Evadati din grajd

Regrete

S-a terminat vacanţa, proaspăta pensionară se gândeşte să mai alunge plictiseala acumulată în lunga vacanţă de vară şi se gândeşte să facă acest lucru vizitându-şi foştii elevi, clasa a cărei dirigintă a fost. Îşi pregăteşte de cu seară hainele cele bune, expunându-le pe marginea patului. Astfel ca dimineaţă să nu piardă timp preţios căutându-le prin dulap. Adoarme gândindu-se la surpriza pe care o va face prezenţa sa în rândurile elevilor care acum sunt în clasa a XI-a. Chiar şi visează cum copiii, surprinşi de vizita ei, vor alerga într-un suflet să cumpere flori, pe care pe urmă i le vor înmâna, mulţumindu-i pentru grija pe care le-a purtat-o timp de doi anişori de liceu.

Se trezeşte cu mult înaintea alarmei, nerăbdarea nu a lăsat-o să pună geană pe geană. Se ridică din patul scorojit de timp şi îşi caută ochelarii. Timpul a trecut peste ea, iar ochii nu îi mai erau atât de credincioşi ca la început. Se îmbracă în grabă şi apoi aproape aleargă până în staţie. Chiar dacă a ajuns prea devreme, nu contează, nu se grăbeşte, e doar nerăbdătoare. Încep să apară în staţie foşti colegi de-ai ei, care o salută cu respect. Discută despre copiii ăştia care cu fiecare an devin tot mai neobrăzaţi, tot mai răi şi mai dezinteresaţi. Oare de ce? Se întreabă dacă se năruie totul în urma ei, parcă şi foştii ei colegi sunt mai dezinteresaţi, poate e doar o părere.

Urcă în autobuzul care a purtat-o de mii de ori pe acel traseu. Da, e acelaşi autobuz, doar şoferul e altul. Odată cu şoferul, s-a schimbat şi atmosfera din autobuz. Acum poţi călători ascultând ultimul album al acelor ţigani care cântă pe la nunţi, da, chiar se dărâmă totul, chiar dispar valorile, ea chiar nu are ce face.

Ajunge la liceul unde a pregătit an de an o grămadă de elevi. Nici nu ştie numărul exact al tuturor celor ce i-au trecut prin faţă. Mai e doar un pas, da, l-a făcut, a intrat în liceu şi apoi în clasa unde a fost dirigintă doi ani, dirigenţia fiindu-i întreruptă de ieşirea la pensie. Intră în clasă şi, înainte să salute, regretă că a acceptat pensia. De ce să stea toată ziua acasă când ar putea să predea copiilor ăstora? Ar face ceea ce îi place. E smulsă din gânduri de salutul copiilor, cât de mult i-a lipsit acel salut… Începe să discute cu ei, de când îşi dorea acest lucru… Pune o întrebare, însă înainte de a auzi răspunsul, aude din spate o voce. Vocea avea un timbru atât de rău, atât de răzbunător.
– Bună ziua, stimată doamnă, cred că aţi greşit clădirea… morga e în partea cealaltă, aici e liceul. Aici vin numai persoane vii.

Nu a mai zis nimic, m-a privit, iar ochii ei spuneau totul. Eşti un animal nesimţit! Nu meritam aşa ceva! De ce?
Regret acum fapta, ştiu şi de ce am făcut-o. Dar ştiu şi că, oricât de multe greutăţi mi-a făcut domnia ei, nu merita să îi zic aşa ceva.

Stimată doamnă Zapciroiu Florica, regret că v-am lăsat impresia că aş fi fost un parvenit. Nu eram, eram doar un copil care cunoştea libertatea şi profita de ea. Regret că am fost un elev dificil şi că v-am creat atât de multe neplăceri. Vă doresc o bătrâneţe uşoară şi liniştită, o meritaţi.

“Eroismele” de ieri, regretele de azi… Nesimţitul out!

P.S. Să îmi preumblu eu bâta de lemn masiv de fag printre măselele şoferului de azi dimineaţă. Bă fumătorule! Să te duci drept la mama dracului, cum a mă-tii să fumezi pe geamul autobuzului la -15 grade? Dacă tu ai şubă de aia făcută din lâna mamei tale, crezi că toţi avem? Face-ţi-aş clismă cu hidrantu’.

Evadati din grajd

Mama proştilor…

…e mereu gravidă.

În tinereţile mele, am avut de-a face cu multe specimene. Prieteni sau duşmani, deştepţi sau nu, am cunoscut mulţi indivizi. Astăzi mi-am amintit de un prieten şi de povestirea primei lui partide sexuale.

Aşa că… vorbeam cu amicul meu:
– Bă, zice el, eu nu mai folosesc prezervativ în viaţa mea. Mai bine fără, oricum nu sunt bune de nimic.
– De ce frate, ce s-a întâmplat?
– Păi, în pana mea de gumă ca s-a rupt, fir-ar a dracului să fie.
Eu, ficior experimentat, m-am mirat… Ăsta era virgin totuşi.
– Cum dracu’, mă? Eu nu am reuşit aşa performanţă, ce dracu’ ai folosit? Gume contrafăcute?
– Nu bă, Durex am avut.
– Pfoai, şi nu a ţinut? N-am mai auzit aşa ceva.
– Păi bă, prima oara a ţinut, da’ când am deversat a doua oară, a cedat.
Mno lol, ăla credea că şi-a tras pe cuc un borcan unde ar fi putut să se elibereze de câte ori voia. Şi ne mirăm că suntem înconjuraţi de atât de mulţi proşti. Din aşa ceva nu are cum să iasă ceva cu creier.

Faceţi-vă de cap cu cap!

Uncategorized

VIP

Sau Very Important Plătitor. Adică eu. Se pare că tranzităm ditamai criza. Nu zău! Pentru că zilele trecute îmi sună telemolecularul. Număr necunoscut ochilor mei, fix de Braşov. Bă să dea dracu’… la câte fărsuleţe am tras, mă tem că vrea vreunul, altul să mi-o tragă înapoi. Mno, răspund timid, abia şoptind:
– Da…
– Alo, bună ziua, domnul… să zicem… Shark?
– Dar desigur că da, cu ce vă pot fi de folos?
– Sunt X – uleasca de la Ardaf Asigurări!
Wtf? Parcă nu am de plătit pe la asigurări. Am de plătit, dar nu la asigurări… ce guvidu’ meu vrea asta, frate?
– Spuneţi, vă rog…
– Voiam să vă aduc la cunoştinţă că pe data de 16 luna aceasta o să vă expire asigurarea motorului.
Pfoai bă, îţi dai seama ce lipsă de clienţi duc ăştia de sună chiar şi un amărât de scuterist. Sau şi-a adus aminte că sunt băiat simpatic şi voia să mă revadă?! Oricum, am aflat că pe 6 luni am de achitat 130 lei, iar pe un an 250 de lei. Cu reducere. Nu prea am înţeles care e treaba cu reducerea vieţii.

Prin urmare, am nevoie de 600 de lei frumoşi ca să îmi iau variator, 250 de lei pentru a asigura Bestia Neagră. Şi vreo câţiva euroi ca să fac EDS marcă înregistrată. Aşa, preventiv. Nu că ar copia careva d-aci oarece. Adică ce dracu’ să copieze de pe Rahatul dă zi cu zi?

Mno, acestea fiind spuse… după o grea zi, mă rog înfrigurat la Cel de Sus să nu mă streseze vreun copchil de ăsta, că la ce stare nevrotică am, sigur doarme pe balcon în seara asta.
Somn uşor tuturor şi mă rog fierbinte la bunul nostru Iisus Hristos să fim mai buni, mai prietenoşi, mai calzi, mai iertători şi mai iubitori. Pacea Domnului fie cu voi. Vă iubesc pe toţi, fiindcă toţi suntem frumoasa creaţie a divinităţii.

