a inteles…

Ma rog… Cand am aproximativ aceleasi discutii cu aproximativ aceeasi oameni, ca si astia is pentru mine la fel cum sunt vitnamejii, koreeni si japonezi pentru europeni: chinezi, ce sa tot postez? Ce intamplare merita intr-adevar postata? Cum si-o uitat un tilica proteza in pahar? Sau viteza astora de deplasare de la usa la masa? Ca au aproape toti cinci la suta viata. Bine is mare majoritate dezgropati recent, le mai da drumu’ din cand in cand din cimitir, sa isi dezmorteasca oasele. Vin sa soarba cate-o supa sau sa soraba cate un orez. Dinti de altceva nu au oricum. Si-s numa nemti toti, nush cum dracu’… Parkinson, Alzheimer si Schizer. Asta din urma s-a dus la buda… urmeaza continut explicit… si dupa ce s-a tarat pana acolo douazeci de minute, si-a dat seama ca trebuia sa plece spre buda cu zece minute mai devreme. O strigat disperat dupa ceilalti comeseni. Fica-sa o sters-o repede acasa sa ii aduca pantaloni de schimb… o umplut cu maro nadragii. Bagi ceva. Putea in tot pub-ul a cha…momile (iasomie), desigur. O mizerie. O mizerie.

Hmmm, poate ar iesi totusi ceva interesant din postarea rutinei mele…

Revin, sau nu…

De departe Plimbari

Vacanta Italia August 2015 – completare – Partea a treia

Ziua a cincea
Buna dimineata, la ora zece. Stim dimineata a fost cand v-ati trezit voi. E zi, buna ziua.  Incepem ziua cu cafele si tigarai, asa ii sade bine omului sanatos. Apoi am mers si noi la bar. Care de fapt nu e chiar bar, ii zice bar, probabil asa e obiceiul pe la italieni, insa mi-a lasat impresia de o cofetarie eleganta, unde se vand si bauturi alcoolice. Bar? Bar!
Am consumat vreo doua ape, vreo doua cafele si ce stiu eu cate tigari, pana pe la ora pranzului. La ora pranzului, bineinteles, am luat pranzul. Fost-am la ceva carciuma chinezeasca. M-am chiorat mult pe acolo, sa nu cumva sa imi pun in farfurie ce stiu eu ce cal de mare sau pisica de uscat. Am mancat ceva ce arata si sper sa fi fost porc, cu probabil ceva orez. Am zis pas, zambind prietenos, tuturor imbierilor spre calamari, creveti si alte scarbosenii de alea. Paranteza. Nu mananc fructe de mare. NU. Nu am gustat, nu zic ca nu sunt bune, nu imi trebuiesc. Pur si simplu mi se face icnet doar cand le vad. Doar gandul ca le-as gusta, imi intoarce stomacul. Probabil infatisarea lor in stare naturala au dus la aceasta repulsie agresiva. Inchid paranteza.

Am terminat de papat, saru-mana pentru masa, ne-am intors la apartamentul surorii soatei. Echipamente, imbratisari, urari de bine, incalecat pe seaua mare, neagra si arzatoare si am plecat spre mama mea. Gizas… inca 400 de kilometri. La drumul de intoarcere am ales alta ruta. Am sperat sa fie mai putin costisitoare. Problema mare cand mergi in Italia e ceva ce nu am adus in discutie inca. Autostrada costa. Si fucking costa. A lot! Platesti sa te dai. A lot. Vreo 40 euro am platit de la mama pana acolo langa Roma. Si de la intrarea in Italia pana la mama, o gramada. Nu imi mai amintesc cat. Scump dom’le scump.

retur roma

Traseu retur Roma

Traseul intors a decurs ok. Am ales ca drum ceva intitulat… Strada Soarelui? Raza soaaareluii, si asa se sfatuiraaaa… :)) o denumire ce continea cuvantul soare, oricum. Traseul soarelui probail. Am avut parte de soare din plin in ziua aia. Treaba buna. Imi amintesc, nu foarte sigur insa ca am cam tandalit in ziua aia. Nu ne mai grabeam atat de tare si timp parca era. Pauze de tigari, de cafele si pana la final, tot seara am ajuns la mama. Daca nu ne prinde noaptea pe drum, nu suntem fericiti. In ziua cu pricina, am fost vizitati de sora cumnatului meu si fiul ei. Am servit ce pregatise mama si am povestit verzi si uscate. Dupa ce au plecat musafrii am mai stat la cate o tigara pe terasa-balcon si am depanat amintiri in trei.
Noapte buna apoi si buna a fost.

