Uncategorized

Pfoai ce tare e Mistretu'

Nu porcu’ ala salbatic! Mistretul din zodiacul chinezesc. Adica eu. Adica sunt un fel de porc salbatic… Oare de ce? Din cauza celor 100 de kg si a lipsei de bun simt? :)) Mno read it. E interesant. Parerea mea.

Zodia Mistret din zodiacul chinezesc

Mistretul este cinstit si demn, hotarât si responsabil, adept al dictonului “grabeste-te încet”. Nu suporta minciuna, ipocrizia si smecheria. Are o constiinta foarte sensibila, care îl mustra îndelung daca are impresia ca a facut ceva rau.

Este generos si saritor cu cei apropiati, din familie si din cercul de prieteni. Uneori chiar exagereaza cu generozitatea, pentru ca nu stie sa refuze si multi sunt tentati sa-l ia de fraier si sa profite de el.

Mistretul este, însa, teribil de hotarât sa nu se abata de la principiile sale. Nimeni si nimic nu-l poate clinti, decât daca reuseste sa-l convinga cu argumente solide. De regula, Mistretul ia decizii fara sa ceara parerea celorlalti, dar îsi asuma si întreaga responsabilitate. Daca nu reuseste în ceea ce si-a propus, îsi rumega înfrângerea în solitudine si nu da vina pe nimeni pentru greselile lui.

Ori de câte ori se isca un conflict, Mistretul se retrage prudent în vizuina lui, asteptând sa se linisteasca apele. Uneori i se va reprosa ca “da bir cu fugitii” în loc sa lupte, dar el pur si simplu nu suporta tonul ridicat, certurile si intrigile pentru putere. Pe de alta parte, daca este încoltit si nu are alta scapare, se transforma într-un adversar violent si foarte periculos.

simbol_mistret
Cu toate ca, din anumite puncte de vedere, Mistretul pare un tip blând si asezat, are o mare pofta de viata si de aventura. În adâncul sufletului, îsi doreste sa traiasca intens si sa experimenteze toate placerile vietii. Este un senzual, un expert în dragoste – mai ales în cea fizica. Singurul risc este sa se rataceasca pe caile poftei carnale.

In cazul meu e o mare asemanare.  Nu foarte, insa pe acolo.  Asa ca nu ma incoltiti :))

L-am luat de aici.

Uncategorized

Uuuuu chiu chiu…

Pentru ca astepta Gxg un post pe tema asta, m-am gandit sa il si scriu.
M-am trezit cu noaptea in cap, adica pe la 7.00. Dupa spalaturi, gargare si vreo doua besini trecatoare, m-am imbracat si am plecat spre gara. Tinand cont ca fac cam 15 minute de acasa pana in gara, nu folosesc mijloace de transport in comun si pasesc pana acolo. Am ajuns pe la 7.40 in gara, mi-am luat bilet si am plecat spre linia 6. Si stai si asteapta in cancerul ala… Trenul a ajuns in gara pe la 8.05, cu toate ca trebuia sa plece la 8.09. Si am urcat in tren, m-am asezat pe o bancuta de aia de piele de cuc. Foarte confortabila de altfel. Super smecheri astia de la CFR. Au pus banci comode ca sa nu te streseze intarzierea trenului. In tot acest timp mi-am indulcit asteptarea cu melodii cantate de Bon Jovi, Metalica, Cargo si multi alti grei. Am scos si camera la un moment dat sa pozez niste ciori care se hraneau ca deseurile din gara. Intr-un final a plecat si trenul. Pe la 8.25. Ca la stana, dar no… e Romandria… asa ca suntem obisnuiti. Calatoria a fost ok, insa nu ma pot obisnui cu ideea ca trebuie sa las murgul la munca. Si sa circul cu trenul ala care intarzie. In sfarsit… Am ajuns la munca si i-am aruncat o privire scuterului. Parea trist si parasit. Hai, ba, ca nu ai stat in frig! Ce esti asa trist? Ai toate conditiile aici, nu te mai plange!
Maine presimt ca voi cobori totusi cu scuterul. Nu pot renunta inca la libertatea de care am parte cand sunt calare. Deci stimate Gxg, nu e asa nasol daca dam la o parte intarzierea trenului. Celalalt fapt deranjant este mersul pe jos, insa la cat sunt de mare, nu imi poate prinde rau putina miscare.
Acum ma retrag la ale mele treburi. Ca mai am si de alea, futu-i.
Pace!

Uncategorized

Duminica, somn si potoale la greu.

