Ieri, după ce Pasagera mea a plecat spre locul ei de baştină pentru a sărbători Paştele ca la carte, în sânul familiei, şi după ce m-am messengeruit un pic, am plecat cu echipa de suport (Gxg şi al lui scutăr roşu) spre fratele Paskal, în vederea recuperării monstrului cel negru. Fratele Paskal s-a întrecut pe sine şi a reînviat monstrul în timp record. Mulţămesc, domnu’. După ce am dat o tură de control şi după ce am spălat noroiul Prejmerului de pe scuterică, am plecat spre Braşov. Am uitat să spun că membrii echipei de suport suferă de o criză de identitate şi nu ştiu ce plan diabolic urmăresc. Au ales să NU depăşească viteza de 50 de km în localitate şi 70 de km în afara ei. M-am plictisit când am fost transportat spre Prejmer, m-am plictisit şi mai rău când mă întorceam spre Braşov, mergând în urma scuterului roşu cu viteza melcului turbat. Totul a atins limita când de-abia am depăşit un scuter de 50 cmc. Nu am mai rezistat şi am urmat calea pierzaniei, accelerând nervos.

Ajungând în Braşov, m-am despărţit de Focă, ea mergând spre muncă. Bineînţeles că, neavând ce face, m-am echipat şi am plecat spre Întorsură, destinaţia finală fiind barajul de la Siriu. Am vrut să merg şi eu aşa la economie şi nu am depăşit viteza de 80 de km până prin Teliu. Când, de nicăieri, ratând o depăşire, aproape m-a scos de pe carosabil un Daciot cu numere de Covasna. Păi, bă manelar coclit care eşti: Dacă are forma de scuter înseamnă că îl bagi în buzunar. Mi s-a zbârlit părul de nervi, am accelerat nebuneşte şi mă mir că nu i-am rupt oglinda preadobitocului.

A urmat o cursă nebunească cu depăşiri idioate şi viteze ilegale, desigur. Am ajuns la rudele mele şi, după ce i-am deranjat din curăţenia de primăvară, am luat calea întoarsă. Mi-am dat seama că era prea târziu ca să merg până la baraj. Am ajuns în Braşov fără alte incidente notabile, de fapt unul singur, nu neplăcut. Am trecut pe lângă un văr de-al meu. După ce ne-am flashuit, eu m-am întors. El a oprit, am bârfit olecuţică, apoi fiecare s-a îndreptat spre casa lui.

Ajungând acasă, mi-am dat seama ca trebuie să mai fac nişte kilometri, că era urât să stau acasă. Aşa că am decolat spre Poiană. Bineînţeles că am forţat iar depăşiri şi am mers tare şi foarte tare. După tura de Poiană, am revenit acasă.

Fiindcă nu am postit, aşa cum scrie la Sfânta Carte, m-am gândit că ar fi cazul. Aşa că am curăţat în grabă vreo câţiva cartofi şi am aruncat vreo patru bucăţi de muşchi de porc pe grătar :P. Jumătate de oră mai târziu, abia mă mai mişcam prin casă. Eu ştiu să mănânc numai în cantităţi industriale.

După ce am mâncat, am fost sunat de mama mea, care e plecată de pe aceste minunate de căcat hotare. Şi după ce ne-am urat fericire şi alte alea, m-a anunţat că din puţinul ei a trimis ceva, foarte puţin spre mine. O plăsuţă cu nu ştiu ce bunătăţi. Să se noteze că a zis aşa: Foarte puţin. Însă a specificat că nu voi putea transporta foarte puţinul ăla cu scutărul negru. Mno, eu încarc în scutărul ăla cam juma’ dă coş de supermarket. Îmi dau eu seama ce foarte puţin juma’ de rabă o trimis încoa. Pfoai, yo unde le mai depozitez? Mno, sărumana frumos şi am rugăciunea a nu se mai repeta acţiuni de gen. Mamele astea… cum ştiu ele să aibă grijă de noi, chiar dacă sunt la mii de kilometri distanţă, chiar dacă ştiu că te descurci, tot vor să te ajute aşa cum stiu şi cred ele.

Acum sunt pe frontul muncii şi aştept să vină cele câteva puţine persoane care au ales să îşi petreacă Paştele în frumoasa distrusa staţiune turistică Predeal. Când o să mă plictisesc de aşteptat, o să mă distrez cu cadoul primit de la Pasagera mea.

Asfalt uscat, Paşte fericit şi o sâmbătă frumoasă tuturor!

P.S. Dacă vreţi vreodată să faceţi un stick bootabil, urmaţi paşii de aici. Testat, merge!

Categories: Uncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.