Uncategorized

De pe la sapa…

Da… asa cum ma asteptam, ziua de astazi este una tzuper wonderful, cum zicea un fost coleg de munca. Show-ul a inceput de cand mi-am luat hainele de scandal pe mine, respectiv sacoul si camasa aia smechera. Bineinteles, astea vin la pachet, adica plus una bucata cravata, cu care imi vine sa atarn pe cineva (nu zic cine, ca ne conduce) de undeva. Cum spuneam, am ajuns la munca si, dupa ce mi-am luat fata de: “Welcome, motherfuckers”, a si inceput tambalaul. Fa rezervarea x, in timp ce scanezi factura y, in timp ce raspunzi la telefon si toate astea in timp ce trimiti faxul ala. Boooooon. La un moment dat, vine capul sfeclei, pardon al grupului si incepe ala sa ma ia pe mine la treispe – paispe, fara Andrei Gheorghe. Prima problema, zice el. E frig! Si daca nu porniti caldura o sun pe directoare. Bai mecla, tu crezi ca eu am placeri ciudate? Crezi ca am fetisuri cu frigul? Tu chiar crezi ca directoarea nu stie cat de frig e aici? Si ai impresia ca ea a zis sa pornesc rahatu’ ala de centrala si eu nu am chef?
Bun, am pornit centrala. Vine omul peste juma’ de ora si imi zice sa trimit pe cineva sa aeriseasca mirobolantele calorifere. Ca nu se inclazesc. No blesteme… pe cine rahat sa trimit cand instalator nu mai am de mult. Am mers eu, m-a ajutat si el si am aerisit si mama caloriferelor. Booon.
Isi da seama omul ca sala nu e aranjata cum ar fi vrut el. Hai sa mutam scaune, hai sa mutam mese… o, muta-ti-as nasu ala sub gura. Pune stimabilul un scaun undeva si eu ii zic: Stimabile, de acolo nu se vede ecranul. El, nicio reactie. Peste cinci minute imi zice: Degeaba ai pus scaunul asta aici, pentru ca nu se vede de aici la ecran. Am vazut negru in fata ochilor. M-am simtit ca in copilarie, cand al meu tata ma “dojenea” cu palma peste scafarlie. Booon, o trecut si aia. Pe urma a cerut prelungitoare. Ca sa vezi, am gasit. Trei, dintre care unul functiona. Nu e nimic, ne luam salopeta de electrician si le reparam. Le-am reparat si au mai si fost cumparate vreo cinci bucati. Problem solved. Apoi a intrat in sala restaurant, unde, clar, era frig. A sarit inca o data pe mine, ca el nu baga oamenii in frigul ala si sa rezolv situatia. Bai nene, centrala merge, mai mult nu am ce face. Intr-adevar, mai sunt cateva ventilatoare, dar nu stiu cum sa transfer caldura pe ele. Pai suna, fa ceva, rezolva problema. Am sunat un fost instalator, nu stia. Celalalt instalator e demult plecat in Spania. Cum sa rezolv? Nu stia, el voia doar sa aiba caldura, deci sa mearga ventilatoarele. Am sunat-o pe directoare care si-a facut aparitia si l-a calmat. Toate astea s-au intamplat pana acum. Grupul inca nu a sosit, deci distractia de abia incepe. Ma duc sa imi iau Distonocalm. Shit, am uitat, lucrez in Predeal, farmacia e inchisa dupa ora 17.00.
Presimt ca o sa revin cu relatari de pe front.

Update: Mda… iar m-a luat meclistu’ in impresii, ca e frig in restaurant, ca am zis ca rezolv… Acu’… eu nu stiu ce o discutat directoarea cu el, da’ m-am enervat. Si m-am cam rastit la el. Si ce vreti sa fac eu? Ca nu sunt nici instalator, nici electrician, nu sunt nici macar receptioner. Sunati-o pe directoare sa va rezolve problema. Nu a mai carait nimic, o facut stanga imprejur si cred ca a sunat-o pe directoare… Cert e ca acum facea glume cu mine. Bineinteles ca nu l-am bagat in seama. Sper sa ma lase in durerea mea in pace, ca o sa ii frec una. Stiu ca interesul lui e sa fie totul ok, sa fie lumea multumita si asa mai departe. Dar cand atat pot sa fac, atat pot sa fac. Punct! O intrebare mi-am pus… oare asta ma vede in trafic? Sa nu uit… inca nu a venit grupul… Alea cincizeci de persoane. Da, toti romani si da, bucuresteni. Vai, ce distractiv o sa fie…
Pace!