Ziua a sasea
Buna dimineata inca o data. De data asta mai devreme. Mai devreme, inseamna ca nu era soarele de doua falangi pe cer. Nici nu ne-am trezit cu noaptea in cap. Mic dejun si apoi zacut. Mult. In pat, pe balconul-terasa si iar in pat. Singura data cand ne-am atins de motor, a fost cand i-am curatat parbrizul de mustele sinucigase. Ala a fost singurul contact cu mobra pe ziua aia. Iubesc motorul, il iubeste si soata. Insa ce e prea mult, e prea mult. Doar gandul ca ne astepta inca 1600 kilometri, la care aveam sa ne inhamam a doua zi, ne-a facut sa nu vrem sa ne atingem de motor in ziua cu pricina. Si nu ne-am atins. Mic dejun, tigari, povesti, tigari, pranz, tigari, povesti, tigari, cina, povesti, tigari si somn. Cam multe tigari. Cica nu is sanatoase…

Ziua a saptea
Buna dimineata… buna pe dracu… Ia-te ne in ziua ce nu o puteam amana. Ziua intoarcerii spre Anglia. Am glumit eu sau ea. Nu putem urca mobra in ceva tir si noi sa mergem cu avionul? Am putea incerca… Vremea incepuse sa se strice nitel. Muntele vizitat cu doua zile inainte avea cusma neagra. Gandul ploii ce avea sa ne prinda pe drum ne-a cam ucis si singura voie buna care se mai regasea in adancul sufletelor noastre.
Sa mancam, sa bem cafea sa fumam. Nu neaparat in ordinea asta. Sa umplem side-casurile si top-case-ul. Sa mai fumam o ultima tigara. Sarutari, imbratisari, promisiunea revederii, multumiri pentru tot si sa pornim.
Bleah.. 1600 kilometri. Si multi si urati. Autostrada si autostrada. Macar nu ploua. Inca. Dar s-a pornit si ploaia. Ne-am echipat si am sperat sa nu ne udam prea tare. Echipamentul soatei a fost mai rezistent la apa decat al meu. Inca nu parasisem Italia pe cand picioarele mele erau murate. Ne-am intors pe sub Mont Blanc. Urata vreme. Si frig, foarte frig. Am alergat iar pana tarziu in noapte. Abia pe la ora zece sau unusprezece ne-am cazat. Dupa cautari intense si discutii in contradictoriu. Pe cand urmam drumul spre un hotel, ne-a sarit un Ramada in fata. Am oprit, am intrebat de au camere, aveau, ne-am cazat. Am vorbit frumos cu receptionerul si mi-a permis sa parchez animalul in fata hotelului. Aproape in usa adica.

2015-08-15 23.39.01

Soata obosita pe mobra parcata taraneste

Doar 600 kilometri am parcurs in ziua aia. Spaima pentru a doua zi, aveam de facut ditamai hopul. Aveam de alergat 1000 de kilometri. Ceea ce pe motor, goana contra-timp pe autostrada nu e nici comoda nici placuta. Sa lasam gandurile astea pentru maine. Noapte buna soata draga.

Ziua a opta – ultima zi de concediu.
Mneatza…
Mic dejun la Ramada. Sa ne facem curaj, vai, mi-e groaza. Nu ploua, dar nici frumos nu era. Cah… Am dat gata micul dejun, am fumat, mama lor de tigari si apoi ne-am apucat de imbagajit. Echipamentele pe noi, dar vai ce senzatie minunata sa iti iei echipamentul ud… Te trec fiori pe sira spinarii de placere. Am coborat cu toate din hotel, am predat camera si am organizat bagajele in motor. Apoi ne-am luat echipamentele de ploaie. Distractie mare pe sotia mea, cand un mucos de frantuz, trecand pe langa noi, s-a uitat la mine si a racnit: le travailleur. Eh fit-ar mucosul de ras, e frumos sa strigi: uite-l pe Dorel dupa baicarii chitrosi?

Sa pornim dara… Si am pornit. Plictisitor. Foarte. Sincer, m-am plictisit si atunci si cand am editat filmele din concediu cand am ajuns la partea asta. Drum drept si lung. Foarte lung. Bine, nu e nici foarte incurajator cand te uiti pe gps, pardon, telefon si vezi ca mai ai de mers inca 980 de kilometri pana la destinate. Merde!
Ne-a plouat iar, insa de la un moment dat s-a oprit. Am renuntat la echipamentele de ploaie, ea, iar eu la echipamentul de Dorel, intr-o pauza de aia scurta. Am devenit un fel de comandat suprem in ziua aia. Pauza doar dupa 50 de mile, 80 de kilometri. Nu suna rau. pentru primele doua pauze. Insa mai apoooi. Oh Doamne. Soata a adormit la un moment dat. Ascultam muzica in sistemul de comunicatie. Eu, pilotam plictisit. Viteza, undeva la 140 km/h. Drumul, drept. Vant, nu chiar puternic si nu din pupa. Ganguream ceva pe melodia din sistem, cand simt o atingere pe spate. Trec de pe muzica pe comunicare si imi intreb soata care ar fi baiul. Niciunul, imi raspunde. Pai atunci de ce m-ai facut atent? Am simtit o atingere pe spate. Am adormit si mi-a picat capul. Haa haa. Acum vreun an nu isi putea explica cum s-ar putea adormi pe mobra.

Multe opriri si multe ore mai tarziu am ajuns la Calais, portul francez. Am parcat mobra si am mers sa cumparam bilet de traversare. Urata teapa am luat iar. 110 euro pe o traversare ce am fi putut plati 30 euro, daca am fi rezervat online, cu doua ore mai devreme. Asta este. Am asteptat cuminti ora de imbarcare si apoi ne-am imbarcat. A plecat si bac-ul, am stat pe punte in mare parte a traversarii. Era caldut si senin. Poze, cafea si tigari, mama lor de tigari.

O ora si jumatate mai tarziu, ajungeam in Anglia. Frig in Anglia. In god damn august. Frig. Am ajuns la pub vreo trei ore mai tarziu si dupa cateva mici povestioare ne-am aruncat franti in pat. Mult, prea mult drum pentru doar o saptamana de concediu.

Inchei relatarea cu un mic rezumat.

Pentru inceput, planul de acasa nu e niciodata valabil. Mai ales daca targul e departe. Cheltuiala a fost mult mai mare decat am fi visat, Autostrazile sunt foarte scumpe in Franta dar mai ales in Italia. Traseul a fost mult prea lung si mult prea obositor, o spun eu asta, eu cel obisnuit sa stea cu curul in sa, vreme indelungata si pe pe distante uriase. Echipamentele de ploaie is foarte importante, nu merita sa te zgarcesti cand cumperi. Cazarea.. e foarte important sa imparti drumul inainte de a pleca. Sa stii din timp unde poposesti. Chiar sa rezervi. E mai bine sa ai rezervare undeva, sa fie necesar sa alergi pana tarziu in noapte ca sa te cazezi la loc sigur, decat sa cauti ca bezmeticul si nici sa nu gasesti.

Gps. Intotdeauna! Nu telefon. Daca se uda, eu am avut nenorocul sa ud doua telefoane in doua mari plimbari diferite, cu toate carcasele rezistente la apa, esti in mare problema. Mai ales daca esti total incapabil sa te orientezi cu o harta, ca mine.

In mare, acum ceva vreme, ramasesem cu un gust amarui in urma acestui concediu, insa scriind despre, rememorand aproape toate intamplariile, realizez ca a fost frumos. Mare dreptate a avut omul ala cand scria: “Cateva din calatoriile cele mai reamintite si cele mai discutate sunt acelea in care m-am innecat in ploaie si am ajuns la destinatie, rece, ud si mizerabil. Sincer, face ca mancarea sa fie mai calda si berea de la sfarsit de zi mult mai binevenita.
Daca nu era nicio durere si niciun disconfort, nu ar fi motocilcism. Si nicidecum nu mi-as fi schimbat modul de transport in nicuna din calatoriile alea reci, ude si mizerabile. Oricat de cald si uscat as fi ramas.”

Tin sa ii multumesc la final de post, fostului coleg de munca, Andrei, care m-a indemnat sa scriu. Bine mi-a prins sa retraiesc toata vacanta asta.

Nu in ultimul rand, soatei de drum. Mult am chinuit-o si de multa tarie de caracter a dat dovada. In viitoarele concedii pe doua roti, o ridic la programator ruta si organizator pauze. Eu nu stiu altceva in afara de: SA MERGEM!

italia retur

Traseu retur Italia

Adaug inca o data clipul pe care l-am descris in trei mari posturi.