Credinciosul out!
P.S. Celor ce m-au vorbit de rău le doresc să fiarbă în flăcările iadului, iar hăl urât să îi sodomizeze fără milă şi fără încetare cu extinctor de tip P6. Pentru necunoscători: Extinctorul de tip P6 este mai “potent” decât celelalte. Are o dimensiune considerabilă…
Pace!

Asa nu!

Cum nu se conduce un scuter

Acesta e al doilea post din categoria “Aşa nu”. O categorie ce ar putea fi denumită şi “Tehnici testate de împrăştiere”. Împrăştierea nu e o tehnică prin care te faci praştie… e acţiunea care apare după buf. Dar gata cu gramatica, hai să purcedem la povestire.

Cică era odată un proaspăt scuterist. Foarte speriat de cele două roţi pe care se ţinea destul de greu dacă apăreau în trafic şi alte vehicule. Scuteristul, fiind foarte simţit şi nedorind să încurce pe cineva în deplasările lui pe drumeagurile patriei, circula cât mai pe dreapta, chiar pe linia şanţului. Doar pentru a nu incomoda conservarii ăia graşi şi slinoşi din jipane.

Se face că, la un moment dat, al nostru scuterist se plictisea pe acasă pe la el şi, chiar dacă avea un mic şi urât scuter, a plecat spre Belvedere ca să se plimbe. A plecat spre Belvedere, însă nu a şi mers până acolo, s-a oprit pe drum. Atunci era singurel, nu se plimba cu alţi scuterişti ca el fiindcă nu îi întâlnise încă pe cei ce au format un an mai târziu CSBv. Fiind singur, s-a oprit lângă o bancă şi a fumat o ţigară. Apoi a întors ghidonul preaurâtului scuter spre Braşov. A plecat încetişor, însă începuse să îi placă viteza şi a tras de manşon tot mai tare. Şi ce viteză prinsese el… cel mult 60, mai mult nu mergea urâţenia.

Cum cobora el vârtos spre Braşov, observă un far în oglindă, aude un vruuuuuum şi vede stopul motorului care trecuse ca vântul pe lângă el. Se sperie şi trage dreapta destul de mult. Apoi mai vede un far în oglindă. Se gândeşte repede că mai vin vreo câţiva Valentino şi Stoner şi nu ar vrea să stea în calea cursei lor. Se orientează repede, vede un drum în dreapta şi hotărăşte să oprească acolo. Începe să frâneze şi semnalizează dreapta. Iese în acel drum, însă cu prea multă viteză. Încă frâna când a fost ridicat de o denivelare de la sol. În momentul în care se trezeşte deasupra solului, scuteristul nostru se sperie şi eliberează din strânsoare manetele de frână. Ajunge pe sol, dar, nemaifiind acţionate frânele, scuterul nu se opreşte unde voia scuteristul, ieşind din drumul acela în şanţ, unde se răstoarnă.

Scuteristul sare repede în picioare şi, cu toate că nu simte nimic, se controlează de răni. Nu are nimic şi începe să verifice plasticul cel urât. În afară de ghidon strâmb, nici scuterul nu are nimic. Se purcede la îndreptarea ghidonului prin clasice metode. Apoi încalecă pe scuter şi îşi continuă drumul spre casă. Are grijă să treacă repede pe lângă Livadă. Nu ar vrea să audă râsetele bikerilor, pardon, reisărilor care l-au văzut 10 minute mai devreme întins în şanţ.

Un an mai târziu, scuteristul nostru încă se întreabă cum mama sfântului a ajuns în şanţ şi, cu toate că era îmbrăcat doar în pantaloni scurţi şi o bluză, nu a păţit nimic…
De la acea trântă, m-am hotărât să nu mai fiu atât de prost să ies în şanţ ca să nu îi încurc pe alţii. Strada e un “bun” public. Si dacă cineva crede că 100 de cai putere au mai multe drepturi pe o stradă decât 4 căluţi, poate să se ducă drept dracului.

Atât.