Update: Au venit toti intr-un final. In afara de o domnisorica pitiponcita, nu mi-au creat probleme si stres. Domnisorica dorea sa stea cu ixuleasca, la naiba, fata. Asa ca de ce nu ii dau cartela? Domnia sa unde doarme peste noapte? Am vrut sa ii soptesc suav ca javrele dorm in parcare, insa inca mai am stapanire de sine. A linistit-o o colega de-a domniei sale. Altfel o invitam la o discutie prieteneasca ce ar fi inclus cativa dumnezei si vreo trei biserici.
“Ce caut eu in viata mea?” Oare si-au pus vreodata intrebarea asta? Si daca da… ce raspuns si-au dat?…
Nevermind, sper sa ma lase in pace…
Respect!

Evadati din grajd

26 Noiembrie

Am descoperit un comentariu pe blog. Astepta cuminte aprobarea. Comentariul a fost adaugat de cel care de multe ori m-a jignit si porcait pe forumuri si nu numai. Este vorba despre candidatul virtual la Presedintie. Dupa ce am aprobat comentariul lui, am vorbit pe mess si ne-am dat intalnire in Livada Postei. Sa discutam, sa vedem care e problema, ce are cu mine si ce am cu el. Chestii de gen. Am incheiat discutia si mi-am vazut de ale mele. Am plecat sa ma tund si sa caut niste pantofi. Aia pe care ii am au cam cedat. De tuns m-am tuns, insa pantofi nu prea am gasit. Nici macar nu am probat. Apoi m-am intors acasa si, din toata saracia, mi-am comandat o pizza si m-am bagat la un film, doua. Dupa ce am halit pizza aia si am terminat de vazut filmele, numai bine s-a facut ora 7 si am cam tirat la intalnire. M-am intalnit cu omul si am hotarat sa vorbim la Belvedere. Asa romantic :)). Discutia a decurs fara probleme si se pare ca vor inceta porcaielile reciproce si porcaielile care implica CSBv. Bineinteles ca in tot timpul in care am discutat m-au sunat focili din club. Multamesc da grija de care dati dovada ba, totul a decurs ok, chill.
Am teminat de discutat si am plecat spre casa. Am ajuns si acasa si, dupa doua episoade de Seinfeld, am bagat un somn de toata frumusetea. Care a fost tulburat de alarma. Asa ca m-am trezit cu fata de: “Iar la munca, in crusea ma-sii” (reclama aia de cacao de la Nivea). Dupa ce am fost la baie cu fata aia, mi-am luat fata de “Hai calare”, am mai luat si fata de “Cedeaza trecerea, in gatu’ …” , pe urma am luat si fata “Sa ma frec pa ei de militieni”. Pentru ca stateau tirati din nou, pe dupa copaci, asteptand vreun luzar care calca linia continua. Noroc ca eu am terminat depasirea aia fantoma o curba mai jos :D. Am ajuns si la munca deranjat de frunzele morcovului care iesea de undeva. E al dracului de ud DN1. Nu stiu ce pana mea fac astia de la drumuri si poduri. Cred ca se pipi pe el – se stie ca pipilica contine saruri. Banuiesc ca de aia e ud tot timpul pe jos. Cand am mers in alte directii nu era ud drumul. In sfarsit, am ajuns si la munca, am introdus agregatu’ in garaj si mi-am luat fata de “Bine ati venit, ‘tu-va-n…” pentru ca imi intra grup, de romani. O sa am o zi super.
In alta ordine de idei, cred ca maine cobor fara agregat, am niste planuri care nu il implica. Deci asteptati-va la un post super despre transportul in comun din Romanica.
Pace!

P.S. Asa cum i-am spus si omului cu care am rezolvat “problemele” live, scriu si aici. Postez porcaieli despre unul si altul pentru ca nu am avut ocazia sa discut cu ei. Daca as fi discutat, nu ar fi ajuns tot felul de rahaturi aici. So, let’s god damn talk. Daca nu am cu cine discuta, imi urc parerea aici. Si multora nu le convine… oare de ce?
Respect!

Rahat in versuri

Urrrrrrrat…

No… e prin drafts de ceva vreme. Astazi se publica.

Afara-i frig si-nnourat
Si stai ca foca in casa
Cauti un film, e de rahat
Dar vremii nu ii pasa

Si toarna rau, de sus mereu
Nu vrea sa se opresca
Sa nu te dai cu capra-i greu
Si stai… privesti spre casca

Ca de facut nimic nu vrei
Sa faci, esti intr-o stare
Nimic la bord nu vrei sa iei
Mai stii? Poate senin apare

Si stai ca planta nemiscat
Te manca-n palma dreapta
Degeaba, cerul e innourat
Plimbarea mai asteapta

Si fratii tai is tristi si ei
Ca tre’ sa stati in casa
Ca nu puteti sa fiti pe sei
Si cheile-s pe masa

Asteapta iar sa le apuci
Sa le infigi in bord
Insa degeaba, drumul e muci
Si faci atac de cord

Ce vreme, frate e de rahat
Ce ploaie, e macel
De unde poa’ sa curga atat
Nu inteleg defel

Of, ce pacat ca vara asta
Prea scurta a fost se stie
Toamna dupa noi n-a stat
Gume sa tocim, o mie

Timpul frumos incet se strica
Se duce vremea buna
E tot mai frig si ploaia pica
Nu ne mai dam sub luna

Asfalt uscat cu greu mai zici
Suna a injuratura
Din pat nu vrei sa te ridici
Si chef ai doar de-o tura

Nimic nu faci, nu are rost
Doar sa visezi la vara
Sa-ti amintesti pe unde-ai fost
Privesti la poze iara

Zambesti cand vezi
Cat te-ai plimbat
Incet, printre livezi
Si damn! Acum e de rahat!

Nu poti sa iesi, stai, debitezi
Te apuci shit sa compui
O sa incerci sa hibernezi
Sa te trezesti ca nu-i

Acea cumplita iarna grea
Cu strazi reci si ude
Cu gheata si cu vreme rea
Ce mobra n-o patrunde

Hai vara!

Uncategorized

Zambete sau oftaturi melancolice

Post nerecomandat copiilor sub 20 de primaveri. Nu vor intelege nimic…
Daca esti incruntat astazi, da un click pe jos pe acolo. O sa vezi ce repede iti revine zambetul si chiar o sa incepi sa murmuri cateva portiuni. Sau poate o sa oftezi greu si o sa te gandesti ce oameni mari am avut noi odata. Mari in adevaratul sens al cuvantului. Niste colosi, niste creatori in adevaratul sens al cuvantului, asta e calitate.


Voi mai adauga pe parcurs muzica romaneasca, de acum cativa zeci de ani. Am de unde selecta. E extraordinara, ea reuseste sa te transpuna in alta stare, o stare vesela. Sau putin trista. Asta e muzica adevarata, muzica asta are un mesaj, transmite ceva. Nu ca shit-ul creat astazi. Nu mai avem valori…
Pace!