Anul asta motociclim in Scotia. Noi doi si-o umbrela. Au inceput pregatirile deja, echipamente, consumabile si adaugarea de sume la pusculite. Asfalt uscat sa dea Domnu, ca voia buna o facem noi.

Over and out!

De departe Plimbari

Vacanta Italia August 2015 – completare – Partea a doua

Ziua a treia
Ca doua blani am zacut in patul cald al mamei mele. Pana cand soarele era de doua suliti deasupra orizontului. Doua falangi, ca sa fiu mai exact, in jurul orei unu am facut ochisori. Lungul drum si oboseala ne-a rapus asa cum un cosas priceput rapunde o brazda grasa de fan. Dar sa zambim si sa ne pogoram din pat. Italia, suntem aici! Sa ne bucuram de vremea asta buna, sa dam o tura pe drum muntean, drum din vremuri stravechi, drum serpuitor.
Mai intai insa: colazione. Ori eram prea praf, ori nu a fost. Colazione. Mic dejun. Cert e ca nu imi amintesc ce am servit la micul dejun italienesc. Sunt absolut sigur, ca nu am mancat fructe de mare, prietenii stiu de ce.

Dimi.. pardon, pranzul, in cauza… e cam in ceata. Stiu insa ca la o anumita ora, nu si care, am pornit in urma mamei si a partenerului ei spre munte. (Stiti cand un motor se afla in urma unui scuter? Atunci cand pilotul motorului nu stie ruta aleasa de birjarul scuterului. Sau daca a ramas motorul fara benzina. Poate si daca a facut pana.) Al carui nume, cred ca imi scapa. Fumicino? Poate. Dupa ce am inceput ascensiunea, am facut popas la ceva intitulat: Isola Santa. Parca. Sa ce pana mea padure era acolo, sub apa. Da, au facut italienii baraj si au inecat un oras, cu tot cu biserica. Si cu padure, sau ce pana mea era acolo. Sub apa. Din cand in cand, povestea locului spune, ca mai poti vedea fantoma clopotului cum se misca printre valuri. Apoi cred ca trebuie sa fie ceva aliniere de planete pentru treaba asta, am vazut eu ceva prin apa aia verde, niste ziduri, insa am presupus ca era ceva piropopilcanita de aia, sau ma rog, ce altceva mai poate fii un zid sub apa? Un cap de pod, sau un cap de pana mea, tara. Adevarul e ca am vazut si ceva copaci prin apa aia, sau pana mea padure ce era acolo. Sub apa. Treaba buna, facut poze, hai sa mergem spre munte.


Vrum, vrum, si eu in urma scuterului, iar. Pana cand m-am prins ca nu mai sunt alte intersectii, deci nu ne puteam ratacii. Andiamo! Ciao Bella! Arde-o pe godmother, si infige pintenu’ in armasar! Daca nu stiti cam cat de repede trece un motor pe langa un alt motor, dar de tip scuter, am un prieten care poate impartasii, de isi mai aminteste, desigur. Ce stiu eu… amintiri reprimate… visuri urate….
Spre varf de munte! Fain si foarte fain. Peisaj, timp, curbe, oh da, curbe. Asfalt relativ bun, spre foarte bun chiar. Cu exceptie in cateva tuneluri. Unde era si bezna si ploaie. Si gropi. Aveam si vizera neagra, 10 puncte pentru mobrichior. Ca mno, vezi cam nimic pe inserat prin viziera neagra. Bine, nu era pe inserat, dar in tunel, parea a fi pe inserat.
Uite-ne in varf de munte, ma rog, in… popas in undeva sus in munte. Nu eram chiar in varf. Eram, langa varf.

Si fain se vedea imprejur… Nu in spate, de unde venisem. Era tunel, mie imi e frica de tuneluri sincer sa fiu. Nu pot vedea si ma tem de intuneric. Mai ales cand am viziera neagra.

Poze sa facem si sa ii dam cu pinteni. Am coborat drumul serpuitor si am oprit in primul sat, sau comuna sau peisantes de aia, ca io no parlo italiano, sa cumparam niscai: pane fresca. Muolto buona. Ma si. Tutto fresca, tutto buona. Si-am luat. paine, proaspata, buuuuna, foarte buna. Asa ziceau. Am oprit mai apoi pe la Carrefour, da bre, au si ei de ala acolo… Nu mai stiu de am luat ceva, insa sunt aproape sigur ca am plecat de acolo. Cam nouazeci la suta. Sigur.

