Regrete

S-a terminat vacanţa, proaspăta pensionară se gândeşte să mai alunge plictiseala acumulată în lunga vacanţă de vară şi se gândeşte să facă acest lucru vizitându-şi foştii elevi, clasa a cărei dirigintă a fost. Îşi pregăteşte de cu seară hainele cele bune, expunându-le pe marginea patului. Astfel ca dimineaţă să nu piardă timp preţios căutându-le prin dulap. Adoarme gândindu-se la surpriza pe care o va face prezenţa sa în rândurile elevilor care acum sunt în clasa a XI-a. Chiar şi visează cum copiii, surprinşi de vizita ei, vor alerga într-un suflet să cumpere flori, pe care pe urmă i le vor înmâna, mulţumindu-i pentru grija pe care le-a purtat-o timp de doi anişori de liceu.

Se trezeşte cu mult înaintea alarmei, nerăbdarea nu a lăsat-o să pună geană pe geană. Se ridică din patul scorojit de timp şi îşi caută ochelarii. Timpul a trecut peste ea, iar ochii nu îi mai erau atât de credincioşi ca la început. Se îmbracă în grabă şi apoi aproape aleargă până în staţie. Chiar dacă a ajuns prea devreme, nu contează, nu se grăbeşte, e doar nerăbdătoare. Încep să apară în staţie foşti colegi de-ai ei, care o salută cu respect. Discută despre copiii ăştia care cu fiecare an devin tot mai neobrăzaţi, tot mai răi şi mai dezinteresaţi. Oare de ce? Se întreabă dacă se năruie totul în urma ei, parcă şi foştii ei colegi sunt mai dezinteresaţi, poate e doar o părere.

Urcă în autobuzul care a purtat-o de mii de ori pe acel traseu. Da, e acelaşi autobuz, doar şoferul e altul. Odată cu şoferul, s-a schimbat şi atmosfera din autobuz. Acum poţi călători ascultând ultimul album al acelor ţigani care cântă pe la nunţi, da, chiar se dărâmă totul, chiar dispar valorile, ea chiar nu are ce face.

Ajunge la liceul unde a pregătit an de an o grămadă de elevi. Nici nu ştie numărul exact al tuturor celor ce i-au trecut prin faţă. Mai e doar un pas, da, l-a făcut, a intrat în liceu şi apoi în clasa unde a fost dirigintă doi ani, dirigenţia fiindu-i întreruptă de ieşirea la pensie. Intră în clasă şi, înainte să salute, regretă că a acceptat pensia. De ce să stea toată ziua acasă când ar putea să predea copiilor ăstora? Ar face ceea ce îi place. E smulsă din gânduri de salutul copiilor, cât de mult i-a lipsit acel salut… Începe să discute cu ei, de când îşi dorea acest lucru… Pune o întrebare, însă înainte de a auzi răspunsul, aude din spate o voce. Vocea avea un timbru atât de rău, atât de răzbunător.
– Bună ziua, stimată doamnă, cred că aţi greşit clădirea… morga e în partea cealaltă, aici e liceul. Aici vin numai persoane vii.

Nu a mai zis nimic, m-a privit, iar ochii ei spuneau totul. Eşti un animal nesimţit! Nu meritam aşa ceva! De ce?
Regret acum fapta, ştiu şi de ce am făcut-o. Dar ştiu şi că, oricât de multe greutăţi mi-a făcut domnia ei, nu merita să îi zic aşa ceva.

Stimată doamnă Zapciroiu Florica, regret că v-am lăsat impresia că aş fi fost un parvenit. Nu eram, eram doar un copil care cunoştea libertatea şi profita de ea. Regret că am fost un elev dificil şi că v-am creat atât de multe neplăceri. Vă doresc o bătrâneţe uşoară şi liniştită, o meritaţi.

“Eroismele” de ieri, regretele de azi… Nesimţitul out!

P.S. Să îmi preumblu eu bâta de lemn masiv de fag printre măselele şoferului de azi dimineaţă. Bă fumătorule! Să te duci drept la mama dracului, cum a mă-tii să fumezi pe geamul autobuzului la -15 grade? Dacă tu ai şubă de aia făcută din lâna mamei tale, crezi că toţi avem? Face-ţi-aş clismă cu hidrantu’.

This entry was posted in Evadati din grajd. Bookmark the permalink.

3 Responses to Regrete

  1. Pasagera says:

    Data viitoare când o să mi se pună întrebarea “Dar tu de ce nu te faci profesoară?” o să povestesc întâmplarea asta…

  2. slbz says:

    un pic emo povestioara dar merge

  3. Robbie says:

    “Dacă tu ai şubă de aia făcută din lâna mamei tale , crezi că toţi avem?”

    Aşa, fii rău! :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *