De departe Plimbari

Vacanta Italia August 2015 – completare – Partea Intai

Am aruncat aici in scarba un link cu un video, acum cinci luni. In gandul meu, urma sa adaug informatii privind vacanta petrecuta pe drumul spre si in Italia. Gandul prinde viata, astazi.
Toate au un inceput, in cazul de fata, calatoria pe doua roti a luat nastere spre o alta destinatie: Scotia. I-am povestit in nenumarate randuri, viitoarei mele sotii (da bre, devin si eu om cu scaun la cap, stiu… cine ar fi crezut?) despre calatoria mea din Scotia si a ramas incantata. S-a intrevazut apoi o vacanta de la mine de la munca, prin august, anul trecut si cum ne doream amandoi o calatorie pe doua roti, am decis ca aceasta sa fie in Scotia. Frumos acolo, salbatic si virgin.

Am ajuns pana la creionarea traseului in primele doua zile cand m-a lovit zgarcenia. Am venit cu o alta idee ce parea mai putin costisitoare. Daca ne-ar fi fost necesare sase nopti de cazare in Scotia, inspre Italia, aveam nevoie doar de doua. Mergeam sa o vizitam pe mama mea si, puteam dormi linistiti la ea. Zis si facut, am convins soata si cand data de 9 august a aparut pe ecranul telefonului, am incalecat pe mare sa, si-am pornit spre taramuri latine. Din Anglia, desigur.

to italy

Traseul la dus

Greseala. Mare greseala. Eu am experienta mersului fara oprire, fara mancare, fara bautura, fara tigara, fara pauza…. mmmmmmmmbrrrrreaaaaaammmm. Arde-o, dai sa zaca! NU!
Am putut merge, e drept,de unul singur, in urma cu doi ani, inspre Romania. Am plecat duminica dimineata din Anglia, am alergat motorul vreo 900 de km, pana noaptea la 10, in Germania. Am dormit, m-am trezit, am luat micul dejun si am pornit spre tara. 22 de ore mai tarziu eram in Brasov. 1600 de km. Eu am experienta mersului mult si fara oprire. Greseala, mare greseala.

Dar sa revenim, Anglia, 10 august 2015. 7 dimineata. Cafeaua am baut-o, bagajul e facut, sandwichiurile sigur le-a pus ea in rucsac, salutam sora si cumnatul, si da-i bice, ne asteapta mama! Pornim incetisor inspre Dover sa luam bac-ul. Nu BAC-ul, ala eu l-am luat din a doua, ca prima oara nu au vrut sa mi-l dea. Nu facem nici 20 de mile caaaaaand… Intreb eu:
– Ai luat sandwichurile?
– Faci misto, nu?
– Nu, te intreb, am lasat rucsacul pe masa, langa frigider, sa iti iei sandwichiurile, sa vezi tu cu ochisorii tai cand le pui in rucsac.
– Am crezut ca le-ai pus tu, am luat rucsacul si am plecat…

Mno treaba buna, lasa ca o sa cumparam.
Treaba asta cu sandwichiurile isi are radacinile tot in comportamentul meu idiotic. Obisnuiesc sa opresc sa mananc, aici in UK, doar in lanturi, in general in fast-food-uri. De ce? M-am oripilat de cateva ori de aspectul interiorului unui pub, iar de alte ori m-a oripilat pretul. Inteleg sa platesc o suma considerabila pe o halca de carne, dar sa platesc o suma exorbitanta pe o… ceva nu mai mare decat un pui de gaina, dupa care astept o ora si mai are si gust de ceva branza de aia nesuferita cu mucegai… e peste puterea mea de acceptare. Datorita acestei… idiotenii, in alta calatorie pe doua roti, mi-am cam tinut soata nemancata… vreo cateva ore bune. Amu s-a speriat si si-a pregatit sandwichuri, pe care le-am lasat in frigider. God f..it , god damnit, shit.

Am ajuns la Dover, pardon Folkestone, am uitat, cand am plecat din Anglia am luat trenul, iar cand ne-am intors am venit cu bac-ul. Iata-ne in Folkestone.

2015-08-09 09.37.17

In Folkenstone

Mno hai sa cautam sandwich-uri… Sa innebunesc, nu am luat! Nu imi amintesc de ce. Ori erau prea in pana mea scumpe, ori nu erau de fel. Nu imi pot amintii. Om manca in Franta…
Ne-am imbarcat in tren… Stai! E corect spus? Imbarcat in tren? Daca te urci cu mobra in tren, si apoi mergi pe sub apa? Cu trenul… II zici la tren submarin?Ne-am inmobrizat in tren? Ca doar nu ne puteam intreniza in mobra. Oricum, am urcat in tren si tuu tuu, haida in Franta.

De data asta am avut noroc. Ultima oara cand iesisem cu mobra in Franta, era taifunul Scaraoschi pe acolo, m-o udat de la picioare pana la …prancene. Acum era bine. Soare puternic, coafura rezista.
Am parasit statia de tren, si am urmat ruta indicata de telefon. Pe drum am oprit la o carciuma si ne-am indopat amandoi, eram lesinati. Greseala. Mare greseala! Cate un burger si o portie de ceva, gen chiftele. Aratau dar nu gustau, a chiftele. Le-am mancat in mare parte eu.
Nu m-am lasat pana nu am infulecat tot si dulcea mea colega de drum, a mai adaugat si un desert, probabil ca se gandea cu groaza ca asta e mic dejun, pranz si cina. Bine nu i-a picat ceva, insa asta aveam sa aflam mai pe seara… Am pornit iar la drum mult, dar fara spor am mers. Parca stateam pe loc. Autostrada si iar autostrada, pana s-a facut noapte. Burgarii aia chiar au fost mic dejun pranz si cina. Noapte, autostrada, si ca sa fie totul bine, se observau fulgere la orizont. Mai aveam de mers vreo 100 de kilometri pana in Strasbourg, daca imi amintesc bine. Problema era urmatoarea: fulgere si tunete, cazare pe nicaieri.
Oprim intr-o benzinarie si incepem sa cautam cazare. Pe telefon, desigur, cu ajutorul mariei sale internetul. Gasim ceva preturi rezonabile si sunam. Rahat cu perje! Duminica seara! Plin, sau inchis. Arza-v-ar cosmeliile ba! Intram in benzinarie, la recomandarea copilotului si intrebam benzinarul, de nu care-cumva stie vreun hotel in apropiere. Mais non, je ne parle pas anglais. Ca mutu’ cu surdu’ ne-am inteles, dar am inteles pana la urma, mai mult soata, de drum si viata, cam ce si pe unde. Sa mergem zic. Dar sa ne punem echipamentele de ploaie mai intai, ca uite, vine!

2015-08-09 23.48.34

Echipamente de ploaie

Fac o paranteza… Ea purta un combinezon impermeabil de culoare verde fosforescent, bine completata de culoarea neagra. Intru-un constrast impecabil si impermeabil. El purta un echipament impermeabil de santier pe care orice Dorel il primeste moca de la firma, dar in zgarcenia lui coclita nu a vrut sa isi deschida mainile lui mari si puternice, sa elibereze o suma relativ mica, in schimbul unui combinezon fucking profesional, acest fapt ducand la luarea in deradere in cateva randuri de frantuzi, si bineinteles a dus la descalecarea la destinatie in balta. In chiloti. Balta in chiloti. Nu de la franarea de urgenta! De la ploaie! Inchid paranteza.

Si a venit… Mai incet, mai iute ne-o batut ploaia in casti binisor pana am gasit le douzieme sortie, sau quatre vingt dix de madulare de romani in guri de frantuzi, ce tin hotelurile inchise in sfanta zi de duminica… Cum ba? Vedem ditai indicatorul luminos, chiar de cum am iesit de pe autostrada si descalecand… am incalecat la loc. Era in-pana mea-chis de tat, inchis da tot. Mereti dracu. Si vai ce ploua… parca numa in ciuda. Am mai incercat apoi la unul, inchis si ala, iar a treia incercare a fost incununata de succes. Ceva bed and breakfast nush cum.. an franse. Alte peripetii si pe acolo. Nu stiam de hoteluri fara receptioneri… Nu stiam ca ajuns acolo, interactionezi cu un bancomat si iti da ala codul camerei si orice alte alea mai ai nevoie. Si-am sunat la serviciul clienti, si m-au luat aia la vrajeala. Ma rog, pe la ora doua, franti, uzi, nemancati, nervosi, eram in camera. Sa dormim dara, ca mult drum mai avem si maine de parcurs…

Eu am dormit ca un butuc. Soata mea… Nu chiar, nu i-a cazut prea bine mic dejunul/pranz cina…
Am fost trezit de alarma in jurul orei 7, insa i-am dat cu amanare pentru inca doua ore. Cinci la suta viata, cum ar zice colegul JX. Am coborat pe la noua la mic dejun, si dupa cate o tigara, am apucat iar drumul lung spre Italia. Inca jumatate mai aveam de parcurs, chef insa nu era. Nenorcitii aia de burgeri si piftelele alea obosite, nu mi-au lasat soata de drum sa se bucure de traseu. Oricum, intre noi fie vroba… cand tragi ca dementu de manson pe autostrada si singurul peisaj care ti se desfasoara in fata ochiilor este compus din masini si camioane, nu prea ai de ce sa te bucuri.

