Trânta de după miezul nopţii

Ce frumos sună, aproape romantic. Însă nu a fost nici măcar frumos. Ăsta este un nou post din ciclul “Aşa nu!”

Se făcea că eram la muncă, în vremurile bune, când aveam treabă şi când nu aveam atât de mult timp liber. Într-o sâmbătă frumoasă, aveam nuntă la muncă. Eu fiind ditamai Controllerul, trebuia să stau pe acolo să supervizez pe unu’-altu’… cică. Şi se face că dă o ploaie sau deja ploua, nici măcar nu mai ştiu. Ştiu că am plecat după ora 00:00 din Predeal. Mai ştiu că, vară fiind, mi-a fost lene să mai iau şi pantalonii de la costum peste blugi. Şi am plecat spre casă liniştit.

Era beznă, aveam un far puţin mai puternic ca o lumânare, iar din cauza ploii, prin vizorul meu de-abia mai puteam vedea ceva. Se creează un efect tâmpit dacă ai vizorul plin de picături de apă, iar dacă în faţa ta apare o lumină puternică, respectiv un far de maşină, nu mai vezi nimic în faţă. Dar asta nu are legătură cu păţania mea din acea seară…

Plec din Predeal şi, după ce îndur ploaia multă dar călduroasă, ajung în Braşov. Străzile sunt ude, totul e ud în jur. Mă apropii tot mai mult de casă. Obosit fiind, devin tot mai neatent. Mai am două curbe, sunt în penultima, urâtă curbă. Cum s-au găsit oficialităţile astea să facă trecere de pietoni exact prin mijlocul curbei ăsteia de 90 de grade. Mă înclin puţin cam prea mult, însă luasem curba aia de zeci de ori, cu viteză mult mai mare. Accelerez un pic şi pur şi simplu mă trezesc în cap 20 de metri mai încolo. Genunchiul drept mă doare, cotul mă doare. Sunt ameţit, am luat curba asta punând capul în curbă.

Mă verific, nu am nimic grav, cu toate că ştiu că am dat cu freza de asfalt. Trec la verificarea agregatului. Oglinda, singura lui oglindă, nu mai stătea la locul ei. Încerc să o îndrept, însă se rupe. Aripa faţă a mai suferit un şoc, dar încă rezistă.

Nu sunt foarte sigur de ce am picat, însă cel mai probabil picajul s-a materializat fiindcă am fost înclinat pe trecere. Dacă aveam roata spate pe una dintre benzile albe, alea alunecoase ale trecerii şi am accelerat, se explică foarte uşor de ce am picat. Ceea ce mă miră din nou e că nu m-a durut nimic. Cu toate că mă vărsasem ca o focă în mijlocul şoselei. Oricum, dacă nu aveam geaca mea moto pe mine, cred că sufeream mai mult. Un cot dat cu sete în asfalt creează ceva durere. Nu mai zic de importanţa căştii. Am verificat a doua zi casca şi era zgâriată în zona tâmplei. Presupun că în lipsa ei, puteam fi mai puţin viu.

Astea fiind relatate, doresc tuturor scuteriştilor şi motocicliştilor cel mai uscat asfalt.

This entry was posted in Asa nu!. Bookmark the permalink.

One Response to Trânta de după miezul nopţii

  1. Pasagera says:

    Midnight Faller! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *