Da, se anunţă vremuri fără mobră, vremuri în care mă voi face naveta fără mobră. Pentru că ea, mobra, necesită câteva mici intervenţii de ordin mecanic şi optic, adică de refacere a carenelor şi de vopsire a lor. Sper eu. Teoretic, în ziua fatidică de marţi, o să merg cu ea la Paskal şi o voi abandona acolo. Trebuie văzut mai întâi dacă o să o vopsesc sau nu. Dacă o să îmi permit să o vopsesc. Rămâne de văzut…

Să povestim un pic şi de ziua de ieri… Pentru că era foarte frumos afară şi asfaltul mă îmbia la drum, după ce am părăsit locul de muncă şi după ce am ajuns acasă, am purces împrună cu Pasagera spre Întorsura, pe la rudele mele. Ca de obicei, nu am anunţat şi le-am făcut surpriză, asta până într-o zi când nu ne vor primi.

Cum era de aşteptat, am fost întâmpinaţi cu căldură, iar apoi serviţi cu bucate deliciose. Bineînţeles că nu am putut pleca fără niscaiva plocoane, cu toate că nu aveam loc în portbagaj. Degeaba, nu a fost chip să refuzăm… După ce am înghesuit cele primite în portbagaj, ne-am îndreptat spre casă. Pe drum au băgat spaima în mine doi dubari cu numere de… Bucureşti, desigur. Ori mi-am ieşit din mână, ori mergeau ăia mai bine ca mine pe curbe. Cu toate că am tras de gaz ca un animal, bolovanii erau in my tail. Asta până mi-am băgat picioarele şi am semnalizat dreapta, făcându-le semne de: treci, bă, las-o dracului dă treabă.

Am ajuns acasă fără evenimente şi ţin să precizez că ouăle nu s-au spart. Mno, după ce am parcat şi husat ză bist, am mai făcut un grătar care o ieşit delicios şi, după ce am consumat eu – INCREDIBIL – două beri, am picat ca o focă în cel mai adânc somn posibil.

Acum privesc la soarele de pe cer, la asfaltul uscat şi mă gândesc la direcţia în care să plec.

Asfalt uscat!

Categories: Uncategorized

1 Comment

Robbie · March 21, 2010 at 2:01 pm

In locul tau as spune: destination anywhere :>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.