Rahat in versuri

Italiano vero

Vine foca de la muncă
Gându-i afundat la şuncă
Bagă el o depăşire
Şi încurcă cu neştire
Un bătrân ce-i la volan
Ce să vezi? E italian!

Ia să vezi scandal acum
Când ai deranjat pe drum
Un mort viu de la cizmuţă
Zici că-i la el în căsuţă…
Se agită, face semne
De-l lovesc, o dată geme…

Că mi-am tras mănuşă tare
Şi de dau nici că mă doare
Îi arunc în depăşire
O fioroasă privire
Trec de el şi-l fac atent
Îi bat obrazul la dement

Moşule, nebun eşti tare
Nu mai fă figura mare
Că de dai de un flăcău
Ce-i crescut mai nătărău
Tare mi-e că te loveşte
Dacă îl provoci orbeşte

Asta aş fi vrut să-i spun
La moşneagul cel nebun
Ce credea că la români
Italienii îs stăpâni
Ce credea că mă-nspăimântă
Cu pleata lui căruntă

Hai s-avem asfalt uscat
Şi bănuţi puşi la ciorap
Să băgam o tură, două
Când e soare şi nu plouă
Frunză verde de maidan
Şi-un căcat italian!

Evadati din grajd

A condus ca prostu’

Contrar opiniei multora dintre cititorii acestui titlu, când spun “ca prostu'”, nu fac referire la stilul animalic şi total inconştient de condus al concetăţenilor mei. Fac referire la condusul total fără motiv sau sens. Aşa că, de ce să stai la volan multe ore, până parcurgi distanţa de 300 de kilometri, dus? Simplu: ca să parcurgi încă 300 de kilometri întors, însă mult mai liniştit. Fiica ta de 12 ani a primit o cameră cu privelişte! Ce dracu’ o face cu ea la vârsta aia, nu ştiu. Ştiu că nu ţine de foame…

Recepţioneru’ plozilor out!

Uncategorized

Nimic nou sub soare

Doar două poze pe care le-am găsit pe cardul de memorie al camerei foto. Restul e bine cunoscut, ploaie, criză, lipsă de fonduri.
Despre poze… mai nimic, doar am observat cum se recreează unii, ieşind în mijlocul naturii parcării pentru a scăpa de poluare şi zgomotul maşinilor.
În a doua poză se poate observa interesul stimabilului cetăţean pentru nou şi setea lui de cunoaştere. Sau a auzit că informaţia e scumpă.

Uncategorized

The chicken fear

Adică spaima puiului. Este ea! Doamna Zena de la bucătărie. Acu’ eu scriu acilea în glumă. Doamna e femeie dă treabă. Da’ mi-a căcat mintea treaba asta. Să îi dau nickname-ul Xena – the cooking princess. Îţi şi imaginezi o tanti mititică, aşa la un metru jumătate, cu un pui în mâna stângă, un cuţit în dreapta, recreând strigătul de bătălie al tizei ei. Click!
Atât!

Evadati din grajd

De cacao

Salutări ţie, ce mai pătrunzi pe aici chiar dacă nu a mai apărut nimic nou de zeci de ani.

Pentru început, trebuie să precizez că sunt foarte supărat şi că nu mai pot să dorm noaptea. A început să mi se fure scuterul. Puţin câte puţin. Deocamdată mi-au furat capacul de la variator. Bănuiesc că urmează toba, roata spate şi, de ce nu, parbrizul. Poate chiar numărul. Serios, nu ştiu ce s-a întâmplat, însă nu mai am capacul ăla. Aş tinde să cred că l-am pierdut pe drum, însă o persoană dragă mie a zis că l-a furat careva. Mno, pot doar să stau pe geam să pândesc mârşavii.

În continuare, ţin să aduc la cunoştinţa celor ce sunt interesaţi sau nu că mi-a crăpat laptopul. Da. Fără să îi dau bătăiţă. Pur şi simplu refuză să mai funcţioneze. De asta mai aveam nevoie pe criza asta.  Bine că am o Pasageră miloasă care mi-l împrumută pe al ei când am nevoie.

Continui cu o precizare: unii poliţişti sunt mai infractori şi mai miserupişti decât noi, restul. Noi, pleava. Noi, plătitorii de taxe. Noi, cei care le asigurăm lor salarii. Fac referire la echipajul din mirobolantul Logan de tip nou care, în loc să meargă spre Săcele pe sub pasarelă, aşa cum e normal şi corect, a preferat să facă un frumos românism de “căca-m-aş pe ea linie continuă” şi au luat-o pe shortcut. Bineînţeles că i-am claxonat, le-am bătut obrazul, respectiv casca, şi le-am zis că îi vede Dumnezeu… Nu s-au sinchisit.

Ups, am strănutat şi am speriat brotacul unei doamne care se plimbă de juma de oră prin recepţie.
– Taci, brotacule, că te dau la ţigan!
Da, plânge şi mamă-sa încearcă să îl liniştească, fără rezultat însă.

Mai precizez că viaţa în Romândria devine pe zi ce trece tot mai grea, dar cred ai observat deja. Asta dacă nu mă ceteşte vreun fiu de premuier sau vreun fiu de afacerist de ăla de parlament. Ăştia nu prea au cum să simtă. Slană groasă. Şi oricum foamea are picioare relativ scurte. Nu ajunge până la scaunul de Jeep.

Închei cu un “La tăţi ni-i greu” completat cu un “Moarte conducătorilor distrugători de vieţi”.
P.S. Nici asfalt uscat nu mai avem în căcatu’ ăsta de ţară, băi fraţilor…
P.P.S. Pentru că nu scriu de pe preadecedatul meu calculator, nu am nici măcar o amărâtă de poză de uploadat.
Nemulţumitu’ out!