Uncategorized

Înainte şi înapoi

Ieri, după ce m-am trezit din somnu-mi dulce, m-am hotărât să fac o tură pe undeva. Ţinând cont că trebuie să las mobra la mecanic, m-am gândit să profit de timpul în care mai e pe la mine. Aşa că, după îndelungi târguieli cu unu’ şi altu’, am plecat însoţit de Pasageră înspre Cheia. Am plănuit să cucerim Muntele Roşu.

Dar vai! Ce frumos era afară, cât de cald, ce de mobre, ce de scutere, ce de ţigani prin Gârcini… Apoi, ce curbe frumoase, ce frumos ne înclinăm, mamă, ce aderenţă avem, uau, ce depăşiri mişto. Am mers vreo 30 de kilometri spre Cheia când: şoc! Pasagera mea a acuzat o stare de greaţă şi o durere de cap. Uat dă? Mno, am oprit olecuţică şi am sperat că o să îi treacă. Nu a fost să fie, aşa că ne-am întors spre Braşov.

Se pare că: ori merg ca un animal planet, ori Pasagera a dezvoltat în această iarnă un oarecare rău de mobră. Oricum ar fi, e nasol, însă a doua situaţie e mai nasoală decât prima. Sper din tot sufletul să nu fie aşa şi să poată să încalece şi să se ţie mândră în şa.

Acestea fiind relatate, ţin să precizez că mobra, de când a auzit de mecanic, merge mai tare, nu mai urlă aşa urât si parca nu mai vibrează aşa tare. Oare îi e frică de Paskal? Da, nici nu mai consumă aşa mult ca înainte. O fi de la vreme? Oare pe frig merge mai încet şi consumă mai mult? Prea multe întrebări la care nu am chef să răspund. Nu azi, nu am chef azi. Azi nu!

Vă salut de pe frontul muncii, o săptămână frumoasă tuturor!

Uncategorized

Se anunţă vremuri grele

Da, se anunţă vremuri fără mobră, vremuri în care mă voi face naveta fără mobră. Pentru că ea, mobra, necesită câteva mici intervenţii de ordin mecanic şi optic, adică de refacere a carenelor şi de vopsire a lor. Sper eu. Teoretic, în ziua fatidică de marţi, o să merg cu ea la Paskal şi o voi abandona acolo. Trebuie văzut mai întâi dacă o să o vopsesc sau nu. Dacă o să îmi permit să o vopsesc. Rămâne de văzut…

Să povestim un pic şi de ziua de ieri… Pentru că era foarte frumos afară şi asfaltul mă îmbia la drum, după ce am părăsit locul de muncă şi după ce am ajuns acasă, am purces împrună cu Pasagera spre Întorsura, pe la rudele mele. Ca de obicei, nu am anunţat şi le-am făcut surpriză, asta până într-o zi când nu ne vor primi.

Cum era de aşteptat, am fost întâmpinaţi cu căldură, iar apoi serviţi cu bucate deliciose. Bineînţeles că nu am putut pleca fără niscaiva plocoane, cu toate că nu aveam loc în portbagaj. Degeaba, nu a fost chip să refuzăm… După ce am înghesuit cele primite în portbagaj, ne-am îndreptat spre casă. Pe drum au băgat spaima în mine doi dubari cu numere de… Bucureşti, desigur. Ori mi-am ieşit din mână, ori mergeau ăia mai bine ca mine pe curbe. Cu toate că am tras de gaz ca un animal, bolovanii erau in my tail. Asta până mi-am băgat picioarele şi am semnalizat dreapta, făcându-le semne de: treci, bă, las-o dracului dă treabă.

Am ajuns acasă fără evenimente şi ţin să precizez că ouăle nu s-au spart. Mno, după ce am parcat şi husat ză bist, am mai făcut un grătar care o ieşit delicios şi, după ce am consumat eu – INCREDIBIL – două beri, am picat ca o focă în cel mai adânc somn posibil.

Acum privesc la soarele de pe cer, la asfaltul uscat şi mă gândesc la direcţia în care să plec.

Asfalt uscat!

Uncategorized

Teste în bucătărie

Cum ziceam într-un post mai vechi, când mă plictisesc, mă apucă gătitul. Ceea ce s-a întâmplat ieri. Cum stăteam eu ca foca şi mă plictiseam acasă, după vreo două filme aşa, m-a lovit în ceafă o idee creaţă: “Ce ar fi dacă aş face pui cu susan?” În molul din gară îşi fac veacul nişte chinezi din Ungaria, mă rog, i-am auzit vorbind maghiară. Au ei acolo un stand cu potoale de astea made in Romania de chinezi unguri. Care e bune toate! Da e scumpe :D. Mă rog, ideea mea era să pregătesc un pui cu susan acoperit în miere. Aşa că am purces la… SHOPPING!!! Bon, am achiziţionat de toate alea, însă am uitat să iau un ketchup. Nu e bai, mi-am zis, am acasă. Acasă aveam însă un Tomi superhot, de ăla negru ca smoala şi picant de nu se atinge oricine de el. Iniţial m-am gândit că o combinaţie între miere şi ketchupul picant o sa fie senzaţională. Nu a prea fost.

În sfârşit, după ce am tranşat eu cu supercuţitele alea bengoase şi ascuţicioase, am plecat după Pasageră. Ca o vită care sunt, am plecat după Pasageră fără cască. Aşa că, după ce am cules Pasagera de pe plantaţie, i-am dat casca mea şi am mers fără. Da, ştiu, aşa ceva nu se face. Ştiu, însă am mers foarte încet şi am stat cu ochii în şapte. NOT.

