Pietoanta şi scuteristu'

Acesta este un post de aducere aminte a vremurilor în care mă dădeam pe Piaggio şi cădeam mereu. Din vina mea sau a altora. Trosneala povestită mai jos a devenit posibilă din cauza unei doamne care a trecut strada prin loc nepermis.

Se făcea că era o zi de decembrie. Un 5 decembrie 2008. Scuterul fusese lăsat la hotel pentru iernare. Mă hotărâsem cu câteva săptămâni înainte să nu îl mai scot fiindcă era destul de frig şi, totuşi, era sfârşit de an. În acea zi însă parcă nu aveam stare. De mult nu mai urcasem în şaua mititelului plastic. Simţeam nevoia să dau o tură. S-a întâmplat să am nevoie de niscaiva hârtie pe care nu o găseam în Predeal aşa că am hotărât să cobor la Braşov.

Echipamentul îl lăsasem acasă; în cazul în care o să fiu tentat să scot scuterul în frig, lipsa echipamentului să mă împiedice să fac asta. Nu a fost să fie. Am împrumutat o cască, mi-am luat geaca, mănuşile şi am plecat spre Braşov. La ieşire din Predeal, mi-am amintit că asigurarea mea e întocmită cu mult timp în urmă. Am descălecat să văd ce mai scrie pe ea, să vad cât de valabilă e. Ce să vezi, expirase pe data de 4 Decembrie, adică cu o zi înainte. Am oftat şi am încălecat din nou. Ştiind că nu prea am treabă cu nimeni, am ales să îmi continui drumul chiar aşa, în ilegalitate.

Până la Braşov totul a fost un vis. Atât de frumos mergea plasticul. Mă înclinam aşa frumos pe curbe, asfaltul era uscat, iar gumele erau noi. Ce mult îmi lipsise să mă bucur de cele două roţi…

Ajung în Braşov şi, la o intersecţie, după ce plec eu în “trombă”, observ cum o tanti trecea strada pe unde se trezise. Am presupus că are timp să treacă şi nu am redus, în schimb am claxonat ca să o atenţionez. Ea a observat şi a început să alerge. Apoi s-a oprit. Apoi iar a făcut paşi. Nu am înţeles până în ziua de azi ce a vrut să facă. Şi până în ziua de azi m-am tot întrebat cum de am reuşit să o iau în plin. Chiar dacă am frânat violent şi chiar dacă amândoi eram mici, nu am înţeles cum dracu’ nu am reuşit să o evit.

Cert e că m-am trezit aruncat de pe scuter, simţind o durere nemaipomenită la piciorul drept. Am sărit în picioare şi cu greu am reuşit să mă menţin drept. Tremuram din toate încheieturile şi nu înţelegeam de ce tanti îşi cerea scuze când totuşi eu am trosnit-o. Un nene care trecea pe acolo pe un moped şi-a făcut milă de mine, a oprit şi m-a ajutat să scot plasticul din şosea.

Eram în stare de şoc şi nu reuşeam să devin conştient de stare. Am întrebat-o pe tanti dacă e ok şi ea a răspuns că da. I-am spus că nu are de ce să stea să mă păzească pentru că o să îmi revin şi eu şi o să plec. Fiind nou în branşa trosnelilor, nu am ştiut că trebuia să o duc oricum la spital, să mă asigur că e totul în regulă. Deci nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu pietoanta pe urmă. Ce ştiu sigur e că m-a ajutat să îmi fac praf blugii cumpăraţi cu două zile înainte şi să şchiopătez cam două săptămâni.

Cert e că de atunci, fără genunchiere sau echipament, rar mă vezi la drumuri mai lungi. Am devenit conştient de duritatea asfaltului şi de urmările pe care le ai în urma unui contact cu acest dur asfalt.

Am şi o teorie referitoare la troscăneală. Se pare că există un termen în motociclism. Aceste se cheamă point fixation. Definiţia acestuia sună cam aşa: Dacă te uiţi la un obstacol apărut în faţa ta, ai toate şansele să îl loveşti. Deci trebuie să te uiţi pe lângă obstacol, nu la el. E posibil ca eu să mă fi uitat la tanti şi din acest motiv să nu pot să o evit.

Sper că vreun scuterist mai nou în ale celor două roţi, după ce va arunca un ochi pe acilea, o să şi rămână cu ceva “învăţături”. Echipamentul face diferenţa! Da, dacă aş fi renunţat la scuter în momentul în care am văzut asigurarea expirată, nimic din cele povestite mai sus nu ar fi avut loc.

Asfalt uscat şi fie ca povestirile astea să nu mai existe.

This entry was posted in Asa nu!. Bookmark the permalink.

One Response to Pietoanta şi scuteristu'

  1. Robbie says:

    Ştiu că e criză, dar totuşi ai uitat un “t” la “…asfaltul era usca…”.
    Bine că n-ai făcut doua tanti din ea:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.