Evadati din grajd

De la prietenie la dusmanie

Sau cand esti bun, esti prost. Nu azi, nu maine, poate nici chiar poimaine. Dar sigur va veni acea zi in care iti vei da seama ca ai fost un bou marinimos. Dar bou.
De la prietenie la dusmanie e doar un pas. Asa suna si o celebra melodie autohtona. Dar sa incepem cu inceputul. Cu totii am fost tineri si petrecareti. Eu tind sa cred ca am fost cel mai petrecaret individ al tuturor timpurilor. Da, si eu ma imbatam si dormeam in propria voma. Si adormeam cu capul pe tron. Din pacate, eu eram o persoana care deranja persoanele din jurul meu atunci cand ma distram. Nu ma refer la persoanele prezente la un chef, cu toate ca la ce mistocareala am in cap, putini scapau nebatjocoriti. Ma refer la persoanele care traiau langa locatia chefului. Care putea fi pe camp, intr-un hotel sau intr-un apartament. Eu, de felul meu, sunt un ficior la locul lui, respectuos si incerc pe cat posibil sa nu deranjez. Insa cand eram in haita si eram abtiguit… ai de viata mea. Nu mai dormea nimeni pe o raza de 2 km. Asta in cazul in care nu aveam muzica…
Si cum eram eu asa destrabalat si cheflangiu, mi-am legat prietenii cu oameni cheflangii. Si cat de frumos era cand ne intalneam, cat de frumos trageam gratare si sarbe la hotel, in injuraturile colegilor mei de munca. Cat de bine ne simteam mancand si band ca porcii. Cum trece timpul… Situatiile de care vorbesc eu au avut loc acum nici 4 ani. Cum trece timpul, cum se schimba oamenii si cum uita unii de cat de frumos erau tratati… de mine…
Acum sunt baiat mare, am crescut un pic mai mult si tind sa cred ca la cei aproape 27 de ani ai mei gandesc un pic mai bine. Cunostintele mele din trecut, colegi din liceu si prieteni, nu ma mai recunosc. Din cocalarul nesimtit care eram, am devenit un tip deranjat de cocalarii nesmititi si zgomotosi. Locuiesc acum intr-un bloc de 10 etaje si uneori mai razbate cate-o manea la mine. Disper, stiu ca si eu am facut la fel, dar disper… Nu am mai tinut chefuri ca sa nu deranjez vecinii si toti cunoscutii mei din “tinerete” considera ca ma cred mai bun decat ei si de aia nu ii invit sau onorez cu prezenta la chefuri. Nu, prieteni: hai sa inchiriem o cabana in varful muntilor si ne chefuim acolo. Vecinul de sub mine nu e obligat sa imi asculte maneaua, house-ul sau rock-ul. Si nici pasii de dans mai mult sau mai putin ritmati. Pe mos Martin nu il deranjeaza nici muzica, nici dansul. Astea se fac acolo unde nu deranjezi. Sau ziua. Asa ca dragii mei prieteni, nu am nimic cu voi, nu de aia nu va onorez cu prezenta. Pur si simplu m-am schimbat. Nu ma mai distreaza un banc care iese dintr-o gura care pute a bere. Nu ma mai distreaza ragaielile zgomotoase si paharele ciocnite cu forta, nu! Nu ma mai distreaza nici vecinul care vine cu ochii cat cepele de nesomn.
Acum tot ce ma face sa ma simt bine este natura. Drumul ala gri sau negru printre campiile sau dealurile alea verzi ale acestei Romanii. Dungile albe care se perinda in stanga mea in timp ce inaintez spre destinatie, oricare ar fi ea. Vantul care imi sufla in fata atunci cand imi ridic viziera. Raurile care curg pe sub mine, in timp ce trec peste ele pe podurile facute de inaintasii nostri. Stancile muntilor pe care le privesc cu teama si cu respect. Astea ma incanta pe mine, astea imi creeaza o stare de nedescris, o stare pe care nicio lada de bere sau niciun carton de vin nu mi-o va crea. Niciodata!
Dar voi nu puteti intelege astea, voi stati sprijiniti cap in cap, soptind Luceafarul sau incercand sa va tineti echilibrul. Realitatea voastra e stramba, serviciile va sunt de cacat, viata va e de cacat si singura voastra placere e sa indreptati realitatea inotand in aburii dulci ai alcoolului. Sunteti de cacat! Regret ca am fost si eu de cacat, regret ca m-am distrat, deranjandu-i pe altii, regret ca mi-am baut banii cand puteam sa ii ard. Insa cel mai tare regret ca i-am baut cu niste nemernici nerecunoscatori. Regret ca v-am hranit cand puteam sa hranesc niste oameni sarmani. Ei mi-ar fi ramas vesnic recunoscatori sau macar ar fi raspuns la salut. Regret ca v-am cazat cand puteam lua sub acoperisul meu un caine. El nu ar fi latrat fara motiv la mine. Regret ca v-am acoperit in timp ce intindeati la coarde pe la spatele actualelor neveste, iar voi acum ma tratati ca pe un intrus. Cand imparteam acelasi pat, al meu, nu va deranjam, ba? Regret ca v-am fost prieten…
As vrea sa ii urez, la sfarsit de confesiune, unui fost cel mai bun prieten, un mare: Dormi, in pula mea, ca oricum traiesti degeaba! Mai vreau sa le urez tuturor celor ce au uitat faptele de omenie ale celor ce odata le erau prieteni un si mai mare: Sunteti de cacat!
Antialcoolicul fucking out!

P.S. Asta e replica mea la vinerea nervosilor.