Bună ziua şi bine v-am găsit, dragii mei! Cineva spera că am rămas fără idei?
(ca să îi citez pe cei de la Paraziţii.)
De la ultimul post, am schimbat cartierul şi din acest motiv nu prea am avut timp şi posibilitate pentru a adăuga aici una alta. Se face că duminică m-am spetit cu căratul catrafuselor dintr-un punct în altul. Am cărat cu scuterică fără frică vreo câteva transporturi bune. După-amiază am avut doi scuterişti prezenţi pe front. Ei s-au oferit voluntari la rugăminţile mele. Le mulţumesc pe această cale Falnicului călăreţ al preafrumosului Scuter Roşu şi lui Copchilu’ nostru drag şi scump. Mulţumesc şi celorlalţi scuterişti care şi-au oferit suportul. V-aş fi chemat, dar nu mai încăpeam în lifturi, pe scări, pe stradă :)).

După eforturi supromeneşti şi suprascutereşti, iată-ne pe mine şi pe Pasagera mea în casă nouă şi frumoasă. Am ratat să pozez îngrămădeala de bagaje din cameră, însă pot spune că nu prea ne mai puteam mişca pe acolo.

Ca de obicei, când te muţi, nu ai net. Ori nu e tras cablul, ori a fost tras şi s-a întâmplat ceva de nu mai merge. Cert e că eu nu am net în momentul ăsta. Aşa că din părţi postări, messengeruri sau ultimele hituri scoase pe sistem turbo de admiraţii mei interpreţi puţin coloraţi sau mai mult coloraţi. Nu e nimic, aşteptăm cuminţi să vie ficiorii de la Erdeeş să verifice cablurile, mufele şi, de ce nu, agregatul.

Mno, acu’ sap cu drag şi spor, hotărât să depăşesc aşteptările noilor mei şefi. Dacă nu reuşesc, nu e nimic. Sunt român, deci ştiu cum să ling un cur de administrator atât cât să îmi fie bine. Dacă nu mi-am ieşit dracului din mână, pardon, limbă între timp.

Mno, închei acest post la repezeală, dar trebuie să alerg fuguţa la oglindă să fac nişte exerciţii de întindere a organului gustativ.
Viitorul lingău out!

Categories: Uncategorized

3 Comments

slbz · March 2, 2010 at 11:39 pm

de vis

matrix · March 4, 2010 at 8:18 pm

felicitari, man, de mutare! sa fie intru-un ceas bun.

matrix · March 4, 2010 at 8:23 pm

offtopic 😉 la linkul lui dujmanu’ aka Anothergxg in loc de nume apare un “no picture” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.