După cum relatam într-un post anterior, pe ogorul actual s-au întâmplat ceva schimbări de şefi. Dacă până acum nu ştiam dacă o să mai sap pe ogorul ăsta sau nu, acum ştiu sigur că o să sap. Însă se pare că o să sap ceva mai mult decât până acum.

Actualii şefi de plivit (acum am doi) au realizat importanţa prezenţei mele pe acest minunat ogor. De fapt, şi-au dat seama că sunt cel mai vechi dintre angajaţi şi că le ştiu pe toate. În plus de asta, am făcut aproape de toate p-acilea, aşa că deţin ceva cunoştinţe. Nu mai spun că funcţia mea cuprinde o grămadă de activităţi de o destul de mare importanţă.

Dar să revenim, tocmai mi-a fost propusă, subtil, o schimbare de program. Ar trebui să fiu prezent aici în fiecare zi. Nu ca până acum, o zi da, două nu. Noul orar ar însemna mai puţini bani băgaţi în întreţinerea scuterului şi un plus în buzunar. Ar mai însemna înnoptări acasă în fiecare zi, deci pe gustul Pasagerei, care nu ar mai fi singurică bing, bang.

Pe de altă parte, acest program ar ucide eul meu plimbăreţ. Aş ajunge acasă şi nu aş mai ieşi la o tură sau o întâlnire cu ai mei prieteni motorizaţi. Acest program m-ar împiedica să bântui prin ţărişoara asta mică, frumoasă, dar plină de jeguri, umane sau nu. Că veni vorba de jeg uman, o să întocmesc un CV pentru colegul ăla al meu, ăla care dă cu sifonul. La un moment dat. Vreau să văd până unde mă duce imaginaţia asta bolnavă.

Nu am dat un răspuns, am mormăit că îmi place programul actual şi că nu l-aş schimba. Însă ştiu că dacă am prea mult timp liber, nu o să reuşesc să astup găurile făcute în timp. Om trăi şi om vedea.

Până la noi posturi, mă închin la Cel de sus să îmi pună o vorbă bună la ficiorii de la RDS. Să pot folosi şi eu această tehnologie minunată numită internet.

Săpătoru’ out!

Categories: Uncategorized

2 Comments

anothergxg · March 4, 2010 at 3:52 am

ai verificat mufa, mah?

matrix · March 4, 2010 at 8:17 pm

Stiu ca nu te consoleaza, dar si la mine se intampla exact la fel: sef noi, idei noi, mai mult de lucru, mai putini bani… no, si vine si iarna inapoi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.