Opriri dese si pauze prelungite. A fost o zi grea si nu am prea stiut cum sa o fac mai usoara. Stilul meu: trage de gaz si hai sa mergem, nu se putea aplica in situatia data. Am mai facut poze prin parcari. Stiti voi, poza la o masina, o banca, inca o banca, alta masina, chestii de astea.

Ajunsi in Elvetia, am luat cea mai mare Teapa like in ever. Pentru ca mi-a trebuit sa trec prin Elvetia, cum sa coste un rahat de taxa de drum 40 de euro bai elvetienilor? Pentru simplu fapt ca fac un rahat de cateva sute de kilometri pe la voi prin tara, tre sa scot 40 de euro? Sincer sa fiu, peisajul a fost fain, nu de 40 de euro fain, dar fain.

Am reusit sa ajungem in Italia, iar mai apoi, mult mai apoi, sa poposim la mama mea, in jurul orei 2 noaptea. Uzi, obositi, flamanzi si flamanzi. Cu sarmale am fost asteptati. Sarmalele din Italia de la ora 2 noaptea, cele mai bune sarmale ever!

2015-08-11 00.23.19

Olmo cu Pitu. Dove Pitu? :))

Moama cat am scrijelit aici, pun punct si o transform in partea intai. Partea a doua? Probabil la anu’.

PS Pe care o voi adauga la anu’ (Special pentru cunoscatori).

Uet raidar, ovar end aut!

De departe Plimbari

Copacul linistii

Cu toate ca intitulez postul: Copacul linistii, personajul principal in acest post nu este un copac si nici linistea. Ar putea fi despre un copac, eu.

Scriu acum pentru ca un fost coleg de munca mi-a atras atentia asupra unui fapt: ba… in sase ani ai zece posturi. I-am promis ca mai scriu doua, sa se faca 2 pe an. Incerc sa ma tin de promisiune.

M-am trezit in noapte transpirat, de parca fusesm iar spre Romania pe motor si m-a surprins iar taifunul prin Germania. Am aruncat bluza de pe mine, bluza ce o puteam stoarce, atat de imbibata era cu suc de cel ce se da mare baicar. Dubios fapt, am in camera o temperatura constanta de 18 grade.
Am readormit si m-a trezit alarma. Noua jumatate, in mod normal trebuia sa ma cobor din pat si sa o sterg spre baie. Azi nu e o zi normala, e ziua mea libera, pardon, pranzul meu liber. Am ales sa mai dorm si asta am si facut. Ora zece in punct, telefonul imi vibreaza si ma readuce la viata. Mesajele ma dispun pe moment si ma pogor din pat.
Baie si baie, ah, toaleta nu se afla in camera de baie aici. Probabil ca englezu nu suporta tronul langa cada, din ce stiu eu ce motive… De aia: baie si apoi baie.

Ma cobor in pub si imi fac o cafea, aceeasi cafea de sase ani de zile… Am invatat reteta ca pe rugaciunea impinsa pe gatul creierului de preacredinciosul preot. Nici nu trebuie sa ma mai gandesc la ce am de facut. O masura si jumatate de cafea, presare scurta, doua lingurite si jumatate de zahar in cana, apas butonul de start, amestec incet sa se dizolve zaharul, e gata.

Ies afara si imi rulez o tigara. E mai ieftin si mai sanatos. Bine, mai sanatos si mult mai ieftin ar fi fara. Dar astea sunt detalii, cum as mai avea eu un cinci minute la aproximativ o ora?

Verific e-mailuri, arunc un ochi pe minunatul facebook, si nu citesc cele 243 de mesaje de pe grupul focilor. Mai trag un fum, mai sorb o inghititura de cafea, cafea ce incepe sa se raceasca. Racoare aici in Anglia cea veche.

Ma scufund in Candy Crush, am auzit ca e un bun medicament pentru gandurile mai putin albe. Incerc sa trec nivelul asta blestemat. Nu imi prea iese. Observ ca ai mei colegi au inceput sa descarce masina, iar cu toate ca sunt liber, ma simt marinimos astazi si dau o mana de ajutor. Gatam treaba, imi sorb ultima picatura de cafea, trag ultimul fum de tigara si ma duc in bar.
Imi prepar cele doua vitamine si beau cu scarba aproape juma’ de litru de solutie urat mirositoare.

In camera, ce sa fac in camera? Filme? Jocuri? Nu, nu am dispozitie. Atunci sa incerc medicamentul ce intotdeauna a functionat. Medicamentul japonez, medicamentul negru. Imi pun izmenele, caut camera foto si ma asigur ca am bricheta. Cobor din camera si ma indrept inspre ceea ce ii spunem noi: Ultima Camera. Pentru ca e ultima, cred. A devenit un fel de magazie, unde se tin toate, se calca, sau se priveste la televizor. In functie de dispozitie si timpul liber. Pana una-alta, aici imi tine eu echipamentul.
Nadragi, cizme, geaca, cagula, casca, manusi. Ordinea este si o sa fie intodeauna aceeasi. Deschid garajul, arunc camera in topcase si fixez gps-ul. Pornesc preacredinciosul utilaj si arunc o privire indicatorului de benzina. Hmm, prea departe nu pot merge.

Pornesc. Ma pierd in traficul micului oras, trafic ce devine tot mai agitat odata cu trecerea anilor. Mi-am setat ca si prima destinatie: Copacul Linistii. Copac la al carui umbre obisnuiam sa fug, dupa ce aspiram si mopam…mopuiam? mopuizam? mopaream?… dadeam cu mopul in pub, in fiecare zi. Ma refugiam acolo pentru cinci minute si fumam o tigara, in liniste. Drumul de maxim doi kilometri si tigara fumata acolo, ma curata de ganduri si ma pregatea de ziua de lucru. Activitatea aceasta nu a mai fost posibila de la un punct, dar astazi, fiind liber, fumez o tigara acolo, in liniste.
Parasesc localitatea, iar preacredinciosul armasar ma intreaba curios. Cum vrei sa te duc baicar singuratic? Ca vantul? Sau ca gandul? Mai repede ca gandul du-ma armasare, ii soptesc in timp ce rotesc mansonul. Mai repede ca orice gand, depaseste-le pe toate, m-au marcat si vor sa imi traga un gang-bang mental, alearga tu Dovica, sa le lasam in urma.

Alearga Dovica al meu, insa la prima curba cu nisip/noroi ma vad fortat sa trag de haturi. Mai bine gang-bang mental decat in coma la spital…

Ajung la destinatie, pun mobra in cric intr-un fucking maxinamol si imi aprind o tigara. Privesc dezgustat privelistea si imi dau seama ca ditai gramada aia de rahat aburind, ar fi ca o manusa pe facebook la mine, de cover photo. Fac doua poze si parasesc mocirla.

Ma mir, la ce Cristos se abureste viziera asta, in halul asta? Oare s-a miscat pinlock-ul sau e al dracului de frig? Imi propun sa verific temperatura cu ocazia urmatoarei opriri. Care nu s-a lasat asteptat prea mult. Am gasit un fel de parcare, de data asta asfaltata, nu ma mai umplu eu si Dovica, de maxi mazga. Aprind inca o tigara, ca sa vezi, ultima si mai fac vreo doua poze. Soarele o scos capul din nori si parca nu mai musca la fel de aprig frigul. Imi amintesc, verific temperatura, 4 grade, ce se simt ca 2 grade. Ah da, iar cand mai esti pe mobra, se simte si mai rece, de asta se aburea viziera in mare stil…

Gata sesiunea foto, gata tigara, gata plimbarea, ma pornesc spre casa.

Cu aceleasi ganduri prea putin albe. Intr-adevar, la viteze mai mari, capul se spala, insa se murdareste la loc pe cand incetinesc. Atunci cand drumul nu mai necesita atentie sporita. Nu doar mobra era medicamentul suprem… Gasca, grupul meu, iesirile cu scuteristii erau medicamentul suprem. Glumele si mistorurile “rautacioase”… Cola de la Belvedere, siriul parcurs cu 50 la ora. Pauzele de tigara ce transformau orice copac intr-un copac al linistii, orice piatra si orice indicator, chiar si un cacat aburind pe marginea drumului devenea al linistii.

The Lonely Rider, over and out…