As putea spune foarte bine “cacalau”. Pentru ca asta este unitatea de masura pentru cantitatile uriase. M-am culcat aseara in jur de ora 1.00 si m-am trezit ca un rege pe la ora 11.30. Singura problema a fost ca m-am speriat cand m-am trezit. NU stiam ce caut acolo :D. Timp de cateva secunde adica. Si dupa ce m-am ridicat din pat, a inceput iar ospatul. Prima oara o cafea de aia mica si tare. Pe urma potoale de alea romanesti si grele: drob, salata de boeuf, cabanosi la gratar, zacusca, cremwursti, toate insotite de voie buna si prietenie. Din pacate, cand ma trezesc tarziu, sunt foarte antisocial toata ziua. Asa m-am nascut eu, sunt mai ciudat. Oricum, am hapait cu pofta si ciorba de perisoare (Jorjica… ciorba ca aia nu ai mancat in viata ta, cand vor mai face, ii rog sa ma sune sa testezi si tu) si piureul ala super. Si tiramisu si cornuletele si friptura la tava si TOT. Ne-au hranit cum se hranesc porcii inainte de taiere, adica cu cantitati industriale. Porcii inca nu se desfata cu bunatatile cu care ne-am desfatat noi. Degeaba incerc sa descriu, cred ca nimeni nu poate descrie un gust perfect. Insa a venit si ora despartirii. Asa ca am multamit frumos, am pupat lumea pe acolo si am fost “transportati” pana la gara din Intorsura Buzaului de unchiul meu. Cred ca voia sa se asigure ca plecam :D.
Pe tren, un deliciu! Niste luzari ascultau muzica la telefon, bine ca nu ascultau manele si a fost relativ digerabila. Pe urma au tot trecut de aia colorati pe langa mine si ma tot frecau cu jegurile alea de pe ei. Da-v-as foc, ba! Si nu sunt rasist, insa cand vii nespalat si putind intr-o multime… macar nu te atinge de nimeni pe acolo. Ma rog, nu ai cu cine. Pana la urma am ajuns si in Brasov, fara alte incidente si, dupa ce am urcat intr-un taxi, am ajuns acasa. De unde si relatez acum. Din comoditatea scaunului de birou.
O sa mai vizionam un film sau doua si pe urma somn de voie.
Pace!

P.S. Aud niste ghertoi cum se alearga pe afara si am impulsuri sa ma uit pe geam, sa nu cumva sa se lege de mobra mea. Insa mobra mea e in siguranta, la munte, cazata in caldurica. Nu stiu inca daca poimaine sa cobor cu ea sub craci sau nu…

Uncategorized

Prima zi fara ea…

S-a facut dimineata si stiam ca vine clipa despartirii. Trebuia sa ajung la Intorsura si Pasagera nu voia sa inghete calare. Asa ca scuterasul ala negru trebuia parasit la munca. I-am asigurat conditii optime de cazare, confort I, caldurica si paza. Dar tot nu ma impacam cu gandul ca o sa imi petrec doua zile departe de el, separati de cateva zeci de kilometri. A venit schimbul, clipa se apropia. M-am schimbat in graba si, in timp ce mergeam spre conserva cu care urma sa cobor de la munca, i-am aruncat o privire si un salut murgului. Nu s-a sinchisit sa raspunda, oare se simte tradat?
Am urcat in conserva managerului si pana la Brasov am pus frane involuntare tot drumul. Imi e teama de pasageruit. E o crima sa stai intr-o masina, fara control asupra comenzilor dupa ce mai bine de 5 luni ai fost calare, liber si “pe” comezni. Am ajuns ok in Brasov, m-am indreptat spre casuta si de acolo am plecat spre gara. Pe drum am injurat vreo douazeci de animale care aveau permis de conducere, nu inteleg cum, insa asta e alta problema. Bai meclelor, daca vedeti pietoni pa dungile alea albe care se transpun peste sensul vostru de mers, trebuie sa reduceti viteza si sa cedati trecerea. Nu sa accelerati si sa treceti pe langa ei. Fecale de oameni care sunteti!
Bun, ar mai fi de trecut in revista stilul unic de parcat al pelicanilor de Bucuresti. Au un loc marcat si ei parcheaza total anapoda. In sfarsit, nu o sa educ eu pe nimeni, chiar daca rup oglinzile conservelor parcate aiurea.
Si am ajuns si in gara… o placere. Tigani peste tigani, imputiciune si jeg. Nu mai zic nimic de scaunele de pe peron. Nu are rost. Ca veni vorba: Eram pe peron. Amandoua liniile ferate goale. Se aude in difuzor vocea unei tanti care spune ceva de genul: ” Trenul personal in directia Intorsura Buzaului va pleca de la linia 5.” Bun, am inteles, insa unde ceasu’ meu e trenul ala, frate? Sau e trenul ala din Harry Potter si tre’ sa sar in stalp sa ajung pe celalalt peron cu numarul 5… Ca la stana. Pe tren m-a impresionat nenea “Nasu'”, care era trecut bine de prima tinerete… si de a doua. Incerca un tigan sa ii dea ceva mai putini gologani. Mi-a placut nenea: “Am zis 3,90, nu 2. Mai numarati o data.” Bravo, domnu’ Nas. Daca ar fi toti ca dumneata, s-ar mai misca ceva in shitu’ asta de tara.
La Intorsura am ajuns fara alte situatii. Bineinteles, cand am ajuns, am fost primiti cu masa pusa. Si am mancat, fratica… de vis.