Discutam cu un prieten despre blogăreală şi mi-a reproşat că nu postez acţiuni mai personale cu lux de amănunte. Mai jos am încercat să fac acest lucru. Trebuie să atenţionez, totuşi, că cele ce urmează sunt destul de greu de digerat.

Atenţie! Postul următor prezintă o anumită toxicitate. A nu se citi înainte sau după masă.

Era o zi liniştită, vorbeam pe messenger cu cineva, când neprevăzutul a lovit. Am ridicat buca stângă de pe scaun şi am lăsat să iasă de sub mine mireasma stătuta a sarmalelor servite cu două zile în urmă. Cred că acea cafea fierbinte servită acum 10 minute a contribuit la eliberarea ceţei lăuntrice. Ceaţă care m-a pus la pământ, fără drept de apel. Se anunţa o bătălie grea şi sângeroasă. Am alergat disperat spre baie. Ajungând acolo, mi-am dat seama că sulul de hârtie nu mai era, trebuia să mă întorc în cameră, însă era atât de departe şi trebuia să mă aşez cât mai repede. Am reluat totuşi drumul şi, cu fiecare pas, sfârşitul era tot mai aproape. Simţeam o căldură fierbinte de la burtă pe crac în jos. Şi creştea, creştea mereu. Reuşesc să apuc un alt sul de hârtie şi, cu ultimele forţe, pornesc galant spre tron. Nu mă mai grăbeam de teamă să nu mă împiedic, fapt ce ar fi dus la pierderea concentrării şi, implicit, la umplerea pantalonilor. Din păcate, nu sunt Napoleon şi am alunecat pe gresie. Partea bună a fost că nu am dat drumul năvălitorilor. Ajung într-un final şi eliberez strânsoarea pantalonilor mei albaştri cu picăţele negre. Bluza mea galbenă, fără picăţele, dar cu linii, mă încurcă, se prinsese în nasturii boxerilor. Şi e tot mai greu de oprit valul de cotropitori. Mă gândeam că sunt tripleţi. Mă înşelam, viitorul avea să îmi demonstreze că avortasem spontan când am alunecat mai devreme. După lupte seculare care au durat 2 minute, am reuşit să desfac bluza din strânsoarea nasturilor. În tot acest timp, a trebuit să strâng din bucuţe ca să nu eliberez ceea ce aveau să fie avortonii. Am reuşit să mă aşez pe tron şi, în momentul în care am răsuflat uşurat, zeci de molecule moarte au erupt din mine, aruncându-mă câţiva centimetri în sus. Vai, ce nor radioactiv am ridicat. Muştele au început să pice de pe pereţi, gândacii ieşeau din ascunzători doar pentru a-şi da obştescul sfârşit sub ochii mei, iar vreo două păsărele, care cântau frumos la geam, au picat fulgerate. Nici nu au ştiut ce le-a lovit, Dumnezeu să le odihnească în pace…
M-am ridicat tremurând din toate încheieturile, eram sfârşit, depusesem un efort supraomenesc. Am luat sulul, am rupt o bucată de hârtie şi m-am curăţat de noroi. Datorită tremuratului şi a proastei calităţi a hârtiei, am fost surprins de un deget. M-a luat pe nepregătite şi a reuşit să îmi smulgă un răcnet în momentul în care mi-a pătruns în rect, perforând hârtia aia de doi lei. Ai dreacu’ români, nici măcar o hârtie igienică nu sunteţi în stare să faceţi. Am oprit înjurătura între dinţi şi am terminat de curăţat zona proaspăt infestată. Am oftat şi am purces la spălarea mâinilor de mai multe ori. M-am întors la calculator, gândindu-mă la cât de greu e să descrii probleme atât de personale cu lux de amănunte.

Categories: Uncategorized

5 Comments

Pasagera · February 8, 2010 at 10:33 am

Mai personal decât atât nici că se poate! A, şi nici mai shit decât atât! 😛
Cât despre dificultatea de a descrie probleme personale cu lux de amănunte… se pare că ai depăşit-o cu succes. 🙂

matrix · February 8, 2010 at 10:44 am

Se poate intampla oricui, dar nu oricine poate relata asa cu “lux de amanunte”!

Pasagera · February 8, 2010 at 10:53 am

Exact, şi să nu uităm de caracterul plastic al descrierii!

slbz · February 8, 2010 at 3:53 pm

de vis, mirific

anothergxg · February 8, 2010 at 8:25 pm

era cazu’ sa bagi un astfel de post. doar se cheama every day shit si n-ai povestit niciodata despre subiect.

astept cu interes noi articole pe aceasta tema.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.