Intorsi la vila, ca era vila, am mai servit niste Involtini da verza, muolto bono, ma si… Si ne-am jucat cu Olmo, cainele mamei. Dove pitu Olmo? Prea multa italiana? Mno haidati in Anglia atunci, ca o sa fie mai putina.
Bere, ceva inghetata, nu au fost probleme, somn.tura in munte

Ziua a patra
Buuuuunaaaa dimineata.
Tare mi-a placut pe munte acolo. Am convins soata sa mai dam o tura. Sau ea pe mine? oare a trebuit cineva sa convinga pe altcineva? Nu mai stiu. Am plecat! Doar noi doi de data asta. Cum a fost mai fain. Noi doi, mobra si drumul. Asta e cea mai treaba buna: Sa ai timp bun si compania perfecta. Poti merge pana la capatul lumii.

Ne-am bucurat inca odata de peisaj, am facut poze, am fumat, si ne-am racorit cu apa din inima muntelui. Era un inscris acolo: apa, din inima. cel putin asa am tradus eu din italienescul: ma vaffanculo.
Am dat peste o ceva putuc de ala de curgea apa. Nici nu cred ca am poza cu el.
Apoi iar prin tunel. Acolo nu ne-am bucurat de priveliste. Stiti, eu vizera neagra, ea pinlock negru. Well…

Iar popas in varf de munte, iar oprit la Carrefur. De data asta nu am intrat. I-am dat punct de intalnire, acolo, nepotului meu, adica… fiului surorii cumnatului meu. Nepot, prin alianta. Casatoria e o alianta, nu? Adica sora mea e casatorita. Sotul surorii mele, e cumnatul meu. Cumnatul meu, are si el o sora, care imi e cumnata. Cumnata mea are un fiu si el imi e nepot. Nu? Pai si eu ce ziceam? I-am dat punct de intalnire la Carrefur din Massa. Cum care Massa? Massa Carara. Din punctul de intalnire, am pornit toti trei spre… Scaldaaaaa. La rau. Ca in povestirile lui Creanga. Bine, exceptand costumul lui Adam.
Ne-am balacit acolo vreo juma de ora o ora, in timp ce soata ne poza de pe mal(ea se cam teme de apa) si pe cand am obosit, am si plecat val vartej. De ce? Pentru ca eram deja in intarziere. Unde? Cum unde? Nu ati auzit ca toate drumurile duc la Roma? Am auzit si eu, vroiam sa testez zicala. Asa ca… dupa ce am ajuns la mama, am papat ceva si am durmit vreo juma de ora, am setat pe gps, pardon, telefon, destinatia Roma si am dat din bascheti. Pardon, pinteni.

Vrum vrum, din nou. Si cine se trezeste de dimineata, dar pleaca la sapte jumatatea seara, la drum de 400 de kilometri, tarziu ajunge. Asta e o vorba din batrani, nu am inventat-o eu. Cel mai ciudat pe drumul inspre Roma, mi s-a parut a fi caldura. Cum hal de sus sa alergi cu 150 la ora, in blugi si tricou si sa iti fie cald? Asta e ceva ce inca nu am mai pomenit. Muuult si foarte muuult am mers inca o data. Pauze scurte de cate o tigara, cred ca am si alimentat o data sau doua ori, vantul nu era destul de puternic pentru panzele noastre si motorul necesita si putin combustibil.

In jurul orei unu, unu si jumatate dimineata, am ajuns si la Roma. Aici o vizitam pe sora viitoarei mele sotii. Adica pe cumnata mea, pe viitoare mea cumnata. Viitoarea mea cumnata are o fata. Ok, ok, nu incep iarasi.
Privirea viitoarei cumnate care ne intampina in jurul orei unu dimineata, in situatia in care ea se trezea sa isi deschida barul pe la sapte, sau sase dimineata… avea ceva din sclipirea apei aleia din inima muntelui. Daca stii cum zic. Pupici scurti, parcat motor la loc sigur, fumat o tigara, noapte buna, basti la somn.

rome

Eh rahat cu perje, iar e ora unu, punct si aici, se pare ca vine si partea a treia…