Am ajuns cu Pasagera acasă şi, după ce s-a crucit de mulţimea de bucăţele din oală, am demarat operaţiunea “puiu’ şi susanu’ ” nu Şuşanu (regretatul manelist). După lupte milenare, am dat cu sosul creat şi am aruncat aşa în greaţă nişte susan peste sosul ăla. Mno, ne-am luat să şi halim, era interesant. Picantul cu dulcele nu fac însă casă prea bună. Receptorii de pe limba mea nu ştiau dacă e picant sau dulce şi mi-au indus în eroare creierul. În mare, a fost ok. Nu o sa mai repetăm însă figura pentru că s-au cam lipit iar alea de castron. Nu ştiu cum o să dau gata restul de pui, în cazul în care nu am daltă acasă :)).

Mno, aşa cum mi-am obişnuit cititorii, trântesc niscaiva poze din timpul şi după facere. Băleală plăcută.

P.S. Te oftici, copchile? :))

Rahat in versuri

Unde-s disponibilităţile?

A mai trecut o zi
M-ating pe buzunar
Cam gol îmi pare-a fi
Şi simt un gust amar

Că-mi vine iar factura
Şi am multe nevoi
Aş vrea să-mi arăt ura
Cu bâta să vă-ndoi

Păcat, ştiu că e jale
Că greu la toţi ne e
Criza ne dă târcoale
Şi nu înţeleg de ce

Impozita-mi-aţi gazul
Ce-l scot când mă băşesc
La cât mă beş, e cazul
La greu eu să plătesc

Vă ştiu, aţi fi în stare
Să puneţi taxă nouă
Pe ora de culcare
Sau scărpinat la ouă

Mă rog să n-aveţi pace
Să vă lovească greul
Să nu aveţi ce coace
Şi să vă moară leul

Astfel veţi înţelege
Cam cum e să trăieşti
Din ce produci în lege
Nu din ce prăduieşti

De dat în cap e simplu
Şi simplu e să furi
Când şezi pe lângă templu
Pedepse nu înduri

De-ar fi un Doamne Doamne
Şi v-ar vedea cum luaţi
Tot de la bunici şi mame
Pe veci aţi fi blestemaţi

La cât vă bateţi joc
De noi în astă ţară
De-a pururi aţi arde-n foc
Că viaţa o faceţi amară

Aş vrea să ies în stradă
Cu toţi ce simt ca mine
Să vă facem pradă
Aş vrea, dar nu ne ţine

Că astă veche naţie
Ce şade-ntre Carpaţi
A fost tare, se ştie
Acum… e plină de cârnaţi

Ce-s oameni doar când dorm
În rest sunt plante verzi
Priveşte-n jur, stimate om
De nu poţi să mă crezi

M-am săturat de toate
M-am săturat de tot
Rambo mă fac, mă frate
Şi-arunc în aer tot

Şi-acum mă-ntorc la sapă
N-aş vrea ca să îmi pierd
Locul asta de muncă
Că-n versuri vă dezmierd

Asfalt uscat mai cer
În vers de poezie
Dar fulgii nu prea pier
În shit dă Românie

P.S. Expresia asta, ” În shit dă Românie”, e al naibii de faină.
P.P.S. Asta e aşa, ca un răspuns la plânsul colegului de pe scutăru’ roşu. Cu completarea: Na mă shit în versuri :P. Pă viitor dă-mi o temă. Pace!

Uncategorized

Plimbarea de la 0 grade

Pe o vreme în care majoritatea câinilor refuză cu încăpăţânare să părăsească protecţia şi căldura casei, două foci cu mari cojones („mari cojones” e invers proporţional cu normalitatea gândurilor lor) au hotărât să se plimbe prin frumoasa urbe din centrul ţărişoarei noastre, Braşov. Şi unde te-ai putea plimba în Braşov, dacă nu până la Belvedere? Aşa că, după ce s-au îmbărbătat reciproc şi după ce şi-au spus că nu e dracu’ atât de negru şi în jur atât de alb,  aceste două foci au pornit spre Belvedere. Unde au şi ajuns câteva zeci de minute mai târziu. S-au felicitat una pe alta, una a vorbit la telefon ca de obicei, cealaltă a făcut poze, ca de obicei, iar apoi au plecat spre casă.

Au ajuns în Braşov şi s-au îndreptat spre copca focii cu scuter negru. Ajunşi acolo, au purces la cumpărături şi şi-au pregătit ceva de-ale gurii. Nu peşte. Se ştie că focile mănâncă şi frigărui de pui.

Mno, o fo fain, însă am uitat să trag în poză preparatele, că aşa era frumos. După plecarea focii şi a prietenei sale, am băgat duş si somn de voie; eram rupt.

Atât de odihnit ca în dimineaţa asta nu m-am mai trezit de mult. Am avut parte de un somn revergorant, pardon revigorant. M-am primenit, am urmărit ştirile în vederea aflării viitorului şi când zic viitorului, mă refer la starea acestei minunate vremi. Apoi m-am îmbrăcat şi am plecat spre scutăr.

În timp ce îl dehusam, vine un nene lângă mine. Admiră scuterul, cred, apoi se uită la mine şi îmi spune: „Domnule! Parchează dacă vrei de azi înainte uite în locul ăla de parcare, nu o mai lăsa aici pe trotuar, poate ţi-o zgârie vreun netrebnic.” Foarte frumos din partea domnului. Uite că mai există şi români de treabă!

Urcând spre Predeal, aşa încetişor, am descoperit că drumul era al dracului de alunecos şi că unii conservari nu au ştiut asta, deci au reuşit să îşi proptească conservele mai mici sau mai mari în parapet sau unele în altele.

Acum sap cu drag şi spor din părţi… O zi faină tuturor! Pace!