Aşa cum ziceam într-un post acum ceva vreme, fac o nouă categorie: “Aşa nu”. Ea o să cuprindă evenimentele mai puţin plăcute ale activităţii motorizate pe două rotiţe. Adică poveşti ale împrăştierii mele de pe scutăr. Am avut ceva activităţi din astea, care m-au întors cu faţa la cer, nefigurat vorbind. Din vina mea sau nu, am căzut şi, chiar de m-am lovit sau nu, mândria mi-a fost atinsă. Însă o să scriu aici cum şi de ce s-a întâmplat, poate vor mai citi şi alţi scuterişti şi vor şti de ce să se ferească şi ce să nu facă.

Aşa că să înceapă istorisirea.
Aveam primul scuter, un scuter urât, dar nervos. Şi eram în Predeal, prin vara anului 2008. Am plecat cu al meu scuter să achiziţionez ceva de baut parcă, o cola şi niscaiva napolitane sau biscuiţi. M-am întors la hotel, mi-am dat mănuşile jos şi am mai pierdut un pic de timp. Pe urmă, m-am gândit să mă mai plimb un pic pe străduţele Predealului. Am luat iar plasticul între craci şi dă-i gaz. În plimbare, m-am mai întâlnit cu doi scuterişi, dintre care unul îmi era chiar coleg. Am hotărât să ne continuăm plimbarea împreună.

La un moment dat, trebuia să ne întoarcem ca să nu ajungem în DN 1. Eu nu aveam pe vremea aia numere sau carnet, mă dadeam cam ilegal. Şi când voiam eu sa întorc, am observat o conservă care s-ar fi intersectat cu drumul meu. Aşa că am tras de gaz mai tare ca să nu încurc conserva. Ei bine, dragii scuteristului începător, să nu trageţi niciodată de gaz când întoarceţi scutărul. Pentru că se întâmplă lucruri nedorite. Cum ar fi:
– Bordura se apropie cu viteză din ce în ce mai mare, te panichezi şi tragi frâna faţă, dar uiţi să decelerezi.
– Bordura se apropie mai încet, dar se apropie. Ai realizat deja că o să cazi, acum doar te gândeşti la cât de tare o să doare impactul şi ce bucăţi din carenă vei pierde.
– Ai căzut, eşti jos, te ridici de urgenţă, simţi că eşti lovit, dar auzi şi râsetele gherţoilor bucureşteni, care râd cu pofta văzându-te împrăştiat. Şi sari în picioare, ai putea să le dai câte o cască în cap la bucureşteni, să îi înveţi că nu e frumos să râdă de ghinionul şi de lipsa de cunoştinţe ale unora. Însă vrei, în acelaşi timp, să pleci cât mai repede, să nu te mai vadă nimeni, să nu mai vezi pe nimeni… Nici nu te mai scuturi de praf, sari pe scuter, pleci departe de râsul acela, de bordura care te-a răpus, de piatra care ţi-a julit mâna (acum ai început să simţi). Te opreşti după un kilometru, descaleci, ridici plasticul pe cric şi faci inventarul stricăciunilor: far spart, carenă spartă, aripă plesnită. Pe urma faci inventarul stricăciunilor propriei persoane: palma julită, piciorul lovit, mândria tăvălită.Crezi că nu vei mai încăleca pe plasticul acela niciodată, că asta a fost prima şi ultima dată când guşti asfaltul.

Acum, privind în urmă, realizez că e bine că nu m-am lovit mai rău. Plasticul se lipeşte. Mândria se repară încetişor. Juliturile se vindecă în timp. Am realizat că trebuie să fii stăpân pe tine şi că trebuie să nu îţi pierzi concentrarea. În modul acesta vei putea să eviţi astfel de incidente. Totuşi, se pare că am avut nevoie de 6 bubuieli cu primul scuter şi de o ieşire în decor cu al doilea ca să fiu mai atent şi mai calculat.
Sper să reuşesc să îmi păstrez calmul şi de acum înainte şi sper să nu mai am parte de contact cu asfaltul.
Va urma…

P.S. Sunt o focă. Trebuia să fiu la muncă astăzi, însă se pare că nu prea mai sunt atent la ce se întâmplă în jurul meu, îmi pierd concentrarea sau interesul şi am cam uitat sau nu am înţeles că astăzi muncesc. Mno, scuze, colejii 😀

Categories: Asa nu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.