Era odată o manea care avea versurile astea, parcă aşa îmi amintesc. Da, în vremuri demult uitate, în vremuri de restrişte, acum multe mii de milioane de ani, am fost şi eu manelist. Recunosc în timp ce nu îmi pot ridica privirea din pământ. Numai un manelist care a întors armele poate să înţeleagă ruşinea prin care trec când recunosc gradul de decădere socială prin care am trecut.

Însă să încercăm să trecem peste ceea ce am fost şi sa ajungem la ceea ce sunt astăzi. Astăzi sunt un scuterist plimbăcios, un pic mai roacher aşa, care momentan nu are… scuter. Trăiesc o dilemă, dacă nu mai am scuter, mai sunt scuterist? Sper să nu fac vreo criză de identitate cu ocazia asta. Totuşi…

Uite cum ajungem la adevăratul motiv pentru care am postat astăzi, în această minunată zi. Astăzi am dus scuterică la prietenul său Paskal, pentru că scuterică acuza nişte dureri abdominale şi mi se părea că avea şi ceva reumatism, nu prea se mai întindea la drum ca altă dată. Nu mai zic de zgomotul pe care îl scoate când se urneşte din loc. Parcă urlă din fiecare piesă, din fiecare bucăţică japoneză.

Acum şade frumos în curte la Paskal şi aşteaptă operaţia. Eu pot doar să îi urez operaţie uşoară şi să mă gândesc cu groază la ziua de mâine când trebuie să merg la muncă cu dulapul ăla infect. Iar aştept o sută de ani până se îndură Măria Sa şoferul să ajungă odată în staţie. Nici nu vreau să mă gândesc la ziua de poimâine, când va fi necesar să cobor cu acelaşi dulap infect.

Acesta va fi ultimul sau penultimul post aici. Ne mutăm cel mai târziu pe 1 aprilie.

Asfalt uscat!

Categories: Uncategorized

1 Comment

SlipKnoT · March 31, 2010 at 9:26 pm

apai nu te lauda ca asculti roace, ca ce asculti tu mai degraba e muzica pop-lara :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.