Despre ziua de ieri vorbesc. Am crezut că o să îmi pun scuterul la punct, însă m-am cam înşelat. Ştiam că o să scap cu puţină cheltuială, dar divinitatea a vrut să îmi demonstreze că nu e aşa. Să intrăm mai adânc în detalii.

Alaltăieri mi-a desfăcut Andrei variatorul şi am văzut că îmi trebuie doar ghidaje şi role, piese care costau 170 de lei. Oala variatorului era super în regulă, deci nu mai trebuia să achiziţionez tot ansamblul. Din păcate, alaltăieri, când am desfăcut variatorul, nu am putut să mai cumpăr piesele. Era seară şi magazinul era închis. Neavând ce face, am pus rolele în oală şi nu am mai pus ghidajele, oricum erau praf. Am plecat aşa pe scuter şi rău am făcut.

Ieri am fost să cumpăr role şi ghidaje. Le-am luat şi când a desfăcut Andrei variatorul am observat oala spartă. Asta se întâmplă dacă te dai fără ghidaje. O oală made in China costă 390 de lei. M-am scos. Nu mai scriu peripeţiile cu sudatul în aluminiu sau de frezatorul chel şi puţin surd cred. Căruia îi zici ceva, răspunde că a înţeles şi când vezi rezultatul final, îţi pui mâinile în cap. Nu o să înţeleg de ce nu zice un român că nu poate face un lucru şi preferă să îl facă prost. Zi în pana mea că nu poţi să îl faci. Sau chiar mori de foame fără 20 de lei?

În sfârşit, trebuie să comand variator nou, 600 de lei, trebuie să îmi fac asigurare, 250 lei. Cândva, la un moment dat, îndepărtat cred, trebuie să îi schimb cilindrul, pistonul şi alte nebunii de pe acolo. Şi după ce trăiesc toate nebuniile astea, ajung acasă unde dau de un greţos ce comentează nu ştiu ce. Oare când o să îmi pierd răbdarea cu el, se va supăra dacă îi mut gura la ceafă? Mor de nervi, sunt prea prost pentru secolul ăsta… Dacă ştie vreunu’ unde pot face şi eu meditaţii de nesimţire, vă rog să îmi spuneţi. Adică… idei am, dar nu am nesimţirea necesară pentru a le pune în aplicare.

Frunzuliţă, minte crudă
Dar de ce te roade-o ciudă?
Că trăiesc în libertate?
Sau că n-am pene pe spate?

Infractoru’ out!

P.S. M-am supranumit infractor pentru că m-am dat ieri fără asigurare, da’ să nu mai ziceţi cuiva. Pace!

Categories: Uncategorized

1 Comment

Pasagera · February 18, 2010 at 11:52 am

Mă înscriu şi eu la meditaţiile astea!!! Poate data viitoare reuşesc performanţa de a NU mă mai abţine şi scot tot… Iar atunci chiar va fi nevoie de un infractor prin preajmă. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.